ICCJ. Decizia nr. 99/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 99/2008
Dosar nr. 25691/3/2004
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Otopeni solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 22.207.950.490 lei contravaloare prestări servicii, penalităţi de întârziere în cuantum de 100.000.000 lei; actualizată şi 100.000.000 lei daune materiale.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 8290 din 13 octombrie 2006, a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă la contravaloarea lucrărilor executate în sumă de 2.220.795 lei, a luat act de renunţarea la daunele materiale solicitate, a respins capătul de cerere privind penalităţile şi a obligat pe pârâtă la 9403,45 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că între părţi a intervenit o convenţie privind investiţia efectuată de reclamantă pentru construcţia şi amenajarea birourilor în clădirea pârâtei ce urma să fie compensată cu chiria asupra spaţiului ocupat însă reclamanta a fost evacuată şi obligată la plata lipsei de folosinţă, la 13 iulie 2002, prin sentinţa civilă nr. 8964 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti. Dreptul la acţiune s-a născut la momentul când, pârâta, după evacuarea reclamantei a refuzat restituirea costului investiţiilor iar valoarea acestora, aşa cum a fost evaluată de expertizele judiciare, nedecontate de pârâta este de 22.207.950.490 ROL.
Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând apelul declarat de pârâtă, prin Decizia comercială nr. 225 din 2 mai 2007, a respins, ca neîntemeiat, apelul considerând că termenul de prescripţie a acţiunii a început să curgă din anul 2002 când reclamanta, care avea reprezentarea unui contract pe durata a 20 de ani, a fost evacuată. Compensarea invocată nu poate opera întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens, iar evocarea dispoziţiilor art. 17 din contract se referă la amenajarea spaţiului închiriat conform profilului de activitate nu la lucrările necesare utilizării generale a oricărei construcţii.
Instanţa de apel a mai reţinut că raportul de expertiză a luat în calcul lucrările executate de apelantă şi cheltuielile efectuate ca urmare a închirierii unor utilaje precum şi suma plătită cu titlu de TVA.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele de fond au interpretat greşit actul dedus judecăţii concluzionând că reclamanta ar fi cunoscut existenţa prejudiciului la momentul recepţionării refuzului de plată a investiţiilor făcute pentru că a avut reprezentarea derulării unui contract pe termen de 20 de ani.
Art. 17 din acelaşi contract, prevedea că spaţiile închiriate au fost predate în stare corespunzătoare de folosinţă iar lucrările de adaptare vor fi suportate de R. SA, aşa încât excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea trebuia admisă.
Pe de altă parte instanţele de fond au considerat greşit că a existat o convenţie referitoare la compensarea investiţiei şi că înţelesul art. 17 din acelaşi contract, ar fi acela că nu ar fi acoperit lucrările realizate de reclamantă. Dovezile asupra acestei situaţii de fapt se află în posesia reclamantei ce trebuie obligată să le înfăţişeze instanţei.
Mai susţine recurenta că lucrările de edificare a construcţiei au fost făcute din surse de finanţare proprii, iar îmbunătăţirile executate de reclamantă nu au fost făcute cu acordul proprietarului şi nu erau necesare folosirii spaţiului. Proprietarul nu poate fi obligat să restituie reclamantei sumele investite cât timp nu a existat o convenţie pentru aceasta.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Prin contractul de închiriere nr. 501 din 31 iulie 2007, pârâta închiria reclamantei pe o perioadă de 20 de ani, hala de producţie industrială, clădirea administrativă, rampe CF auto şi curtea aferentă construcţiilor, cu preţul de 2,5 dolari S.U.A./mp/lună până la 1 august 1999, de 3,5 dolari S.U.A./mp/lună până la 31 iulie 2002 urmând a fi negociat pentru următoarea perioadă.
Prin actul adiţional, încheiat la aceeaşi dată, pârâta îşi asuma obligaţiile contractuale ale contractului de închiriere, având în vedere sumele avansate de SC R. SA către SC I. SA.
Sentinţa civilă nr. 8964 din 28 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 230 din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat nul contractul de închiriere, iar reclamanta, chiriaşă, a fost obligată la plata folosinţei spaţiului închiriat.
Instanţele de fond au reţinut în mod judicios, în raport şi de prevederile art. 4 din contract, că din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de evacuare începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii, întrucât la acea dată reclamanta a cunoscut întinderea prejudiciului său.
Susţinerea prescripţiei extinctive a acţiunii, întemeiate pe art. 17 din acelaşi contract, este nepertinentă, cheltuielile de adaptare a spaţiilor închiriate fiind de fapt efectuate pentru amenajarea cu caracter necesar a construcţiilor, astfel cum raportul de expertiză le analizează.
De altfel, temeiul acţiunii, astfel cum a fost caracterizat de instanţele de fond rezultă dintr-un fapt cvasi contractual. La momentul constatării nulităţii contractului de închiriere, reclamantei nu-i mai era deschisă posibilitatea cumpărării spaţiului la preţul de 375 dolari S.U.A./mp şi nici a negocierii chiriei în raport cu înţelegerea părţilor.
Încercarea recurentei de a dovedi o situaţie de fapt prin obligarea părţii potrivnice de a depune înscrisuri scapă controlului de legalitate impus de prevederile imperative ale motivelor de recurs.
Pe de altă parte, susţinerea potrivit căreia, pârâta a edificat construcţiile cu surse de finanţare proprii este infirmată de actul adiţional din 31 iulie 1997.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 285 din 2 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr. 225 din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 98/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1054/2008. Comercial → |
|---|
