ICCJ. Decizia nr. 1371/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1371/2008
Dosar nr. 26683/3/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 1 august 2006, reclamanta SC P.R. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, C.N., C.T. şi G.S.M., G.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea care se va pronunţa.
I. În contradictoriu numai cu pârâtul
1: să se constate că rezilierea unilaterală, de către pârâtul Municipiul Bucureşti a contractului de asociere în participaţiune nr. 26 din 14 februarie 1994 este nelegală, contractul nefiind desfiinţat şi fiind valabil până la data de 13 februarie 2009;
2. să se constate că pretinsele motive de reziliere invocate de pârât pentru rezilierea contractului nu pot atrage şi nu au atras rezilierea valabilă a contractului de asociere în participaţiune.
II. În contradictoriu cu toţi pârâţii, să se constate existenţa dreptului reclamantei de folosinţă, până la data de 13 februarie 2009, asupra imobilului construcţie şi teren în suprafaţă de 483 m.p., situat în Bucureşti, în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. 26 din 14 februarie 1994.
Prin sentinţa comercială nr. 12030 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a comercială, admite excepţia inadmisibilităţii şi respinge cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC P.R. SRL, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, cu sediul în Bucureşti, ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea în constatare este reglementată prin dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., text normativ potrivit căruia este permisă formularea unei asemenea acţiuni doar dacă se solicită constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Textul evocat stabileşte şi o altă condiţie, statornicind că acţiunea în constatare nu este admisibilă dacă partea are posibilitatea formulării unei acţiuni în realizare („cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului").
Având în vedere modalitatea în care reclamanta a înţeles să formuleze obiectul acţiunii (sub acest aspect instanţa având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, reclamantul fiind cel care, în condiţiile art. 112 C. proc. civ., stabileşte obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa putând să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.), respectiv:
- să se constate că rezilierea unui contract este nelegală.
- să se constate că pretinsele motive de reziliere nu pot atrage şi nu au atras rezilierea valabilă a contractului de asociere în participaţiune, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 111 C. proc. civ., anterior menţionate.
Astfel, nu se poate susţine că s-ar cere constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, nefiind, aşadar, îndeplinită prima cerinţă impusă de art. 111 C. proc. civ. De asemenea, cererea nu poate fi admisibilă, deoarece, în realitate, se solicită a se constata o situaţie de fapt. Or, pe calea acţiunii în constatare nu se poate solicita constatarea unei situaţii de fapt, concluzie care rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., care prevăd expressis verbis: constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
De asemenea, instanţa reţine că, în cauză, nu este îndeplinită nici cerinţa inexistenţei unei acţiuni în realizare. Astfel, în condiţiile în care reclamanta pretinde că rezilierea contractului de asociere în participaţiune nu a operat, aceasta are la îndemână o acţiune în realizare, împotriva cocontractantului, pentru a-i solicita respectarea obligaţiilor asumate.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea, astfel cum a fost precizată (urmare a renunţării la judecarea capătului II din cerere), ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 334 din 22 iunie 2007, admite apelul declarat de apelanta reclamantă SC P.R. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 12030 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 26683/3/2006, în contradictoriu cu intimata – pârâtă Municipiul Bucureşti prin Primarul general, desfiinţează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de apel a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că, cererea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi că aceasta tinde la constatarea unei situaţii de fapt, câtă vreme cererea introductivă a fost întemeiată în drept doar pe dispoziţiile art. 969 şi 1021 C. civ. şi a avut ca obiect constatarea nelegalităţii unui act juridic civil, respectiv a rezilierii unilaterale de către pârâtul Municipiul Bucureşti a contractului de asociere în participaţiune nr. 26 din 12 septembrie 1994, a cărui valabilitate înceta la data de 13 februarie 2009.
Reclamanta nu a formulat o cerere în constatarea unei situaţii de fapt, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., ci a solicitat constatarea nelagalităţii (deci a existenţei drepturilor sale dobândite în baza contractului de asociere în participaţiune, reziliat unilateral, nelegal, în opinia reclamantei, de către pârâtul 1), rezilierii, şi nu a unei împrejurări de fapt.
Prin cererea de recurs formulată, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, a susţinut că Decizia comercială nr. 334 din 22 iunie 2007 este netemeinică şi nelegală în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
În dezvoltarea motivelor de recurs se precizează că apelanta – reclamantă a înţeles să învestească instanţa cu o acţiune prin care a solicitat să se constate că rezilierea contractului de asociere nr. 26 din 14 februarie 1994 este nelegală, contractul de asociere nefiind desfiinţat, ci valabil până la data de 13 februarie 2009, că motivele de reziliere nu pot atrage şi nu au atras rezilierea valabilă a contractului şi să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., existenţa dreptului de folosinţă până la data de 13 februarie 2009.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969 şi 1021 C. civ., „precum şi orice alte prevederi legale aplicabile cauzei", această sintagmă având semnificaţia unei lăsări la aprecierea instanţei cu privire la calificarea naturii acţiunii, de vreme ce reclamantul, în virtutea principiului disponibilităţii nu a indicat dispoziţiile legale pe care înţelege să-şi întemeieze acţiunea.
În mod eronat Curtea a apreciat că, atât timp cât cererea introductivă a fost întemeiată în drept doar pe dispoziţiile art. 969 şi 1021 C. civ. şi a avut ca obiect constatarea nelegalităţii unui act juridic civil, rezilierea unilaterală a contractului de asociere, aceasta este admisibilă întrucât reclamanta a solicitat constatarea existenţei unui drept şi nu a unei împrejurări de fapt.
Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., iar părţile nu au depus înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut.
Cererea introductivă a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969 şi 1021 C. civ. şi a avut ca obiect constatarea nelegalităţii unui act juridic civil, respectiv a rezilierii unilaterale de către pârâtul Municipiul Bucureşti a contractului de asociere în participaţiune nr. 26 din 12 septembrie 1994, a cărui valabilitate înceta la data de 13 februarie 2009.
Deci, reclamanta a solicitat constatarea nelegalităţii (a existenţei drepturilor sale dobândite în baza contractului de asociere în participaţiune, reziliat unilateral, nelegal, de către pârât) rezilierii, şi nu a unei împrejurări de fapt, astfel încât nici critica potrivit căreia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii nu poate fi reţinută.
Instanţa de control judiciar corect a constatat că prima instanţă a rezolvat greşit procesul fără a intra în cercetarea fondului, desfiinţând astfel sentinţa atacată şi trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei nr. 334 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva deciziei nr. 334 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1369/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1372/2008. Comercial → |
|---|
