ICCJ. Decizia nr. 1368/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1368/2008
Dosar nr. 733/229/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti sub nr. 733/229/2006 (număr în format vechi 1088/2006), SC J. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M.B.I. SRL Feteşti, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru spaţiul comercial situat în str. Călăraşi, Judeţul Ialomiţa, conform prevederilor art. 6.1 lit. e) din contractul de închiriere semnat de părţile în litigiu.
La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2006 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii principale, precum şi cerere reconvenţională având ca obiect evacuarea reclamantei din spaţiul comercial, pentru lipsa titlului.
Reclamanta-pârâtă SC J. SRL la termenul de judecată fixat, la data de 12 octombrie 2006, a formulat cerere completatoare la cererea principală, prin care a solicitat instanţei constatarea unui drept de creanţă la valoarea îmbunătăţirilor şi construcţiilor realizate la spaţiul închiriat şi instituirea unui drept de retenţie asupra acestuia până la plata de către pârâtă a contravalorii îmbunătăţirilor, a căror evaluare a fost apreciată la suma de 100.000.000 lei Rol.
Prin sentinţa civilă nr. 1459 din 2 noiembrie 2006, Judecătoria Feteşti, reţinând natura comercială a litigiului, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării acestuia în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
Prin sentinţa comercială nr. 159/ F din 6 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 733/229/2006, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi ca inadmisibilă cererea aceleiaşi părţi referitoare la constatarea unui drept de creanţă în cuantum de 10.000 lei.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă cererea reconvenţională şi s-a dispus evacuarea pârâtei – reconveniente din spaţiul care a format obiectul închirierii între părţi şi obligarea SC J. SRL la plata sumei de 6 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa soluţia respingerii cererii principale, după enunţarea conţinutului dispoziţiilor art. 6.1 lit. e) şi ale art. 9.1 din contractul de închiriere intervenit între părţi, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, în baza actelor dosarului că nici una din părţi, în termenul convenit de 20 zile de la expirarea locaţiunii, nu a dovedit că a solicitat celeilalte părţi respectarea obligaţiei privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru spaţiul închiriat şi că, din susţinerile acestora rezultă că neîncheierea respectivei convenţii se datorează neînţelegerii asupra preţului vânzării, instanţa neputându-se substitui voinţei părţilor cu privire la stabilirea preţului.
Prima instanţă a constatat că obligaţia locatorului de a restitui către locatar contravaloarea investiţiilor realizate în spaţiul închiriat, reprezintă o obligaţie principală, evaluabilă în bani şi deci supusă procedurii concilierii directe prealabile şi întrucât reclamanta nu a dovedit efectuarea acesteia a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de constatare şi plată a unui drept de creanţă.
Instanţa fondului a admis cererea de evacuare formulată de pârâtă pe cale reconvenţională, constând că reclamanta nu mai justifică prin nici un titlu folosirea spaţiului, urmare împlinirii termenului contractului de închiriere.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta-pârâtă SC J. SRL, criticile formulate vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
Apelanta a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii şi pe fond admiterea cererilor formulate, susţinând în esenţă următoarele critici:
- instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., în contextul în care capătul de cerere privind dreptul de creanţă evaluabil în bani, a fost formulat urmare cererii pârâtei pentru evacuare, nemaifiind deci necesară efectuarea procedurii concilierii.
- instanţa a omis să se pronunţe asupra problemei lipsei concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., deşi reclamanta a invocat acest aspect, cât priveşte cererea reconvenţională.
- cauza a fost soluţionată în grabă, fără a da posibilitate părţilor de a administra toate dovezile necesare, instanţa admiţând numai proba cu înscrisuri şi respingând pentru considerente neînţelese, ca irelevantă proba cu interogatoriul;
- pe fond, cererea principală a privit obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta nesolicitând instanţei să se substituie părţilor cu privire la stabilirea preţului, astfel cum a fost motivată sentinţa pronunţată, ci doar cu privire la voinţa de a contracta, ţinând seama de prevederile art. 6.1 lit. e) şi art. 14 din contractul de închiriere, iar dacă ar fi fost lăsate părţile să administreze probe, „probabil s-ar fi putut stabili chiar preţul negociat între reprezentanţii" acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 336 din 26 iunie 2007, a respins apelul reclamantei SC J. SRL, ca nefondat.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate sub aspectul criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC J. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, numai sub aspectul dezlegării dată de instanţe cererii sale completatoare.
Recurenta reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte.
- instanţa de control judiciar a respins în mod nejustificat proba cu interogatoriul, nesocotind astfel dispoziţiile art. 46 C. com., care instituie o mai mare libertate administrării mijloacelor de probă;
- hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7201 şi 7205 C. proc. civ., dat fiind faptul că cererea completatoare formulată de reclamantă la cererea reconvenţională a pârâtei are regimul unei cereri reconvenţionale.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată sub aspectul criticilor formulate, constată că recursul este fondat din perspectiva celei de-a doua critici.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul comercial identificat în acţiune.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând evacuarea reclamantei din spaţiul închiriat.
Urmare a cererii reconvenţionale, reclamanta-pârâtă reconvenţional a formulat la rândul său o cerere completatoare, solicitând instanţei să constate dreptul său de creanţă reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului închiriat şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului.
Legătura de cauzalitate între cererea reconvenţională şi cea completatoare este evidentă întrucât pretenţiile din cererea completatoare sunt determinate de obiectul cererii reconvenţionale.
În fapt, reclamanta-pârâtă reconvenţional a formulat la rândul său cerere reconvenţională la cererea reconvenţională a pârâtei reconveniente, pretenţiile derivând din acelaşi raport juridic, respectiv contractul de închiriere.
Aşadar, cererea completatoare are caracterul unei cereri reconvenţionale la cererea reconvenţională în doctrină fiindu-i recunoscut reclamantului acest drept.
În consecinţă, urmare a acestei calificări, sunt incidente, în ceea ce priveşte cererea completatoare a reclamantei, dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., potrivit cărora procedura concilierii prealabile reglementată de art. 7201 C. proc. civ., nu este necesară în cazul cererii reconvenţionale având ca obiect pretenţii evaluabile în bani.
În ceea ce priveşte prima critică aceasta urmează a fi îndepărtată întrucât vizează netemeinicia hotărârii recurate, astfel că nu poate forma obiectul unui examen de nelegalitate.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în tot Decizia recurată şi în parte sentinţa apelată şi va trimite cauza instanţei de fond pentru soluţionarea cererii formulată de reclamantă, subsecventă cererii reconvenţionale, celelalte dispoziţii ale sentinţei urmând a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC J. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 336 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează Decizia recurată în tot şi în parte sentinţa nr. 159/ F din 6 martie 2007 a Tribunalului Ialomiţa şi trimite la instanţa de fond pentru soluţionarea pe fond a cererii formulată de reclamantă, subsecventă cererii reconvenţională. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1364/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1369/2008. Comercial → |
|---|
