ICCJ. Decizia nr. 1354/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1354/2008
Dosar nr. 4992/30/2006
Şedinţa publică din 4 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 383 din 16 februarie 2007 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R. SRL cu sediul în Arad în contradictoriu cu pârâta SC E.I.R. SRL cu sediul în Timiş şi s-a constatat reziliat contractul de închiriere nr. 3 din 19 februarie 2003 încheiat între părţi; s-a constatat că a fost predat spaţiul în luna august 2003 şi că a fost stinsă obligaţia reclamantei de a plăti chiria, cu începere din luna septembrie 2003 şi pârâta a fost obligată la 800 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 204/ A din 8 octombrie 2007, a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de pârâta SC E.I.R. SRL şi a respins ca tardiv apelul declarat de aceasta împotriva sentinţei Tribunalului Timiş.
S-a reţinut în considerentele deciziei că în mod legal sentinţa instanţei de fond a fost comunicată pârâtei la sediul său social conform art. 90 C. proc. civ. şi nu la domiciliul ales indicat de reclamantă deoarece aceasta nu a indicat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură conform dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ.
Instanţa a stabilit că pârâta nu a dovedit că ar fi fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să declare apelul în termenul legal şi a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termen.
Mai mult, pârâta a formulat cerere de comunicare a sentinţei la data de 17 mai 2007 şi de atunci putea să declare apel, dar această cerere a fost înregistrată la 9 iulie 2007 peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii pârâta SC E.I.R. SRL a declarat recurs în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea în fond a cauzei la aceeaşi instanţă.
A susţinut recurenta că pe tot parcursul soluţionării litigiului procedura de citare la sediul legal al societăţii nu a fost îndeplinită, deoarece nu a fost citată niciodată la sediul ales indicat de reclamantă la data formulării acţiunii.
S-a invocat că deşi la sediul societăţii există în permanenţă cel puţin o persoană conform înscrisurilor pe care le-a depus, procedura de citare şi de comunicare a celorlalte acte de procedură s-a făcut prin afişare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru că nu a dovedit că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa să declare apelul în termenul legal, fără însă să aibă în vedere menţiunea din notele de şedinţă referitoare la faptul că administratorul şi reprezentantul societăţii este cetăţean italian şi nu s-a aflat în ţară în perioada de la pronunţarea sentinţei şi până la declararea apelului.
Recurenta a arătat că instanţa de apel a decăzut-o din termenul legal de exercitare a căii de atac cu motivarea că de la data de 17 mai 2007 când a formulat o cerere de comunicare a sentinţei putea declara apel, fără însă să aibă în vedere că această hotărâre nu i-a fost comunicată.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Potrivit art. 90 C. proc. civ., înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat, iar conform art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.
În raport de aceste prevederi legale, în mod corect instanţa de fond a comunicat actele de procedură la sediul pârâtei, deoarece cu privire la domiciliul procesual ales la avocatul pârâtei pe durata procesului nu s-a indicat şi numele persoanei la care ar fi urmat să i se comunice aceste acte, aşa cum dispune art. 93 C. proc. civ.
Afirmaţia recurentei că au fost încălcate dispoziţiile art. 921 C. proc. civ., care prevăd comunicarea citaţiei şi a actelor de procedură prin afişare în cazul persoanelor juridice numai în anumite condiţii, nu pot fi reţinute, pe de o parte pentru că aceasta a fost reprezentată de apărător pe tot parcursul soluţionării cauzei la instanţa de fond, iar pe de altă parte menţiunile din dovada de comunicare a sentinţei instanţei de fond privind afişarea actului pentru lipsa oricărei persoane de la sediul societăţii, fac dovada până la înscrierea în fals a actului.
Cererea de repunere în termenul de apel în mod corect a fost respinsă de instanţă în raport de dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., întrucât pârâta nu a dovedit că a fost împiedicată să declare apel în termenul legal, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Mai mult decât atât, recurenta a formulat la data de 17 mai 2007 cerere de comunicare a sentinţei, şi de la această dată putea formula cerere de repunere în termen şi de apel, pe care însă le-a înregistrat abia la 9 iulie 2007, peste termenul prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., de la data încetării împiedicării.
Susţinerea pârâtei că instanţa nu a avut în vedere faptul că reprezentantul societăţii este cetăţean italian şi se afla în străinătate în perioada cuprinsă între pronunţarea sentinţei şi declararea apelului, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voinţa părţii, în sensul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în măsură să determine admisibilitatea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac.
De altfel, apărătorul recurentei-pârâte putea potrivit art. 69 (2) C. proc. civ., în baza mandatului dat de aceasta la instanţa de fond, să exercite calea de atac a apelului împotriva sentinţei tribunalului.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.I.R. SRL Timişoara împotriva deciziei civile nr. 204 A din 8 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC R. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1352/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1359/2008. Comercial → |
|---|
