ICCJ. Decizia nr. 1406/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1406/2008
Dosar nr.2034/90/2006
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin Decizia nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti s-a admis apelul declarat de reclamanta SC U. SA şi a fost schimbată sentinţa primei instanţe în sensul că s-a respins în tot cererea reconvenţională prin care se solicita să se contate că între părţi a intervenit tacita relocaţiune cu obligarea reclamantei la plata sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a apreciat că actul unilateral de la dosar nu poate avea valoarea unei promisiuni de prelungire a contractului de închiriere, iar reclamanta nu putea fi obligată la daune.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a formulat recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304 pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs se reţine că acţiunea cu care a fost investită, iniţial, instanţa de judecată a avut ca obiect evacuarea recurentei-parate, care este susceptibila de trei căi de jurisdicţie, respectiv fond, apel şi recurs iar in ceea ce priveşte cererea reconvenţională a recurentei aceasta avea doua capete de cerere, printre care si constatarea că intre părţi a intervenit tacita relocaţiune, capăt de cerere care de asemenea are trei cai de jurisdicţie.
Aşa fiind, apare ca neîntemeiat acest motiv de recurs iar faptul că intimata a formulat apel împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, iar Curtea de Apel a judecat aceasta cale de atac ca atare, adică in complet de doi judecători, nu impietează cu nimic asupra hotărârii recurate.
Cât priveşte al doilea motiv de recurs, este lesne de observat că este nefondat, întrucât Curtea de Apel Piteşti, pe lângă faptul că a pus in discuţie calificarea căii de atac iar avocatul recurentei a fost prezent in şedinţă, după cum reiese din practicaua hotărârii recurate. Şi chiar daca nu s-ar fi pus in discuţie acest aspect, tot nu ar fi fost nici o neregularitate procedurală, întrucât intimata a declarat apel iar instanţa de judecata a fost constituita in complet de instanţă de apel.
De altfel, recurenta nu a ridicat vreun incident procedural in acest sens, motiv pentru care nu există nici un motiv ca instanţa să pună in discuţia părţilor o chestiune juridică care nu era contestată de nimeni.
În plus, nu există nici o vătămare a părţilor prin actul de procedură pretins viciat şi care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului şi care să justifice admiterea recursului.
Cel de-al treilea de motiv de recurs nu are nici un suport juridic in sensul ca recurenta invoca o adresa a intimatei anterioară Actului Adiţional nr. 212 din 03 februarie 2005 care in realitate este singurul act juridic producător de efecte juridice asupra Contractului de locaţiune asupra căruia recurenta a solicitat sa se constate ca s-a operat tacita relocaţiune.
Astfel, aşa cum a reţinut in mod judicios si instanţa de apel, părţile litigante au convenit prin contractul de locaţiune nr. 1268/2004 la art. 23 ca modificarea contractului se poate face numai cu acordul părţilor, prin întocmirea uni act adiţional iar art. 3 din acelaşi contract stipulează ca, la expirarea termenului prevăzut, părţile pot prelungi perioada de închiriere, de comun acord, printr-un act adiţional, cu posibilitatea renegocierii tuturor clauzelor contractuale.
Dintr-o interpretare logica a acestor clauze contractuale rezulta cu evidenta ca doar un act adiţional are puterea de a modifica contractul de locaţiune ceea ce s-a întâmplat in speţa iar adresa emisa de intimată, anterioara actului adiţional a fost doar o promisiune care nu s-a materializat niciodată printr-un Act adiţional care sa fie susceptibil de a modifica contractul încheiat intre părţi in sensul operării tacitei relocaţiuni.
Totodată, Înalta Curte reţine şi faptul că, prin criticile subsumate motivului prevăzută de art. 304 pct. 8 se tinde a se analiza direct în recurs aspectul greşitei interpretări a tacitei relocaţiuni, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele de mai sus conform art.312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2500 lei către intimata reclamantă SC U. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 73/ AC din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurenta la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1434/2008. Comercial → |
|---|
