ICCJ. Decizia nr. 1323/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1323/2008
Dosar nr. 716/36/2005
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 22 decembrie 2003 reclamanta, R.A.J.A. Constanţa a chemat în judecată pârâtul, C.J. Constanţa pentru obligarea la plata următoarelor sume:
- 7.108.547.355 lei, sumă restantă aferentă alimentării fondului II D pentru acoperirea serviciului datoriei externe;
- 81.618.182.282 lei, majorări de întârziere datorate neplăţii în termen a obligaţiilor către datoria externă;
- 497.598.315 lei, majorări cu indexul general al preţurilor datorate neplăţii obligaţiilor asumate.
Ulterior, cu cererea din 24 februarie 2004, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 137.717.676.127 lei, reprezentând:
- 37.434.189.420 lei cu titlu de sumă restantă aferentă alimentării fondului II D pentru acoperirea serviciului datoriei externe;
- 94.697.700.188 lei cu titlu de dobânzi, calculate până la 31 ianuarie 2004;
- 5.585.786.519 lei cu titlu de penalităţi calculate până la 31 ianuarie 2004
- obligarea pârâtei să plătească în continuare în fondul II D deschis la B.C.R. în favoarea R. CONSTANŢA dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală a debitului faţă de fondul II D pentru acoperirea serviciului datoriei externe.
Prin sentinţa nr. 6480 din 27 iulie 2004, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă în fondul II D deschis la B.C.R. a sumelor:
- 37.434.189.420 lei sumă restantă aferentă alimentării fondului II D pentru acoperirea serviciului datoriei externe;
- 97.774.790.213 lei dobânzi şi majorări de întârziere calculate până la 15 iunie 2004;
- 6.521.641.251 lei penalităţi calculate până la 15 iunie 2004 şi a fost obligat pârâtul să plătească în continuare în fondul II D deschis la B.C.R. în favoarea R.A.J.A., dobânzi şi penalităţi până la achitarea integrală a debitului faţă de fondul II D pentru acoperirea serviciului datoriei externe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că Acordul de Împrumut încheiat între Statul Român şi B.E.R.D. privind P.D.U. (M.U.D.P. II) ratificat prin OG nr. 37/1997 aprobată prin Legea nr. 186/1997 privind suma totală de 75 milioane dolari S.U.A., Municipiului Constanţa i s-a acordat suma de 17.041 mii dolari S.U.A. rambursabilă în perioada 2001 - 2012.
Potrivit art. 4 alin. (3) din OG nr. 37/1997 C.J. Constanţa avea obligaţia de a alimenta contul de rezervă cu sume prevăzute ca alocaţii în bugetul judeţean, de valoare cel puţin egală cu vărsămintele din profitul net efectuate şi cu impozitul pe profitul plătit de unităţile beneficiare către bugetul judeţean.
În conformitate cu prevederile art. 7 din OG nr. 37/1997 R.A.J.A. avea obligaţia de a alimenta contul de rezervă la B.C.R. cu o sumă echivalentă cu cel puţin amortizarea şi veniturile din vânzarea mijloacelor fixe şi alte venituri rămase definitive ca profit net al acesteia.
S-a mai reţinut că expertiza contabilă dispusă în cauză a concluzionat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de alimentare a fondului de rezervă II D cu toate sumele primite de la reclamantă drept impozit pe profit. Astfel, în 1999, reclamanta a virat drept impozit pe profit suma de 56.000.000.000 lei, a virat la fondul II D numai suma de 18.565.810.580 lei, rămânând o diferenţă neachitată de 37.434.189.420 lei, pe care o datorează reclamantei.
Conform art. 1 alin. (2) din HG nr. 1018/1999, pentru întârzierea plăţii, pârâta datorează dobânzi şi în temeiul art. 3 din acelaşi act normativ, sunt datorate penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel prin care a susţinut că pentru întârzierea plăţii sumei de 37.434.189.420 lei nu sunt aplicabile dobânzile şi penalităţile prevăzute de HG nr. 1018/1999, întrucât ulterior prin contractul de garanţie şi asistenţă la proiect nr. 894 din 9 mai 2002 încheiat între B.E.R.D. şi Judeţul Constanţa, s-a convenit eşalonarea datoriei existentă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă fluvială şi contencios adminsitrativ, prin Decizia nr. 76 din 31 martie 2005, a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerile apelantului, C.J. Constanţa privind neaplicarea HG nr. 1018/1999 şi înlocuirea cu contractul de garanţie 894 din 9 mai 2002, reţinând că acest contract nu se referă la împrumutul în litigiu, II D, ci la împrumutul şi fondul M.R.D., aşa cum rezultă din corespondenţa B.E.R.D. depusă în dosarul de apel.
Împotriva acestei ultime hotărâri pârâtul C.J. Constanţa a declarat recurs la 20 iunie 2005, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- apelul nu a fost timbrat, instanţa de fond precum şi cea din apel considerând greşit că sunt aplicabile prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 care prevăd scutirea de taxa de timbru, în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile acestei dispoziţii legale: instituţie publică şi venituri publice;
- greşit a fost obligată la plata de dobânzi şi penalităţi, întrucât nu-şi au aplicabilitate prevederile HG nr. 1018/1999, ci contractul de garanţie şi asistenţă la proiect 894 din 9 mai 2002 încheiat cu B.E.R.D. ce conţine reglementări speciale, derogatorii de la HG menţionată.
La 10 martie 2008 a formulat cerere de intervenţie accesorie, D.S. în interesul recurentului, solicitând admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii.
Intervenientul îşi motivează cererea de intervenţie prin calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în perioada decembrie 2002 – 31 iulie 2003 şi pe eventuala răspundere pentru daune.
Prin încheierea din 18 martie 2008, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de D.S. în interesul reclamantului pârât.
Intervenientul a formulat împotriva deciziei instanţei de apel următoarele critici:
- aplicarea greşită a art. 17 din Legea nr. 146/1997, şi scutirea reclamantei de plata taxelor de timbru calculată la valoarea pretenţiilor, având în vedere că suma pretinsă provine din relaţii contractuale comerciale;
- cererea reclamantei este prematur introdusă, nefiind efectuată procedura concilierii conform art. 7201 C. proc. civ.;
- greşit instanţa de apel a reţinut că Fondul M.R.D. nu este acelaşi cu Fondul II D. În realitate este acelaşi fond cu denumiri diferite, în varianta din limba engleză este trecut Fondul M.R.D., iar în limba română Fondul II D;
- fără temei s-au admis pretenţiile la penalităţi întrucât prin art. 3 din HG nr. 1018/1999 nu s-au stabilit penalităţi în sarcina garantului, C.J. Constanţa pentru nevirarea în termen a vărsămintelor în Fondul II D şi nici nu se puteau stabili pentru obligaţiile aferente anilor 1998 - 1999, anterioare emiterii actului normativ invocat, intrat în vigoare la 20 decembrie 1999;
- în perioada de aplicare a HG nr. 1018/1999 şi anume 2000 - iunie 2004 s-au efectuat plăţi suplimentare în 2000, 2001 şi 2003, care au acoperit minusul din 2002;
- greşit s-au calculat dobânzi de întârziere la suma restantă cât timp nu exista un text legal ca HG nr. 1018/1999;
- actele de control efectuate de Curtea de Conturi la C.J. Constanţa sunt eronate atât referitor la sumele privind obligaţiile de plată cât şi exigibilitatea acestora.
Înalta Curte, asupra recursurilor declarate de pârâtă şi intervenientă, din actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Litigiul dintre părţi este determinat de neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor ce-i reveneau urmare Acordului de împrumut încheiat de Statul român şi B.E.R.D. privind Programul de dezvoltare a utilităţilor, ratificat prin OG nr. 37/1997, aprobată prin Legea nr. 186/1997, în sumă de 75 milioane dolari S.U.A., din care 17.041 mii dolari S.U.A. este destinat Municipiului Constanţa.
În temeiul acordului menţionat, la 23 decembrie 1997, Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant autorizat al împrumutului a încheiat Acordul subsidiar de împrumut cu beneficiara R.A.J.A. Constanţa şi C.J. Constanţa, în calitate de garant pentru suma de 17.041 mii dolari S.U.A.
Conform art. 7 din OG nr. 37/1997, C.J. Constanţa avea obligaţia să alimenteze contul de rezervă la B.C.R. deschis de R.A.J.A. Constanţa, cu sume provenite din alocaţii de la bugetul local în condiţiile art. 4 alin. (3) din OG nr. 37/1997, acestea fiind echivalente cu cel puţin impozitul pe profit şi cu vărsămintele din profitul net, efectuate de reclamant către bugetul local.
Este necontestat faptul că pârâta nu a respectat obligaţia alimentării contului de rezervă conform OG nr. 37/1997.
Expertiza contabilă efectuată în cauză, a stabilit că deşi reclamanta a virat drept impozit pe profit în 1999 suma de 56.000.000.000 lei în favoarea pârâtei, aceasta a alimentat fondul II D în perioada 26 noiembrie 1999 – 10 octombrie 2002 numai cu suma de 18.565.810.580 lei, astfel că datorează diferenţa de 37.434.189.420 lei.
În ce priveşte sancţionarea pârâtei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de alimentare a Fondului II D, se reţine că reglementarea a fost dată prin HG nr. 1018/1999.
Prin art. 3 din această hotărâre se prevede că „pentru nevirarea în termen a vărsămintelor la Fondul II D, banca de implementare va calcula şi va percepe penalităţi pentru suma nevirată în termen, calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu cele prevăzute pentru neplata obligaţiilor către bugetul de stat, conform legislaţiei în vigoare, aplicate asupra valorii obligaţiilor de plată neachitate în termen. Penalităţile astfel calculate de Banca de implementare se vor vărsa în Fodnul II D şi se vor utiliza cu aceeaşi destinaţie."
Se reţine, astfel că singura sancţiune legală pentru nerespectarea obligaţiei de virare a vărsămintelor de către autoritatea locală, pârâtul în cauză, sunt penalităţile, ca urmare întemeiat s-a admis capătul de cerere privind plata de penalităţi, în cuantumul calculat de expertiză, în raport de suma nevirată şi perioada de întârziere.
Susţinerile recurentei pârâte în sensul că nu-şi are aplicabilitate HG nr. 1018/1999 sunt nefondate, întrucât acesta reglementează modul de aplicare a Acordului de împrumut şi de aplicare a OG nr. 37/1997.
Sunt fără temei şi susţinerile intervenientei privind greşita aplicare a HG nr. 1018/1999, cu efect retroactiv, întrucât, aşa cum rezultă din expertiza contabilă, penalităţile s-au calculat începând cu data intrării în vigoare a HG 1018 şi anume, 20 decembrie 1999 şi până la 15 iunie 2004.
Nu pot fi primite, nefiind dovedite plăţile suplimentare efectuate de pârât, plăţi invocate de intervenientă. Sub acest aspect se reţine că pârâta nu a formulat obiecţiuni la expertiză şi nu a invocat o altă situaţie de fapt, care, oricum nu poate fi invocată în recurs. Pe aceleaşi considerente, a neîncadrării în prevederile art. 304 C. proc. civ., nu pot fi primite nici criticile intervenientei privitoare la concluziile Curţii de Conturi urmare verificărilor efectuate.
Excepţia prematurităţii acţiunii invocată de intervenientă, este de respins, lipsa concilierii nefiind invocată de pârâtă la fond şi apel, astfel că intervenienta în interesul pârâtei, nu este îndreptăţită să invoce lipsa concilierii, intervenţia acestei părţi fiind în faza recursului.
Nu pot fi primite nici criticile recurentelor privind taxarea acţiunii la valoare.
Aceasta întrucât obiectul litigiului, respectiv sumele pretinse de reclamantă pentru alimentarea datoriei publice externe, reprezintă parte din bugetele instituţiilor publice, deci provin din surse prevăzute în legile de aprobare a bugetelor locale, astfel că întemeiat instanţele de fond şi apel au reţinut ca aplicabile prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Sunt întemeiate, însă, criticile recurentelor privind greşita obligare a pârâtei la plata dobânzilor pentru întârzierea alimentării Fondului II D.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, singura sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de către pârât este plata penalităţilor prevăzute de pct. 3 din HG nr. 1018/1999.
Aplicarea şi a dobânzilor, la aceeaşi sumă vărsată cu întârziere de pârâtă, nu-şi are temei legal (HG nr. 1018/1999) şi ar însemna o sancţiunea dublă pentru aceeaşi obligaţie neîndeplinită.
Ca urmare recursul pârâtului şi intervenientei urmează să fie admis în sensul modificării deciziei curţii de apel şi admiterii apelului pârâtului şi schimbării în parte a sentinţei Tribunalului Constanţa nr. 6480 din 27 iulie 2004 în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere în sumă de 9.477.479 lei (RON), urmând să fie menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul C.J. CONSTANŢA şi intervenientul D.S. împotriva deciziei civile nr. 76/ COM din 31 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 6480 din 27 iulie 2004 a Tribunalului Constanţa şi pe fond admite în parte acţiunea reclamantei R.A.J.A. SA Constanţa şi înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 9.477.479 lei (RON) dobânzi şi majorări de întârziere.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1054/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1336/2008. Comercial → |
|---|
