ICCJ. Decizia nr. 1470/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1470/2008
Dosar nr. 464/1259/2007
Şedinţa publică din 11 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.C. SRL le-a chemat în judecată pe pârâtele F. Argeş – C.C. Morăreşti, SC A.F. SRL şi SC T.G. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună graniţuirea proprietăţii reclamantei, faţă de proprietatea pârâtelor şi obligarea pârâtei F. Argeş – C.C. Morăreşti la executarea contractului, respectiv la predarea bunului înstrăinat şi la evacuarea celorlalte două pârâte din spaţiu, plus contravaloarea lipsei de folosinţă atât pentru teren cât şi pentru construcţie.
În cauză, pârâta SC T.G. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a licitaţiei din 9 februarie 2003, să se dispună prelungirea contractului de închiriere pe care îl are încheiat cu pârâta F. Argeş – C.C. Morăreşti, repunerea în situaţia anterioară licitaţiei, iar în subsidiar obligarea reclamantei la contravaloarea îmbunătăţirilor făcute în spaţiul închiriat şi la instituirea unui drept de retenţie.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa nr. 512/2006, a respins cererea principală, ca neîntemeiată, şi a admis în parte cererea reconvenţională şi, ca urmare, a constatat nulitatea absolută a licitaţiei din 19 noiembrie 2003 dispunând şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Sentinţa mai sus menţionată a fost apelată de reclamanta SC A.C. SRL iar Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 10 din 31 ianuarie 2007, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa nr. 512/2006, a respins cererea reconvenţională şi a trimis în rest cauza, pentru rejudecarea cererii principale, la Tribunalul Comercial. În esenţă pentru respingerea cererii reconvenţionale, Curtea a luat în examinare în conformitate cu art. 137 şi 109 alin. (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii pentru nerespectarea procedurilor obligatorii şi a termenelor instituite prin Hotărârea nr. 1/2002 a C. prin care s-au aprobat normele metodologice de înstrăinare a unor active şi Regulamentul de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor.
A mai reţinut Curtea de Apel că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor din acţiunea principală întrucât s-a oprit asupra excepţiei de nulitate a licitaţiei, astfel că, în temeiul art. 297 C. proc. civ., cauza a fost trimisă tribunalului pentru rejudecare.
În rejudecare a fost pronunţată sentinţa nr. 583 din 29 mai 2007 prin care a fost admisă acţiunea reclamantei SC A.C. SRL Piteşti, iar pârâta F. Argeş – C.C. Morăreşti a fost obligată să-i predea imobilul cu destinaţia Bufet, identificat în schiţa anexă la Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, ca fiind între pct. G, F, 32, Y, X, A. S-a dispus prin aceeaşi sentinţă şi evacuarea pârâtelor SC A.F. SRL şi SC T.G. SRL din imobilul proprietatea reclamantei situat în Comuna Cotmeana, Judeţul Argeş. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta F.C.C. Morăreşti a organizat o licitaţie pentru vânzarea Bufetului din Comuna Cotmeana în suprafaţă de 213 mp, că imobilul a fost adjudecat de SC A.C. SRL şi că preţul a fost achitat. Întrucât pârâta nu a predat imobilul aşa cum s-a obligat prin art. 4 din contractul de vânzare-cumpărare, în conformitate cu art. 1327 C. civ., instanţa a obligat vânzătoarea să predea Bufetul conform determinării din raportul de expertiză. Pentru a dispune evacuarea celor două pârâte, instanţa de fond a reţinut că acestea nu mai justifică un titlu pentru folosinţa imobilului, iar pentru ocuparea fără drept a imobilului şi lipsirea reclamantei de folosinţa construcţiei şi terenului proprietatea sa, pârâtele au fost obligate la plata sumei de 90.325.526 lei.
Împotriva sentinţei nr. 583/ C din 29 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş au declarat apel ambele pârâte prin care au invocat motive de netemeinicie şi nelegalitate. Instanţa de apel a analizat criticile aduse sentinţei de pârâta SC T.G. SRL şi a reţinut prin Decizia nr. 112/2007 că aceasta a închiriat de la F. Argeş – C.C. Morăreşti un spaţiu ce se afla situat în imobilul adjudecat în urma licitaţiei de reclamanta SC A.C. SRL şi că apelanta pârâtă a recunoscut faptul că acel contract a expirat. Concluzia instanţei în ce priveşte critica adusă soluţiei de evacuare din spaţiu a fost că apelanta nu poate invoca tacita relocaţiune faţă de reclamantă, în condiţiile în care aceasta a devenit proprietara imobilului. De asemenea, s-a reţinut că normele metodologice nu pot fi invocate pentru menţinerea locaţiunii întrucât reclamanta nu era obligată să preia un contract de închiriere expirat la data adjudecării.
Instanţa de apel a considerat însă întemeiate criticile aduse sentinţei fondului în partea care priveşte obligarea apelantei SC T.G. SRL la plata lipsei de folosinţă. Motivul principal a fost acela că pârâta-apelantă a plătit chiria către F. Argeş – C.C. Morăreşti şi, ca atare instanţa a apreciat că pentru aceeaşi perioadă nu poate fi obligată să plătească şi lipsa de folosinţă.
În ce priveşte apelul formulat de C.M. – S.C. succesoare a F. Argeş, Curtea a constatat că nu poate trece la analiza motivelor evocate întrucât nu a fost achitată taxa de timbru şi timbrul judiciar. În consecinţă, Curtea a aplicat prevederile art. 11 şi 20 din Legea nr. 146/1997 şi a anulat apelul pârâtei mai sus numite, ca netimbrat.
Împotriva deciziei nr. 112 din 17 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti au declarat recurs pârâtele C. Morăreşti – S.C. şi SC T.G. SRL Morăreşti.
1. Recurenta C. Morăreşti – S.C., prin recursul său a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susţine că nu a fost înştiinţată de instanţa de apel despre obligaţia de a achita până la primul termen de judecată sumele datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. Potrivit autoarei, încunoştiinţarea trebuia făcută prin citaţie sau cu prilejul judecării apelului astfel că neîndeplinirea acestei obligaţii, în opinia, sa a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de anulare a apelului formulat împotriva sentinţei nr. 583/2007, ca netimbrat. De asemenea, a solicitat ca după casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelului să se reţină denumirea corectă a recurentei ca fiind C. Morăreşti – S.C. şi nu F. Argeş – C.C. Morăreşti. În susţinerea motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a invocat şi încălcarea prevederilor art. 100 alin. (4) şi (7) C. proc. civ., care vizează neîndeplinirea procedurii de citare.
2. Recurenta SC T.G. SRL a criticat Decizia pronunţată de instanţa de apel pentru motivul că a menţinut soluţia de evacuare a sa din imobilul proprietatea SC A.C. SRL.
Menţinând această dispoziţie, potrivit recurentei soluţia este nelegală întrucât s-au nesocotit normele metodologice privind transformarea parţială a capitalului fix în capital circulant. A mai susţinut că, raportul de expertiză tehnică, este nul pentru motivul că nu era avizat, ceea ce înseamnă că şi titlul de proprietate al intimatei este nul, pentru că are ca suport o cauză ilicită. În continuare a criticat soluţia şi pentru că instanţa nu a manifestat rol activ astfel că a pronunţat soluţia fără să cerceteze titlul de proprietate conform art. 480 C. civ. În lipsa probelor care trebuiau prezentate de intimata reclamantă în conformitate cu art. 1169 C. civ., recurenta pârâtă a considerat că acţiunea trebuia respinsă.
Potrivit aceleiaşi recurente şi cererea de evacuare trebuia respinsă ca inadmisibilă, astfel că, în opinia sa, prin menţinerea soluţiei instanţei de fond cu privire la evacuare i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, instanţa de apel încălcând astfel dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., care consacră principiul non reformatio in pejus. În consecinţă, faţă de criticile formulate a solicitat admiterea recursului şi pe fondul cauzei respingerea cererii de evacuare.
Intimata SC A.C. SRL, prin concluziile scrise a solicitat respingerea ambelor recursuri pentru motivul că printr-o altă judecată s-a respins cererea prin care SC T.G. SRL a cerut anularea licitaţiei astfel că valabilitatea titlului său nu mai poate fi pusă în discuţie. De asemenea, a susţinut că prin contractul de vânzare cumpărare nu a fost stabilită obligaţia de preluare a contractului de închiriere, aşa încât ocuparea spaţiului de către SC T.G. SRL nu se justifică.
În ce priveşte recursul declarat de SC C. Morăreşti intimata a considerat că în mod corect s-a procedat la aplicarea sancţiunilor legale privind timbrajul, în condiţiile în care nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată iar cu privire la procedura de citare a primei recurente a menţionat că aceasta a fost corect îndeplinită.
1. Recursul declarat de C. Morăreşti – S.C./F.C.C. Morăreşti Argeş.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă pentru a cere casarea soluţiei de anulare a apelului său ca netimbrat priveşte situaţia „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Din perspectiva acestui motiv, recurenta a reproşat instanţei că nu i-a adus la cunoştinţă, obligaţie care îi revenea potrivit legii, cuantumul sumei care trebuia achitată drept taxă judiciară de timbru.
Această susţinere nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, nu s-a arătat care anume dispoziţii legale prevăd această obligaţie, iar pe de altă parte, această critică nesocoteşte dispoziţiile art. 1, 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată prin care se stabileşte că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Faţă de aceste dispoziţii nu poate fi transferată o obligaţie care îi incumbă părţii (care beneficiază de asistenţă de specialitate) în sarcina instanţei de apel.
A doua chestiune care trebuie reţinută, afirmată în recurs dar nedemonstrată sub aspectul nelegalităţii, este cea referitoare la conţinutul art. 20 alin. (2) din legea timbrului, care nu stabileşte o obligaţie de a încunoştiinţa partea despre suma de plată decât în situaţia în care nu a fost plătită taxa de timbru în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii şi nicidecum în cazul în care nu s-a plătit nicio sumă cu acest titlu. Cu alte cuvinte este vorba de o plată insuficientă şi nu de introducerea unei cereri cu nerespectarea obligaţiei de plată anticipată. Prin urmare, această critică nesocoteşte dispoziţiile legale mai sus menţionate care aşa cum s-a mai arătat deşi comentate nu au fost indicate pentru ca motivul să fie încadrat corect în prevederile art. 304 alin. (9) aşa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ., prin care se impune obligaţia de a motiva în fapt şi în drept fiecare motiv de recurs.
Şi critica referitoare la denumirea sa ca parte în proces este nefondată având în vedere că litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în care a figurat sub denumirea de F.C.C. Morăreşti, citată ca atare. Din acest punct de vedere se observă că în Decizia pronunţată în apel s-a făcut menţiunea că această cooperativă este succesoare în drept a F. Argeş. De altfel, această chestiune a denumirii societăţii recurente a fost pusă la primul punct din apel, iar citarea la adresa indicată sub denumirea anterioară acestei precizări în lipsa dovezilor privind faptul că poate sta în instanţă fără să se mai indice „F." nu aduce atingere drepturilor procesuale ale menţionatei recurente context în care nu duce nici la nulitatea deciziei atacată cu recurs.
În fine, din verificarea modului de îndeplinire a procedurii pentru termenul la care s-a pronunţat Decizia atacată se constată că în toate situaţiile, atât dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cât şi cele referitoare la comunicarea sentinţei şi deciziei au fost făcute către acelaşi salariat al societăţii care a semnat actul.
În legătură cu această ultimă critică este de reţinut că susţinerile recurentei nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că, în orice caz, anularea apelului recurentei s-a datorat încălcării de către aceasta a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 prin care se stabileşte obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru anticipat. Nu în ultimul rând trebuie reţinut că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit cu scopul pentru care au fost recunoscute de lege. Or, în condiţiile în care în niciun ciclu procesual nu s-au pus în discuţie chestiuni legate de înmânarea citaţiei şi mai mult în aceleaşi condiţii de înmânare a sentinţei şi deciziei, exerciţiul apelului şi recursului s-a realizat în termen, critica evocată nu respectă cerinţele art. 723 C. proc. civ.
Pentru motivele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de C. Morăreşti, va fi respins.
2. Recursul declarat de pârâta SC T.G. SR.
Pentru susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a reiterat încălcarea art. 9, Cap. III din Normele Metodologice privind transformarea parţială a capitalului fix (active) în capital circulant al organizaţiilor din cadrul Cooperaţiei de consum exprimându-şi totodată dezacordul în legătură cu raportul de expertiză tehnică de evaluare a imobilului şi a ajuns la concluzia că titlul de proprietate al intimatei este nul. În realitate prin aceste susţineri recurenta a pus în discuţie cererea reconvenţională, chestiuni cu privire la licitaţia efectuată pentru dobândirea bunului, care nu mai pot fi examinate într-o altă cale de atac întrucât Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 10/A-C/31 ianuarie 2007 (D.283/1259/2006), a respins cererea reconvenţională formulată de SC T.G. SRL care avea ca obiect anularea licitaţiei prin care SC A.C. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
În contextul arătat nu se poate reproşa instanţei că a încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. şi 480 C. civ., prima critică dovedindu-se nefondată.
Prin cea de-a doua critică recurenta este de părere că cererea de evacuare trebuia respinsă, ca inadmisibilă, prin prisma aceloraşi Norme Metodologice, art. 17 din Cap. VI, care obligă cumpărătorul, potrivit recurentei, să preia contractul de închiriere. Critica este nefondată întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, recurenta nu justifică un titlu legal pentru folosirea imobilului, iar obligaţia de preluare a contractului de închiriere nu a fost stipulată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în urma licitaţiei, astfel că intimatei SC A.C. SRL, nu-i pot fi opuse obligaţii pe care nu şi le-a asumat în momentul dobândirii imobilului. În plus s-a reţinut de către instanţa de apel şi recunoaşterea expirării contractului de închiriere la data adjudecării imobilului aşa încât soluţia pe acest aspect este judicioasă.
Şi ultima critică privind încălcarea art. 296 C. proc. civ., este nefondată câtă vreme după pronunţarea deciziei nr. 10/ A-C din 31 ianuarie 2007, în dosarul nr. 283/1259/2006, instanţa de fond şi de apel a avut de soluţionat numai acţiunea principală. În aceste condiţii respingerea cererii de evacuare în urma unei analize pe fond este corectă şi nu-i poate crea recurentei o situaţie mai grea în propria cale de atac dacă soluţia a fost menţinută.
Mai mult, prin schimbarea în parte a soluţiei în propriul apel, ca urmare a înlăturării obligaţiei de plată a lipsei de folosinţă, recurentei nu i s-a creat o situaţie mai grea din moment ce la fond cererea de evacuare fusese admisă, soluţie care a fost menţinută şi în apel aşa cum s-a arătat anterior. În consecinţă, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului non reformatio in pejus astfel că pentru motivele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei SC T.G. SRL va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele C. MORĂREŞTI şi SC T.G. SRL MORĂREŞTI, împotriva deciziei nr. 112/ A-C din 17 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1442/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1572/2008. Comercial → |
|---|
