ICCJ. Decizia nr. 1352/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1352/2008
Dosar nr. 4907/40/2006
Şedinţa publică din 4 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat prin acţiune ca în contradictoriu cu SC G. SRL Botoşani să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. BT 1/8 ianuarie 1999, restituirea acţiunilor cumpărate şi plătite integral pe baza contractului, obligarea pârâtei SC G. SRL la plata de daune interese în valoare de 11,732 mld. lei Rol reprezentând contravaloarea investiţiei neefectuate; plata sumei de 439,7 mil. lei vechi reprezentând contravaloarea terenului asupra căruia pârâta ar fi obţinut dreptul de proprietate ulterior privatizării; alte daune ce urmau să se stabilească în baza unei expertize. În drept reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1021 C. civ., art. 21 din OG nr. 25/2002 iar în fapt a susţinut că pârâta SC G. SRL Botoşani nu a respectat prevederile art. 8 octombrie 1 din contract, prin care şi-a asumat obligaţia de a efectua investiţii în societate din surse proprii sau atrase pe o perioadă de 3 ani.
După un ciclu procesual, în fond a fost pronunţată sentinţa nr. 725 din 10 mai 2007 prin care Tribunalul Botoşani a respins acţiunea, reţinând în esenţă că, în speţă, s-a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin contract şi actul adiţional la acesta, înainte de a se solicita de către reclamantă rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor.
În ceea ce priveşte cererea de despăgubiri legată de majorarea capitalului social al SC P. SA Botoşani cu valoarea terenurilor pentru care a fost recunoscut dreptul de proprietate ulterior privatizării, tribunalul a reţinut că acest teren a fost dobândit prin actele normative arătate în considerente şi prin cumpărarea de acţiuni şi nu ulterior acestui moment.
Concluziile instanţei de fond s-au bazat pe constatările expertizei efectuată în legătură cu privatizarea SC P. SA depusă în dosarul de cercetare penală prin care s-au analizat sursele de investiţii valoarea investiţiilor compunerea valorică a acţiunilor scoase la vânzare în raport de capitalul social şi patrimoniul societăţii respective.
De asemenea, s-a dat eficienţă adresei din 29 martie 2002 emisă de pârâtă prin care aceasta i-a comunicat A.P.A.P.S. BUCUREŞTI, că la data de 15 august 2002, se recepţionează şi se pune în funcţiune investiţia prevăzută în art. 8 octombrie 1 din contract. Aceste probe au dus la concluzia că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1020 şi 1021 C. civ., pentru a admite cererea privind rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare BT nr. 1/1999.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, care a criticat soluţia instanţei de fond pentru motivul că a încălcat dispoziţiile OG nr. 25/2002 în condiţiile în care intimata nu a făcut dovada majorării capitalului social în cadrul perioadei de investiţii şi cu toate acestea acţiunea a fost respinsă. Apelanta reclamantă a mai invocat încălcarea principiului „pacta sunt servanda", întrucât instanţa a trecut peste voinţa părţilor apreciind totodată că prin soluţia pronunţată s-a admis modificarea unilaterală a contractului de către cumpărător. Reclamanta apelantă a criticat soluţia instanţei de fond şi pentru faptul că nu a avut în vedere dispoziţiile art. 322 alin. (3) din OUG nr. 88/1997 prin care s-a stabilit că statul era îndreptăţit la obţinerea de acţiuni aferente valorii terenurilor dobândite de cumpărător, care se regăsesc în capitalul majorat.
Apelul A.V.A.S. a fost soluţionat de Curtea de Apel Suceava care prin Decizia nr. 82/2007 l-a respins ca nefondat.
Curtea, după analiza criticilor aduse sentinţei, în raport de actele dosarului, a stabilit că principiul forţei obligatorii a contractului a fost respectat de prima instanţă. În speţă, a mai reţinut instanţa de apel, părţile nu au stabilit prin contract care sunt consecinţele nerespectării programului investiţional, că partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea fie a obligării la executarea contractului, fie să ceară rezoluţiunea lui. Reţine instanţa, că obligaţia a fost realizată de intimată cu întârziere, că investiţiile au depăşit indicatorii stabiliţi în sarcina sa, astfel că la momentul când s-a solicitat rezoluţiunea, aplicarea acestei sancţiuni nu mai era oportună. În privinţa terenului, instanţa de apel a verificat critica recurentei şi a stabilit că terenul în discuţie la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare se afla în patrimoniul vânzătorului, iar valoarea acestuia era inclusă în valoarea acţiunilor înstrăinate către cumpărătoare. S-a conchis astfel că dispoziţiile art. 322 alin. (3) din OG nr. 88/1997 nu erau aplicabile.
Împotriva deciziei nr. 82 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, prin care, pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a solicitat modificarea hotărârilor anterior pronunţate şi în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut că soluţiile pronunţate în cauză încalcă prevederile art. 11 din OG nr. 25/2002 şi art. 44 C. com.
Potrivit recurentei investiţia se consideră realizată numai în condiţiile art. 11 din ordonanţă, pe care intimata nu le-a respectat întrucât nu a făcut dovada majorării capitalului social în cadrul perioadei invtestiţionale şi în conformitate cu modalitatea de îndeplinire agreată prin contract conform voinţei exprimate de părţi, ceea ce în opinia recurentei constituie şi o încălcare a principiului pacta sunt servanda.
În continuare a susţinut că instanţa de apel nu a analizat susţinerile sale în legătură cu modalitatea de realizare a investiţiilor potrivit cu termenele stipulate pentru realizare în condiţiile în care acestea au constituit elemente esenţiale pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. BT/1 din 8 ianuarie 1999. În sensul acestor susţineri recurenta a invocat prevederile art. 3.27 şi 3.28 din HG nr. 450/1999. A mai susţinut recurenta că interpretarea art. 1021 C. civ. şi acordarea termenului de graţie în cazul obligaţiilor comerciale, încalcă art. 44 C. com., astfel că în opinia sa a fost făcută o aplicare greşită a legii.
Printr-o altă critică s-a susţinut că s-a făcut şi o aplicare greşită a art. 322 din OUG nr. 88/1997 şi ca o consecinţă a acestei greşeli s-a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 439.700.000 Rol reprezentând prejudiciu cauzat prin majorarea capitalului social al SC P. SA cu valoarea terenurilor. Potrivit recurentei chiar dacă dreptul de proprietate asupra terenului nu a fost dobândit în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate ci prin hotărâre judecătorească, dreptul de proprietate a fost obţinut ulterior vânzării acţiunilor şi ca atare trebuiau aplicate dispoziţiile OUG nr. 88/1997, prin care se dispune că valoarea terenurilor constituie aport al statului la capital, în schimbul căruia se emit acţiuni suplimentare care revin instituţiei publice implicate. În acelaşi sens recurenta a susţinut că nu prezintă importanţă faptul că dreptul de proprietate s-a constatat prin sentinţă judecătorească ci important este că a fost majorat capitalul social al societăţii, iar acţiunile îi revin A.V.A.S. ca instituţie publică implicată.
În replică la motivele de recurs, intimata SC G. SRL Botoşani, a susţinut că investiţia a fost realizată şi depăşită aşa cum rezultă din raportul de expertiză aşa încât nu există o încălcare a art. 8 octombrie 1 din contract.
Confirmarea A.V.A.S. în sensul însuşirii expertizei efectuată în cadrul anchetei penale, potrivit intimatei, este de natură să ducă la concluzia inexistenţei prejudiciilor invocate ca fiind produse prin încheierea şi executarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Intimata a considerat că instanţele au făcut o corectă aplicare a art. 1020 şi 1021 C. civ., câtă vreme obligaţiile au fost executate cu mult timp înainte de a se cere rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, soluţia fiind în concordanţă cu scopul pentru care s-a încheiat convenţia respectiv realizarea în natură a drepturilor şi obligaţiilor şi nu pentru a o desfiinţa.
Asupra terenului, intimata a susţinut că soluţia din apel este corectă în condiţiile în care dreptul de proprietate era dobândit de SC P. SA încă de la data cumpărării pachetului de acţiuni situaţie confirmată de A.V.A.S. prin adresa trimisă parchetului, pe care instanţa de apel nu a menţionat-o expres.
Intimata a conchis că HG nr. 639/1995, HG nr. 777/1997 şi hotărârea judecătorească din 15 noiembrie 2000 confirma faptul că dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 1 din 8 ianuarie 1999. În concluzie, intimata a solicitat respingerea recursului apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii contractului întrucât obligaţiilor erau executate.
Recursul este nefondat.
Pentru a răspunde criticii privind încălcarea art. 1021 C. civ., mai întâi trebuie reţinut caracterul judiciar al acestei sancţiuni care poate fi aplicată în cazul neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic.
De asemenea, este de reţinut, în urma analizei clauzelor contractului a cărui rezoluţiune se cere, că părţile nu au prevăzut convenţional, derogatoriu de la prevederile art. 1020 C. civ., un pact comisoriu prin care să convină desfiinţarea de drept a contractului în caz de neexecutare. Din caracterul judiciar al rezoluţiunii decurge cu necesitate concluzia că art. 1021 C. civ., atunci când constituie temeiul acţiunii în rezoluţiune, nu operează de drept şi că în această situaţie legea recunoaşte instanţei dreptul de a verifica şi aprecia cauzele rezoluţiunii. Prin urmare fiind investită cu o astfel de cerere instanţele au examinat dacă partea împotriva căreia s-a pornit acţiunea în rezoluţiune şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare.
Din perspectiva acestui drept instanţele anterioare au examinat şi dacă, în condiţiile în care obligaţiile s-au executat fie şi cu întârziere, opţiunea creditorului de a cere rezoluţiunea este pertinentă şi de asemenea au ţinut seama de faptul că o astfel de sancţiune se aplică în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate printr-un contract sinalagmatic aşa cum s-a arătat mai sus.
Deci nu se poate susţine că examinarea şi apoi înlăturarea dispoziţiilor art. 1021 C. civ., constituie o încălcare a acestor dispoziţiilor câtă vreme instanţelor le revine obligaţia de a verifica circumstanţele cauzei, iar analiza şi fundamentul rezoluţiunii a respectat ideea de echitate, de bună-credinţă şi de echilibru al obligaţiilor examinate. Din această perspectivă cele două instanţe au examinat dacă la momentul introducerii acţiunii investiţiile erau realizate şi pe baza probelor, care nu mai pot fi puse în discuţie în recurs sub aspectul concludenţei lor, au ajuns la concluzia justă că nu se mai poate pune problema neexecutării obligaţiilor stipulate în nr. 8 din contractul de vânzare-cumpărare. În acest sens s-a dat eficienţă probelor, expertizei, adreselor 99/2003 şi 12469/2004 aflate la dosar.
Această apreciere nu afectează principiul pacta sunt servanda din nicio perspectivă respectiv a voinţei prezumate în ce priveşte fundamentul rezoluţiunii şi nici din punctul de vedere al unui eventual prejudiciu care oricum nu poate fi atribuit neexecutării obligaţiilor prin prisma OG nr. 25/2002 adusă în discuţie în recurs. Cenzurarea opţiunii părţii în acţiunea în rezoluţiune este corectă şi sub aspectul concluziei la care au ajuns cele două instanţe atât în ce priveşte respectarea scopului pentru care a fost încheiată convenţia, acela de a se realiza în natură obligaţiile asumate de părţi, cât şi sub aspectul păstrării contractului, ţinând seama de „spiritul" (finalitatea) pe care însăşi părţile au stipulat-o, în alţi termeni, în art. 10.1 care este în concordanţă şi cu principiul păstrării efectelor convenţiilor în măsura în care acestea sunt „legal făcute".
În continuare argumentele legate de invocarea dispoziţiilor art. 3.27 şi 3.28 din HG nr. 450/1999 vizează chestiuni care ţin de privatizare de aprecierea asupra condiţiilor de achiziţionare a pachetului de acţiuni care nu au legătură cu obiectul pricinii în mod direct astfel că nu era necesar că instanţa de apel să detalieze aceste chestiuni cu atât mai mult cu cât nu întârzierea investiţiilor a constituit fundamentul respingerii acţiunii reclamantei ci faptul executării şi depăşirii investiţiilor asumate.
Prin urmare, critica nu va fi reţinută întrucât aşa cum corect s-a reţinut de celelalte instanţe, întârzierile înregistrate până la realizarea în totalitate a investiţiilor nu au scos-o din pasivitate pe recurentă şi nici nu i-au adus prejudicii demonstrate. Nici celelalte afirmaţii legate de dosarul de prezentare cu trimitere la alte dispoziţii din HG nr. 450/1999 nu vor fi reţinute întrucât sunt chestiuni care ţin de privatizarea însăşi, anterioare încheierii contractului, şi ca atare sunt privite ca argumente şi nu ca chestiuni de nelegalitate care să poată fi reanalizate într-o cale extraordinară de atac. Concluzia se desprinde cu atât mai mult cu cât sancţiunea solicitată prin acţiune priveşte neexecutarea contractului aşa cum s-a mai arătat şi care nu poate fi disociată de ideea de culpă şi prejudiciu.
De altfel, aceste susţineri din recurs sunt în contradicţie cu probele administrate în cauză şi cu adresa trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani (nr. 12469 din 11 noiembrie 2004), prin care realizarea investiţiilor cât şi legalitatea procedurilor care au precedat încheierea contractului BT 1 din 8 ianuarie 1999 a fost analizată şi confirmată de A.V.A.S.
În acest context în care instanţele anterioare au analizat realizarea obligaţiilor stipulate în cuprinsul clauzei nr. 8 octombrie 1 din contract raportat la actul adiţional nr. 8 din 8 august 2000 prin care s-a modificat planul de investiţii şi la constatările expertizei, chestiunea aceasta nu mai poate fi reluată în recurs întrucât vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei. Reluarea analizei prin prisma aplicării incorecte a dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ., este un alt mod de a pune în discuţie aceleeaşi chestiuni legate de întârzierea în executare şi nicidecum de neexecutare pentru ca susţinerea să poată constitui fundament pentru a se reţine că sancţiunea rezoluţiunii a fost greşit înlăturată.
Aşadar, respingerea primului capăt de cerere a pornit de la analiza art. 1020 C. civ., privind condiţia rezolutorie, care deşi subînţeleasă în contractele sinalagmatice nu înlătură obligaţia instanţei de a verifica dacă angajamentul părţii a fost realizat, or din probele analizate a rezultat că obligaţiile investituţionale au fost realizate înainte de a se cere rezoluţiunea. Din perspectiva celor reţinute de instanţele anterioare conform probelor analizate susţinerea recurentei potrivit căreia s-a acordat termen de graţie pentru realizarea investiţiilor este o interpretare proprie a recurentei care nu se bazează pe nicio probă. Constatarea existenţei unor întârzieri în realizarea investiţiilor dar care nu au afectat investiţiile în totalitatea lor nu poate fi asociată cu acordarea termenului de graţie, aşa cum a susţinut recurenta cu atât mai mult cu cât aşa cum s-a arătat mai sus la data introducerii acţiunii în rezoluţiune obligaţiile stipulate în contract erau realizate.
Înlăturând dispoziţiile art. 1020 şi 1021 C. civ., instanţele anterioare au făcut şi o corectă interpretare a art. 21 din OG nr. 25/2002 în condiţiile în care textul stipulează dreptul vânzătorului la plata daunelor interese în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară. Şi ultima critică care vizează cererea modificatoare, prin care s-au solicitat despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit de recurentă prin neemiterea de acţiuni noi pe seama sa cu valoarea terenurilor pentru care, potrivit recurentei, s-a obţinut titlul de proprietate ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, este nefondată.
În realitate recurenta pune în discuţie clauza contractuală stipulată în art. 7.6. Această chestiune chiar dacă de această dată a fost repusă în discuţie prin prisma art. 322 din OUG nr. 88/1997, Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991, nu constituie motiv de nelegalitate. Neînţelegerile cu privire la această clauză au fost irevocabil rezolvate prin hotărâre judecătorească. Prin urmare aceste critici nu vor putea fi puse din nou în discuţie de această dată prin prisma faptului că numai după obţinerea hotărârii judecătoreşti s-a realizat majorarea capitalului social al societăţii la o dată care evident se situează după pronunţarea hotărârii. Ceea ce este esenţial în problema terenurilor este faptul că potrivit HG nr. 639/1995 (poz.49, 50 şi 51 din anexă) şi HG nr. 777/1997 bunurile se aflau în patrimoniul SC P. SA Botoşani cu titlu de proprietate înainte de încheierea contractului de privatizare.
Deţinerea terenului este confirmată de A.V.A.S. prin adresa nr. 12469 din 1 noiembrie 2004 prin care se arată că: „Rezultă din cele două acte normative de înfiinţare a societăţii comerciale P. SA Botoşani, aşa cum s-a menţionat şi în Raportul de expertiză contabilă, că suprafaţa de teren în discuţie a fost înregistrată atât în patrimoniul cât şi în capitalul social al societăţii, împărţit în 49.712 acţiuni, acţiuni care au fost vândute de fostul F.P.S., în numele statului, prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. BT 1 din 8 ianuarie 1999". Această probă a fost coroborată cu expertiza efectuată în dosarul de cercetare penală din care rezultă că terenul în discuţie făcea parte din patrimoniul societăţii SC P. SA, încă de la înfiinţare şi că acestuia îi corespundea un capital social ce a fost împărţit în 49.712 acţiuni nominative aşa cum s-a reţinut prin Decizia recurată, concluzie care este în concordanţă cu art. 2.1 din contractul de vânzare-cumpărare BT nr. 1 din 8 ianuarie 1999. În acelaşi context expertiza a stabilit că majorarea capitalului social după obţinerea hotărârii în constatare nu era necesară în condiţiile în care terenul a fost luat în calcul la preţul de ofertă al acţiunilor. Din calculul redat la fila 16 din raport rezultă că preţul/ofertă/acţiune s-a determinat cu luarea în considerare a terenului, iar valoarea oferită pentru cele 49.712 acţiuni este cu mult peste valoarea calculată de expertiză astfel că nu poate fi vorba de un prejudiciu produs vânzătorului.
În consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 322 alin. (3) din OUG nr. 88/1997 evocată de recurentă nu-şi găseşte sprijin în actele dosarului şi cel mult poate să pună în evidenţă faptul că nu sunt motive de nelegalitate care ar putea să ducă la modificarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 82 din 24 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC G. SRL Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1327/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1354/2008. Comercial → |
|---|
