ICCJ. Decizia nr. 1372/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1372/2008
Dosar nr. 5843/86/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 5843/86/2005 reclamanta SC R.E. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC B.S. S. SRL Constanţa, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să interpreteze clauzele contractului nr. 571 din 5 mai 2002 şi să stabilească concordanţa dintre clauza contractuală înscrisă la punctul "Obligaţiile clientului" din contractul încheiat în limba română şi clauza corespondentă din traducerea efectuată de un angajat al său, în limba engleză.
În motivarea acţiunii comerciale, reclamanta a arătat că la data de 24 iulie 2002, părţile din proces au încheiat un contract comercial prin care pârâta, în calitate de client, se obliga să achiziţioneze pe bază de comenzi parţiale până la sfârşitul lunii noiembrie 2002 cantităţi determinate de ţeavă multistrat cu inserţie de aluminiu de la ea, în calitate de furnizor. A mai arătat reclamanta că la rubrica „obligaţiile clientului", din contractul în limba română s-a menţionat „clientul va prezenta o garanţie bancară în valoare de 40.000 Euro pentru cantităţile produse cu marca B.S.S., această sumă fiind garanţia pentru eventualul risc al anulării comenzii fără o înştiinţare prealabilă şi pentru asigurarea efectuării plăţilor aferente la timp". Acest contract a fost tradus în limba engleză de către un angajat al său, iar clauza tradusă are următorul cuprins: „the customer will provide the Supplier with a Bank Guarantee in the value of EU 40.000 – to ensure that any default will occur in the quantities ordered hereby, and to secure the timely payments".
A mai arătat reclamanta că, întrucât pârâta nu şi-a onorat obligaţiile contractuale asumate, necomandând toate cantităţile la care s-a obligat prin contract, a procedat la executarea scrisorii de garanţie bancară de 40.000 Euro, în această situaţie, pârâta invocând neconcordanţa dintre clauza din contractul în limba română şi cel în limba engleză care susţine că, tradus, este următorul „clientul va pune la dispoziţia furnizorului garanţia bancară de 40.000 Euro, pentru a-l asigura de plăţile oportune"; a susţinut că sintagma din limba română „anularea comenzii fără o înştiinţare prealabilă" nu corespunde sintagmei „lipsuri la cantităţile comandate" din contractul în limba engleză.
Excepţiile necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, a nulităţii cererii de chemare în judecată, a prescripţiei dreptului la acţiune şi a autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă, au fost respinse de instanţă prin încheierile de şedinţă din 22 mai 2006 şi din 26 februarie 2007.
Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa comercială nr. 529 din 30 martie 2007, a respins, ca nefondată, acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între cele două clauze de la capitolul „obligaţiile clientului" şi anume cea din contractul redactat în limba română şi cea din limba engleză nu prevăd aceleaşi obligaţii şi că cea redactată în limba engleză este mai oneroasă pentru pârâtă şi că prin sentinţa comercială nr. 896 din 3 februarie 2004 au fost interpretate clauzele din cele două contracte.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta care a criticat hotărârea ca fiind nelegală şi netemeinică, arătând, în esenţă că prima instanţă, în mod greşit, a apreciat că, clauza din contractul tradus în limba engleză la capitolul „Obligaţiile clientului" este mai oneroasă pentru client, deoarece din enunţul clauzei nu rezultă acest lucru, singura apreciere ce se poate face fiind aceea că este vorba despre o traducere inabil făcută.
A mai arătat apelanta că interpretarea care se poate da celor două clauze de la capitolul „obligaţiile clientului" din contractul în limba română, dar şi din contractul în limba engleză este doar aceea care reprezintă voinţa părţilor contractante. Ori, având în vedere dispoziţiile art. 977, 981, 982 şi 979 C. civ., este neîndoielnic că părţile au convenit să constituie o garanţie bancară, valoarea garanţiei să fie de 40.000 Euro, în vederea executării întocmai a obligaţiilor contractuale.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 121 din 19 noiembrie 2007, a admis apelul, a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.E. SRL Suceava în contradictoriu cu pârâta SC B.S.S. SRL Constanţa, instanţa de control judiciar stabilind că există concordanţă între clauza contractuală de la pct. „Obligaţiile clientului" din contractul în limba română şi clauza identică din traducerea efectuată în limba engleză, obligând totodată intimata să plătească apelantei suma de 2.500 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În fundamentarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
- având în vedere dispoziţiile legale citate şi economia textului de la clauza „obligaţiile clientului" rezultă indubitabil, fapt confirmat de ambele părţi din proces, că părţile au convenit ca clientul să pună la dispoziţia furnizorului o garanţie bancară, în valoare de 40.000 Euro pentru executarea întocmai a obligaţiilor contractuale asumate de client;
- garanţia bancară constituită de client în favoarea furnizorului nu putea să privească decât obligaţiile asumate de client prin contract, apărând ilogic ca constituirea garanţiei de client să privească obligaţiile asumate de furnizor;
- clauza de la „obligaţiile clientului" din contractul încheiat în limba română şi traducerea în limba engleză a acestei clauze corespund intenţiei comune a părţilor şi anume ca clientul să constituie o garanţie în sumă de 40.000 Euro tocmai pentru a garanta că va respecta obligaţiile asumate prin contract;
- obligaţia asumată de client aşa cum rezultă din contract este de a emite comanda fermă de 700.000 ml şi respectiv 200.000 m.l. până la sfârşitul lunii noiembrie 2002 şi să facă plăţile la 25 de zile de la livrare;
- anularea comenzii fără o înştiinţare prealabilă (sintagma din clauza „obligaţiile clientului" din contractul redactat în limba română) corespunde sintagmei „lipsuri la cantităţile prin contract" (din clauza „obligaţiile clientului" din contractul tradus în limba engleză) deoarece cantitatea a fost determinată prin contract;
- clauza contractuală „obligaţiile clientului" din contractul redactat în limba română nr. 571 din 5 august 2002, semnat de ambele părţi contractante, corespunde clauzei „obligaţiile clientului" din acelaşi contract tradus în limba engleză şi anume: „clientul să constituie o garanţie bancară în valoare de 40.000 Euro pentru cantităţile produse cu marca B.S.S., această sumă fiind garanţia pentru eventualul risc al anulării comenzii fără o înştiinţare prealabilă şi pentru asigurarea efectuării plăţilor aferente la timp".
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC B.S.S. SRL Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta îşi subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 alin (1) pct. 1, 3, 7 şi 8 C. proc. civ., vizând, în esenţă, următoarele aspecte:
- instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
- nu a fost respectat principiul repartizării aleatorii a dosarelor şi nici cel al continuităţii completului de judecată, fiind încălcate dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 304/2004, art. 94 alin. (1); art. 95 alin. (1) art. 101 din H.C.S.M. 3875/2005;
- hotărârea instanţei de apel conţine motive străine de natura pricinii întrucât instanţa nu a fost învestită cu o acţiune având ca obiect interpretarea tuturor clauzelor contractuale din contractul în limba română şi corespondentul său din limba engleză, ci cu o acţiune în interpretarea unei singure clauze;
- instanţa de control judiciar a reţinut în mod eronat că între cele două clauze există o relaţie de corespondenţă sub aspectul conţinutului pe care-l reglementează;
- instanţa nu era învestită cu legalitatea întocmirii sau executării scrisorii de garanţie bancară şi nu trebuia să se substituie voinţei părţilor exprimată la momentul încheierii contractelor.
Prin întâmpinarea formulată, intimata – reclamantă SC R.E. SRL Suceava a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că Decizia recurată este legală sub toate aspectele invocate de recurentă prin criticile formulate.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat dar numai din perspectiva motivului de modificare prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ., invocat de recurentă.
Astfel, în redactarea în limba română clauza convenită de părţi în contractul nr. 571 din 5 august 2002 are următorul conţinut:
„Clientul va prezenta o garanţie bancară în valoare de 40.000 Euro pentru cantităţile produse cu marca B.S.S., această sumă fiind garantată pentru eventualul risc al anulării comenzii fără o înştiinţare prealabilă şi pentru a asigurarea efectuării plăţilor aferente la timp".
Contractul a fost tradus în engleză de un angajat al intimatei pârâte.
În traducere autorizată din limba engleză în limba română, clauza are următorul conţinut:
„Clientul va depune la dispoziţia Furnizorului garanţia bancară de 40.000 Euro pentru a-l asigura că nu se vor înregistra lipsuri la cantităţile comandate prin prezenta şi pentru a-l asigura de plăţile oportune".
Examinând cele două clauze, apare ca evidentă diferenţa de conţinut a acestora, fiecare stabilind o altă cauză a garanţiei bancare în valoare de 40.000 Euro: în primul caz garanţia bancară se constituie pentru riscul anulării comenzii fără înştiinţare prealabilă iar al doilea caz garanţia se constituie pentru riscul înregistrării unor lipsuri la cantităţile comandate, prezumându-se astfel că nu există riscul anulării comenzii fără înştiinţare prealabilă.
Se reţine astfel că cele două clauze nu sunt într-o totală relaţie de corespondenţă întrucât instituie aceeaşi garanţie dar pentru nerespectarea unor obligaţii având cauze şi consecinţe cu regim juridic diferit.
Ceea ce prezintă însă interes în această cauză este faptul că la momentul încheierii contractului în limba română, niciuna dintre părţile semnatare nu a formulat o solicitare subsecventă de traducere a contractului în limba engleză, voinţa reală a părţilor semnatare fiind cea exprimată, în deplină cunoştinţă de cauză, în limba română, contractul în această limbă fiind singurul temei juridic al răspunderii contractuale opozabil părţilor semnatare.
Împrejurarea că intimata – reclamantă a procedat la traducerea în limba engleză a contactului pentru uzul său intern (aşa cum ea însăşi recunoaşte prin cererea introductivă) este nerelevantă pentru raporturile juridice dintre părţi care sunt guvernate exclusiv de contractul în limba română, fără a se putea opune acestora varianta în limba engleză a contractului într-o formă neautorizată, aceasta neavând forţă juridică.
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 300 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. proc. civ., sunt neîntemeiate întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului au fost respectate principiile repartizării aleatorii a cauzelor şi al continuităţii completului de judecată.
Sub aspectul competenţei, Înalta Curte reţine că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor care reglementează competenţa teritorială alternativă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia recurată, va respinge apelul reclamantei, menţinând astfel ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC B.S.S. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 121 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică Decizia recurată, respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 529 din 30 martie 2007 a Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1371/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1373/2008. Comercial → |
|---|
