ICCJ. Decizia nr. 1247/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1247/2008
Dosar nr. 382/118/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1123 din 22 februarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 382/118/2006 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T., H., R.M.N. SA Eforie Nord împotriva pârâtei SC T.T. SRL Eforie Nord, cu 8.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 127.050 lei cu titlu de daune-interese cauzate, în perioada 2004 - 2005, ca urmare a lipsei de folosinţă a activului Hotel J. şi a beneficiului nerealizat, precum şi plata dobânzilor aferente este neîntemeiată. Pârâta a utilizat imobilul din litigiu în temeiul contractului de locaţie de gestiune nr. 1072 din 21 februarie 1992, transformat prin novaţie în contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare, motiv pentru care prin Decizia civilă nr. 235/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea reclamantei SC T.T. SRL obligând pârâta SC T.H.R. Marea Neagră SA să încheie contractul de leasing.
În aceste condiţii, arată tribunalul este nefondată susţinerea reclamantei privind utilizarea de către pârâtă a bunului în absenţa unui titlu locativ precum şi aceea referitoare la îndeplinirea condiţiei răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 C. civ.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 152 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că pârâta a justificat titlul în baza căruia deţine imobilul, reclamanta fiind în culpă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost obligată la încheierea contractului de leasing imobiliar, astfel că în realitate aceasta îşi invocă propria culpă.
De asemenea, s-a respins şi critica referitoare la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa explicit şi asupra capătului de cerere referitor la plata dobânzilor în considerarea faptului că aceasta având un caracter accesoriu putea fi admis doar dacă şi primul petit era admis, nu şi în ipoteza contrară.
În privinţa cheltuielilor de judecată la plata cărora reclamanta a fost obligată, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a dovedit că se impune reducerea onorariului avocaţial raportat la obiectul pricinii şi munca prestată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.H.R. Marea Neagră SA Eforie Nord criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că răspunderea SC T.T. SRL ar fi de natură contractuală în condiţiile în care prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie evocată, nu s-au stabilit elementele esenţiale ale viitorului contract, respectiv, preţul, durata, redevenţa şi nici data novaţiei, instanţele care au soluţionat acele litigii nefiind investite cu o cerere privind stabilirea datei novaţiei. Pe de altă parte, contractul de leasing nu a fost încheiat până în prezent şi oricum nu poate acoperi perioada din litigiu, astfel că pârâta are posibilitatea utilizării imobilului în absenţa oricărui titlu, în condiţiile în care Decizia nr. 2335/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu retroactivează.
Al doilea motiv, vizează nelegalitatea deciziei sub aspectul interpretării dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care conferă judecătorului posibilitatea de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina părţii care a pierdut procesul, fără ca în acest mod să intervină în raportul juridic decurgând din contractul de asistenţă şi fără a se impune dovedirea necesităţii reducerii cuantumului onorariului avocaţial.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat.
Primul motiv de recurs este neîntemeiat, deoarece, contrar celor susţinute de recurentă instanţa de apel nu a reţinut că răspunderea intimatei ar fi de natură contractuală, ci dimpotrivă a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, temei de drept invocat prin acţiune, pentru că SC T.T. SRL deţine imobilul din litigiu în baza unui contract de locaţie de gestiune care îşi prelungeşte efectele prin novaţie până la încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, la încheierea căruia recurenta de azi a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ceea ce exclude ideea referitoare la lipsa unui titlu.
În acest context şi argumentul recurentei conform căreia lipsa titlului deriva şi din împrejurarea că până în prezent nu s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare în condiţiile în care prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-au stabilit principalele elemente ale contractului nu poate fi avut în vedere pe de o parte pentru că o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi cenzurată în acest mod, iar pe de altă parte deoarece în sarcina recurentei s-a stabilit obligaţia încheierii contractului, situaţie în care în realitate, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta îşi invocă propria culpă.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, curtea reţine de asemenea că este nefondat, cu precizarea că deşi este corectă interpretarea că cenzurarea cheltuielilor de judecată nu este echivalentă cu imixtiunea în raportul juridic decurgând din contractul de asistenţă juridică, aceasta nu poate avea drept consecinţă modificarea soluţiei, deoarece raportat la criteriile stabilite de lege prin art. 273 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a putut constata motivat că onorariul este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.H.R. Marea Neagră SA Eforie Nord împotriva deciziei civile nr. 152/ COM din 28 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1242/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1250/2008. Comercial → |
|---|
