ICCJ. Decizia nr. 1202/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1202/2008
Dosar nr. 426/2/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 71 din 19 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea A.F.M. în contradictor cu A.V.A.S., şi în consecinţă, a anulat executarea silită declanşată de pârâtă prin adresa nr. 31977 din 21 decembrie 2006 ca nelegală.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că contestatoarea a emis în favoarea creditoarei sale SC K. SA două bilete la ordin cu scadenţă la 30 iulie 1996 şi respectiv la 31 octombrie 1996 şi că de la aceste date a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, acesta împlinindu-se la 30 iulie 1999 şi respectiv la 31 octombrie 1999.
În perioada scursă de la data scadenţei biletelor la ordin şi până la declanşarea executării silite: 22 decembrie 2006 nici intimata şi nici antecesoarea sa B. SA nu au întreprins nici un act de executare iar dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 care prevăd termenul de prescripţie de 7 ani nu se poate aplica retroactiv.
Actele de executare făcute împotriva debitoarei SC K.I. SA nu sunt opozabile contestatoarei, aceasta neavând calitate de codebitor solidar în raporturile cu fosta B. şi nici calitatea de garant al obligaţiei.
Girul efectuat de posesoarea biletelor la ordin nu putea duce decât la transmiterea drepturilor de creanţă pe care aceste titluri le cuprinde.
În contra sentinţei menţionate a declarat recurs intimata A.V.A.S. solicitând modificarea acesteia în tot şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în considerarea art. 3041 C. proc. civ., arătând că:
- în mod greşit prima instanţă a considerat aplicabil termenul de prescripţie de 3 ani conform art. 167/1958 iar nu pe cel de 7 ani prevăzut de OG nr. 51/1998 întrucât la data intrării lui în vigoare 20 mai 1999 termenul general de prescripţie nu era împlinit;
- greşit s-a considerat că prin aplicarea termenului de 7 ani în raport cu data emiterii biletelor la ordin şi mai ales la data scadenţei s-ar încălca principiul retroactivităţii;
- în speţă, prescripţia s-a întrerupt prin actele de executare efectuate de antecesoarea sa, fostă B. SA;
- recurenta îşi întemeiază calitatea de creditor cambial pe un şir neîntrerupt de giruri atestate de cele două bilete la ordin care încorporează în ele însele datoria contestatoarei de a plăti posesorului legitim al acestora.
Opinia Înaltei Curţi.
Criticile formulate de recurentă şi care vizează incidenţa în cauză a prevederilor art. 13 alin. (5) din OG nr. 51/1998, respectiv art. 9 din OUG nr. 51/1998 modificată prin OUG nr. 64/1999 în vigoare la data cesiunii nu sunt întemeiate.
În mod corect prima instanţă a făcut aplicarea termenului general de prescripţie de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958, în cauza de faţă nefiind incident termenul special de 7 ani prevăzut de OUG nr. 51/1998 modificat.
Aceasta, deoarece, cesiunea creanţei ce formează obiectul contractului încheiat la 24 iunie 1999 între B. SA şi recurenta A.V.A.S. a fost notificată contestatoarei la data de 21 decembrie 2006, iar în cauză nu s-a făcut dovada transcierii cesiunii conform art. 1394 C. civ., pentru a-i fi opozabilă acesteia, având în vedere calitatea de terţ pe care o are în raport cu cesiunea.
Obligaţia transcrierii prevăzută de art. 1394 C. civ., a fost înlăturată prin art. I pct. 12 din OG nr. 54/1999 care a modificat aliniatul 6 al art. 9 din OUG nr. 51/1998 modificare intervenită însă ulterior datei încheierii contractului de cesiune, 24 iunie 1999, la data la care ordonanţa a intrat în vigoare: 24 august 1999.
În atare situaţie, recurenta nu poate opune contestatoarei termenul de 7 ani prevăzut de legea specială, ci numai termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, acesta fiind însă împlinit după cum corect a constatat instanţa de fond.
Recurenta nu poate opune contestatoarei nici actele de executare efectuate de cedent împotriva debitorului cedat întrucât, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, contestatoarea nu are calitatea de codebitor solidar şi nici de garant al obligaţiei de plată, nefiindu-i deci aplicabile prevederile art. 1396 C. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, menţinând, în raport de dispoziţiile art. 304.9 C. proc. civ., ca legală, Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 71 din 19 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1201/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1206/2008. Comercial → |
|---|
