ICCJ. Decizia nr. 1198/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1198/2008
Dosar nr. 259/105/2007
Şedinţa publică de 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 11 ianuarie 2007 reclamanta SC E. SA PLOIEŞTI a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata de despăgubiri în temeiul art. 324 din Legea nr. 99/1999 pentru imobilul situat în Ploieşti, compus din teren în suprafaţă de 476 mp şi construcţie, proprietatea societăţii şi care prin Decizia nr. 66/2004 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă a fost restituit foştilor proprietari în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit susţinerilor reclamantei, S.E. a fost privatizată în anul 1995 în baza contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate cu fostul F.P.S. – actualmente A.V.A.S., iar urmare punerii în executare a deciziei de restituire a imobilului către fostul proprietar, pârâta, ca instituţie publică implicată în procesul de privatizare a societăţii, este obligată potrivit legii să asigure repararea prejudiciului produs societăţii prin plata unei despăgubiri.
Prin întâmpinarea din data de 22 ianuarie 2007, pârâta A.V.A.S. a invocat pe cale de excepţie, necompetenţa teritorială a Tribunalului Prahova, prescripţia dreptului material la acţiune şi netimbrarea cererii, iar pe fond a susţinut că în ipoteza acordării de despăgubiri suma cuvenită trebuie să reprezinte valoarea contabilă a imobilului astfel cum este menţionată în evidenţele societăţii.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea de şedinţă din data de 28 martie 2007, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâta, iar prin sentinţa nr. 1044 pronunţată la 27 iulie 2007 a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 422.558,8 lei reprezentând echivalent bănesc al imobilului situat în Ploieşti, Judeţ Prahova.
Statuând asupra situaţiei de fapt, în sensul celor arătate de reclamantă prin acţiune, tribunalul a apreciat că, în drept sunt incidente prevederile art. 324din Legea nr. 99/1999, pârâta datorând cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului restituit foştilor proprietari suma stabilită prin cele două rapoarte de expertiză dispuse în cauză, respectiv valoarea de piaţă a imobilului.
Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 169 din data de 10 septembrie 2007.
Răspunzând motivelor de apel instanţa de control judiciar constată că excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova a fost corect respinsă, potrivit art. 8 C. proc. civ., incident în cauză, deoarece pârâta A.V.A.S. este reprezentantul statului în procesele de privatizare exercitând drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului.
Sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, instanţa reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privind termenul general de prescripţie de 3 ani, termen respectat de reclamantă în raport de data introducerii acţiunii.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, instanţa apreciază că societatea privatizată al cărui patrimoniu a fost diminuat prin restituire în natură a imobilului este titulara dreptului la despăgubiri.
Referitor la cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost stabilit prin expertizele contabile instanţa apreciază că numai acest mod de evaluare, la preţul de circulaţie a bunului reprezintă o justă despăgubire şi nu valoarea contabilă a bunului, invocând în acest sens jurisprudenţa a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În sfârşit, critica privind nedeţinerea la momentul privatizării a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de către reclamanta, este înlăturată de instanţa de control ca lipsită de relevanţă, în raport de obiectul cererii.
Împotriva acestei decizii, pârâta A.V.A.S. a declarat, în termen legal recurs, solicitând admiterea recursului, admiterea excepţiilor invocate şi modificarea în totalitate a hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii apelului şi respingerii pretenţiilor reclamantei.
În motivarea recursului, recurenta a reiterat motivele de apel şi dezvoltarea acestora, sub acest aspect cele două cereri de recurs şi de apel, fiind aproape identice.
În esenţă recurenta a susţinut că:
- soluţionarea excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţelor din Prahova este criticabilă deoarece în raport de obiectul cererii, competenţa revenea Tribunalului Bucureşti, de la domiciliul pârâtului, conform art. 4 C. proc. civ., sau potrivit art. 10 C. proc. civ., instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau a plăţii care este tot Tribunalul Bucureşti, dispoziţiile art. 8 C. proc. civ., reţinute de instanţa de apel nefiind incidente în cauză;
- soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei este greşită, întrucât art. 3228 din Legea nr. 99/1999 se referă la orice act, operaţiune sau drept izvorât din actul normativ respectiv, termenul de prescripţie reglementat de textul de lege fiind de 3 luni de la data la care reclamantul trebuia să cunoască existenţa operaţiunii, a actului atacat, ori de la data naşterii dreptului, cum temeiul acţiunii reclamantei nu este dreptul comun ci actul normativ special, acesta nu se poate aplica selectiv, ci în integralitatea sa;
- reclamanta nu are calitate procesual activă, neavând calitatea de cumpărător în contractul de vânzare acţiuni, contract încheiat de fostul F.P.S. cu A.M.P. Prahova, iar conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 instituţia publică implicată asigură cumpărătorilor cu care au încheiat contract de vânzare-cumpărare acţiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora prin restituirea în natură către foştii proprietari a imobilelor preluate de stat, în acest sens, susţine recurenta, în calitatea sa de acţionar la S.E. SA nu a fost proprietarul imobilelor din patrimoniu şi prin urmare nu poate răspunde pentru evicţiune, în ce priveşte pierderea imobilului;
- cu privire la fondul cauzei, hotărârea instanţei de fond nu este motivată, expertiza este irelevantă, iar despăgubirile acordate încalcă art. 30 din Legea nr. 137/2002 depăşind cu mult 50 % din preţul efectiv plătit de cumpărător, în condiţiile în care societatea a formulat numeroase cereri pentru diferite imobile a căror valoare cumulată depăşeşte triplul valorii contractului de privatizare;
- între prejudiciul real suferit de societate prin restituirea imobilului şi suma acordată nu există echivalenţă, deoarece patrimoniul s-a diminuat cu valoarea contabilă şi nu cu valoarea de circulaţie;
- prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni A.V.A.S. a vândut acţiuni reprezentând 70 % din capitalul social al societăţii şi nu 100 % din capital, situaţie în care A.V.A.S. nu poate fi obligată la plata de despăgubiri integral.
Recurenta nu a indicat în drept, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată, ci numai generic dispoziţiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., care reprezintă capitolul I din Titlul VI al Codului de procedură civilă respectiv reglementarea recursului în ansamblul său.
Curtea aminteşte că, potrivit art. 304 C. proc. civ., „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate", motive expres şi limitativ prevăzute de textul de lege şi că, cererea de recurs, după art. 3021 C. proc. civ., trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi sub aspectul încadrării lor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Indicarea generică a dispoziţiilor art. 299 – art. 316 C. proc. civ., nu respectă întru-totul exigenţele textului de lege şi mai ales, rigoarea pe care o impune această reglementare a recursului, dar, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi în raport de actele normative speciale invocate, în dezvoltarea criticilor formulate, Înalta Curte va examina prezentul recurs, din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., care au următorul conţinut:
- 304 pct. 3 „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe";
- 304 pct. 9 „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Competenţa teritorială a instanţelor chemate să soluţioneze cauza de faţă este relativă, fiind reglementată de norme cu caracter dispozitiv.
Prevederile art. 8 C. proc. civ., care reglementează o competentă alternativă, în cauzele îndreptate împotriva statului, respectiv şi la instanţele din reşedinţa judeţului unde îşi au domiciliul reclamantul, îşi găsesc pe deplin aplicarea aşa cum a statuat instanţa de apel, deoarece instituţia implicată în procesul de privatizare (A.V.A.S.) care exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar al statului, se înscrie în categoriile prevăzute de textul de lege.
2. Chestiunea prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei în raport de legea aplicabilă, respectiv legea generală în materie, Decretul nr. 167/1958 sau legea specială, respectiv legea nr. 99/1999 art. 3228 a fost corect tranşată de instanţa de apel.
Acţiunea formulată de reclamanta, o acţiune în despăgubire, este întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, cuprinse în art. 324 din OUG nr. 88/1998, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care constituie o consacrare a principiului de drept înscris în art. 998, 999 C. civ., potrivit cărora, oricine cauzează altuia o pagubă este obligat să o repare, fără nicio distincţie în ceea ce priveşte mijloacele prin care s-a produs. Astfel spus, repararea prejudiciilor cauzate societăţilor privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie o formă de răspundere legală instituită prin dispoziţiile art. 324 şi prin urmare supusă termenului general de prescripţie de 3 ani.
Prin acţiunea în despăgubiri, astfel cum a fost reglementată de textul de lege, nu se atacă un act sau o operaţiune şi nu se valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare, proces care vizează, conform art. 2 din OUG nr. 88/1997 cu modificările ulterioare, vânzarea de active sau de acţiuni la societăţile comerciale la care statul este acţionar.
Numai pentru această categorie de cereri în legătură cu procesul de privatizare se aplică termenul special de prescripţie de 3 luni, reglementat expres de actul normativ.
3. Calitatea procesuală activă a reclamantei de a solicita de la instituţia implicată despăgubiri, este conferită de calitatea de societate privatizată şi nu de calitatea de parte în contractul de vânzare cumpărare acţiuni.
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni cu A.M.P. Prahova a avut ca scop, privatizarea societăţii reclamante SC E. SA şi în calitate de societate privatizată acesta este un drept să solicite despăgubiri urmare restituirii din patrimoniul său a unui imobil către foştii proprietari în baza art. 324 din OUG nr. 88/1998.
4. Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării este lipsită de relevanţă în cauza de faţă.
Dispoziţiile sus-menţionate privesc repararea prejudiciilor pe care instituţia implicată le asigură şi cumpărătorilor cu care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare acţiuni.
Or, în prezenta cauză, reclamanta, societate privatizată şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificată.
Inconsecvenţa recurentei, care în chestiunea prescripţiei invocă acest temei 324 pentru a-şi argumenta punctul de vedere, temei pe care, ulterior îl ignoră, când invoca lipsa calităţii procesual active, o plasează pe tărâmul relei credinţe.
5. Repararea prejudiciilor cauzate societăţii comerciale privatizate prin restituirea imobilelor ce le deţin în patrimoniu foştilor proprietari, reparare care incumbă instituţiei publice implicate îşi au temeiul în lege, astfel că argumentarea recurentei în sensul că nu a avut un drept de proprietate asupra imobilului deţinut în patrimoniu de societate, este lipsită de semnificaţie.
Este real că imobilul ce a fost restituit a aparţinut în patrimoniu societăţii privatizate, acesta fiind şi motivul pentru care, în temeiul legii, recurenta, instituţie implicată în privatizare este obligată la repararea prejudiciului produs societăţii în acest mod.
6. Limitatea cuantumului despăgubirilor acordate societăţilor privatizate pentru repararea prejudiciilor cauzate urmare restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari la 50 % din preţul efectiv plătit de cumpărător, a fost introdusă prin art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi priveşte numai contractele de vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoare a legii (M. Of. nr. 215/28.03.2002).
Potrivit alin. (3) al art. 30, dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii.
În cauză, contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 495 încheiat în vederea privatizării societăţii reclamante, a fost convenit la 31 august 1995 şi prin urmare, dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 nu îi sunt aplicabile, în ce priveşte limitarea cuantumului despăgubirilor la 50 % din preţul efectiv plătit de cumpărător.
7. Modificarea regimului juridic în ce priveşte întinderea despăgubirilor instituite prin art. 30 din Legea nr. 137/2002 şi precizarea expresă continuată în alin. (3) impun concluzia că sub imperiul dispoziţiilor art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificată, despăgubirea avută în vedere de legiuitor se stabilea după regulile dreptului comun în materie, respectiv pierderea efectiv suferită, cât şi beneficul nerealizat, condiţie care se îndeplineşte prin stabilirea valorii de circulaţie a bunului la data reparaţiei.
8. Împrejurarea că prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, A.V.A.S. în calitate de instituţie implicată a vândut acţiuni reprezentând 70 % din capitalul social şi nu 100 % din capital, nu este de natură să limiteze cuantumul despăgubirii la procentul de acţiuni vândute, deoarece repararea prejudiciului instituită în sarcina instituţiei implicate, vizează pierderea bunurilor imobile aflate în proprietate şi în patrimoniul societăţii şi nu a acţiunilor vândute, deţinute de acţionari şi care au un alt regim juridic.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
Cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, respectiv onorariu de avocat, va fi respinsă, constatând că actele depuse în acest sens de parte nu sunt edificatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 169 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea intimatei privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1194/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1201/2008. Comercial → |
|---|
