ICCJ. Decizia nr. 1276/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1276/2008
Dosar nr. 5241/1/2007
Şedinţa publică din 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 18/ C din 17 ianuarie 2006, Tribunalul Comercial Argeş admite în parte cererea precizată formulată de reclamantul C.S., A.I. şi SC B.I.E. SRL Linteşti, cu sediul în comuna Cotmeana, DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, judeţul Argeş.
Constată nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune autentificat sub nr. 1446 din 23 iulie 2004, anume cu privire la cesiunea celor 8.250 părţi sociale aparţinând reclamantului C.S. şi respinge cererea cât priveşte B.N.P. C.C.G., cu sediul în Bucureşti, sector 6.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Acţionarii SC B.I.E. SRL, între care şi reclamantul C.S., acţionar majoritar cu 55 % din părţile sociale, au hotărât în şedinţa Adunării Generale a Asociaţilor din 20 mai 2003 vânzarea societăţii (a părţilor sociale deţinute de fiecare) în procent de 100 %), în baza procurilor emise de asociaţi unei terţe persoane, astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal al adunării de la acea dată .
În acest scop, prin procura specială autentificată sub nr. 1900 din 10 iunie 2004, reclamantul C.S. l-a mandatat pe pârâtul S.E. ca în numele său şi pentru sine să cesioneze cele 8.250 părţi sociale cu o valoare de 100.000 lei fiecare pe care de deţinea la SC B.I.E. SRL „cui va crede de cuviinţă şi cu preţul de 3.000.000.000 lei (trei miliarde lei)", împuternicindu-l ca în acest scop să îl reprezinte în faţa organelor competente, să semneze contractul de cesiune şi să încaseze în numele său contravaloarea acestor părţi sociale.
În executarea mandatului special încredinţat, la data de 23 iulie 2004, pârâtul semnează contractul de cesiune autentificat sub nr. 1446 din 23 iulie 2004, prin care în numele reclamantului şi alături de alt cedent (M.D.I., reprezentat tot prin mandatar pentru cele 352 părţi sociale pe care le deţinea) înstrăinează 8.250 părţi sociale deţinute de reclamant pârâtului – cesionar A.I., cu o valoare totală de 860.200.000 lei (incluzându-se în aceasta şi valoarea părţilor celuilalt cedent).
Prin acelaşi contract de cesiune s-a consemnat şi retragerea celor doi cedenţi din societate, precum şi modificarea structurii capitalului social, acţionar majoritar al societăţii pârâte SC B.I.E. SRL devenind pârâtul A.I., care a cumulat în acest fel 57,35 % din capitalul social al acesteia.
Aşa cum rezultă din înscrisul doveditor depus la dosarul cauzei (dosar nr. 857/2005), ulterior întocmirii şi semnării lui de către părţi, notarul public a operat modificat celor patru sume înscrise prin adăugare la fiecare a câte unui 0 (zero), potrivit răspunsului la interogatoriu acesta constituind o îndreptare de eroare materială a unui calcul matematic făcută din oficiu, ce nu a afectat nici structura acţionariatului şi nici capitalul social.
Această împrejurare l-a determinat pe reclamant să formuleze completarea la acţiunea introductivă în sensul acţionării în instanţă şi a biroului notarial unde s-a întocmit actul şi s-a modificat în sensul mai sus arătat.
Cât priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune autentificat sub nr. 1446 din 23 iulie 2004 şi anume cât priveşte cesiunea celor 8.250 de părţi sociale deţinute de reclamantul C.S., instanţa a reţinut că cererea este întemeiată.
Nulitatea, ca sancţiune de drept constând în lipsirea actului juridic încheiat de efectele contrare normelor legale, se raportează întotdeauna la momentul încheierii acestuia, iar potrivit dispoziţiilor art. 966C. civ., obligaţia fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.
Pentru ca actul juridic (contractul de cesiune) să se formeze în mod valabil, în speţa de faţă se impunea ca pârâtul S.E. să se conformeze întocmai voinţei exprimate de mandantul său, reclamantul C.S., privind nu doar înstrăinarea ci şi preţul care trebuia încasat pentru părţile sociale ale acestuia (prevăzut expres în procură şi nu lăsat la latitudinea pârâtului aşa cum se specifică privitor la cel ce va cumpăra părţile sociale „cui va crede de cuviinţă"), căci potrivit prevederilor art. 1537 C. civ., mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.
Fără a intra în analiza mandatului încredinţat, care nu formează obiectul pricinii de faţă decât tangenţial, instanţa reţine că nu poate fi primită apărarea formulată de pârâtul S.E., potrivit căreia din procura dată avea relevanţă intenţia mandantului de a înstrăina părţile sociale ce deţinea, în detrimentul preţului cerut, pentru că părţile sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.
În interpretarea dată de doctrină şi de practica judiciară în materia dispoziţiilor art. 11 alin. (2) L.S.C. potrivit cărora „Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile" s-a arătat, şi instanţa se raliază acestui punct de vedere, că aceasta înseamnă că ele nu pot fi cotate la bursă sau pe piaţa extrabursieră şi nu că nu ar putea fi cedate la o valoare diferită de valoarea lor nominală, pentru că diferenţa dintre valoarea nominală şi valoarea de cesiune nu reprezintă o negociere a titlului, iar ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile şi nu negocierea părţilor sociale.
Concluzionând cu privire la acest aspect, cedentul şi cesionarul pot stabili în urma negocierii inclusiv un preţ de cesiune superior sau inferior valorii nominale fără ca o astfel de tranzacţie să fie prohibită de lege, iar reclamantul nu a încălcat nicio dispoziţie legală atunci când a înscris în procura specială dată pârâtului preţul de 3.000.000.000 lei pentru părţile sociale deţinute, exprimat ferm şi nu prin aproximare sau trimitere la valoarea nominală a unei părţi sociale .
Apărarea formulată în sensul că sancţiunea pentru nerespectarea limitelor mandatului nu ar fi nulitatea actului întocmit, ci răspunderea mandatarului, nu ar putea fi acceptată de instanţă decât sub condiţia dovedirii bunei credinţe a terţului căruia i-au fost cesionate părţile sociale, ori în speţă nici nu s-a pretins şi nici nu s-a dovedit că cesionarul pârât A.I. nu a avut cunoştinţă de limitele mandatului încredinţat celui cu care a semnat actul de cesiune.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 41/ A-C din 28 martie 2007, respinge, ca nefondate, apelurile formulate de pârâţii S.E. şi A.I. împotriva sentinţei nr. 18 C din 17 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, în dosarul nr. 369/2005.
Anulează, ca netimbrat, apelul formulat de Biroul Notarului Public C.G.C. şi obligă apelanţii la 1.000 lei cheltuieli de judecată faţă de intimatul C.S.
Instanţa de apel a reţinut că înţelegerea dintre mandatar şi terţul dobânditor s-a bazat pe o cauză nelicită, aceea a depăşirii mandatului şi a fraudării interesului mandantului, apreciindu-se ca lipsită de efecte convenţia încheiată.
Prin cererile de recurs formulate, pârâţii S.E. şi A.I. au susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, pârâtul S.E. a precizat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 948 C. civ., reţinându-se două cauze de nulitate absolută a actului de cesiune a părţilor sociale, respectiv lipsa consimţământului şi cauza ilicită şi că pârâtul S.E. nu a respectat limitele mandatului încredinţat şi a încheiat contractul de cesiune cu un preţ mai mic decât cel arătat în cuprinsul mandatului.
De asemenea, instanţa de prim grad a reţinut că şi cumpărătorul ar fi fost de rea-credinţă pentru că, deşi în cuprinsul procurii se vorbea de un anumit preţ, cumpărătorul a dobândit părţile sociale la o valoare mai mică.
Se precizează în continuare că nu poate fi vorba despre o lipsă a consimţământului vânzătorului în această tranzacţie în condiţiile în care reclamantul şi-a exprimat în mod valabil intenţia de a înstrăina părţile sociale pe care le deţinea.
Reclamantul a dat un mandat special pentru înstrăinarea părţilor sociale deţinute şi nu un mandat general care să dea dreptul mandatarului să încheie doar acte de administrare. Revocarea ulterioară a contractului de mandat, după aducerea la îndeplinire a mandatului nu poate afecta valabilitatea actului de cesiune. Consimţământul cedentului există şi a fost dat prin procura autentică, exprimat în cuprinsul actului prin intermediul mandatarului.
Este adevărat că potrivit art. 1537 C. civ., mandatarul nu poate face nimic în afara limitelor mandatului său, numai că în situaţia în care mandatarul ar încheia actul cu depăşirea limitelor, sancţiunea nu este nulitatea actului încheiat, ci potrivit art. 1539 şi art. 1540 C. civ., singura consecinţă este antrenarea răspunderii mandatarului.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul A.I., în dezvoltarea motivului de recurs, acesta a precizat că reclamantul şi-a exprimat în mod valabil intenţia de a înstrăina părţile sociale pe care le deţinea, fără a se putea reţine că acesta nu şi-a dat consimţământul pentru transmiterea părţilor sociale. Reclamantul a dat un mandat special pentru înstrăinarea părţilor sociale deţinute.
De asemenea, recurentul precizează că a cunoscut pretenţiile reclamantului în privinţa cesiunii din procura ce a însoţit actul de cesiune, acceptând aceste condiţii şi achitând suma de 3 miliarde lei către mandatarul reclamantului, astfel încât nu poate fi acuzat de rea-credinţă în această privinţă.
Dacă reclamantul nu şi-a primit suma de bani convenită cu mandatarul său, poate fi antrenată răspunderea mandatarului potrivit art. 1539, 1540 C. civ. şi nu poate fi desfiinţat actul.
Temeiul de drept indicat de recurenţi îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant C.S. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât în mod corect instanţele de fond şi apel au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1546 C. civ.
Recursurile nu sunt fondate.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente, constată că situaţia expusă de ambii recurenţi nu este de natură să conducă la modificarea hotărârii, în speţă nefiind întrunită situaţia prevăzută de dispoziţiile invocate de recurenţi, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile recurenţilor nu pot fi reţinute, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât art. 1546 C. civ., prevede „Mandantul este îndatorat a îndeplini obligaţiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date. Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit".
Ori, intimatul-reclamant C.S. l-a mandatat pe recurentul-pârât S.E. să-i vândă părţile sociale la preţul de 3.000.000.000 ROL.
Cesionarea acestora la un preţ mai mic decât cel prevăzut expres în procura specială reprezintă un act în care consimţământul lipseşte, neexistând astfel una dintre condiţiile de valabilitate a actului juridic, prevăzută expres de art. 948 pct. C. civ. Lipsa unei astfel de condiţii atrage nulitatea absolută a actului încheiat în acest mod.
Intimatul-reclamant nu l-a autorizat pe mandatar să încheie orice fel de vânzare, ci o vânzare la preţul expres stipulat în procură.
Astfel, cesionarul A.I. recunoaşte în motivele sale de recurs că ştia exact care erau condiţiile mandatului pe care îl avea celălalt recurent, respectiv că acesta nu putea să vândă părţile sociale decât pentru suma de 3.000.000.000 ROL.
Concluzionând, ambele instanţe au reţinut corect că în speţă prezumţia de bună credinţă a fost răsturnată, actul atacat având o cauză ilicită, fiind încheiat în scopul fraudării intereselor intimatului-reclamant.
Limitele mandatului au fost exprese şi cunoscute de cesionar în momentul încheierii actului atacat, realizând că vânzarea unor părţi sociale la un preţ mai mic decât cel prevăzut, este de natură să lezeze în mod grav drepturile părţii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi S.E. şi A.I. împotriva deciziei nr. 41/ A-C din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se vor obliga recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.785 lei către intimatul-reclamant C.S., conform chitanţei seria 07 O.R.G. nr. 00375 din 28 ianuarie 2008 şi factura seria 07ORG nr. 10425 din 28 ianuarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii A.I. şi S.E. împotriva deciziei nr. 41/ A-C din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1785 lei, către intimatul-reclamant C.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1281/2008. Comercial → |
|---|
