ICCJ. Decizia nr. 1434/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1434/2008
Dosar nr. 1719/62/2007
Şedinţa publică din 10 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 februarie 2007, reclamantul Baroul Braşov cheamă în judecată pe pârâta SC D.C. SRL Braşov solicitând instanţei să declare nulitatea societăţii pârâte întrucât obiectul său de activitate este ilicit şi să desemneze un lichidator conform prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1918/ C din 23 aprilie 2007, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge excepţiile lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active, a inadmisibilităţii şi a prescripţiei invocate de către pârâtă, admite cererea reclamantului, declară nulitatea pârâtei şi desemnează ca lichidator al acestei societăţi pe domnul H.I., dispune comunicarea hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov, cu 50,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că, faţă de dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 51/1995 republicată, prin raportare la obiectul de activitate al societăţii pârâte, reclamantul are atât interesul cât şi calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulităţii societăţii pârâte, că termenul de un an prevăzut de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată are în vedere acţiunea în regularizarea societăţii şi nu cea în declararea nulităţii acesteia, dreptul la acţiune în această situaţie fiind imprescriptibil, că din perspectiva Legii nr. 514/2003 profesia de consilier juridic nu este o profesie liberă, ea neputând fi exercitată decât în limitele cadrului legal conferit de raportul de serviciu sau raportul juridic de muncă şi nefiind compatibilă cu profesia de comerciant în sensul prevederilor art. 7 C. com., că art. 21 din statutul profesiei de consilier juridic depăşeşte cadrul legal instituit de Legea nr. 31/1990, de Legea nr. 514/2003 şi de Legea nr. 51/1995 reprezentând o modalitate de eludare a modalităţilor legale privind acordarea asistenţei juridice şi contravenind şi dispoziţiilor imperative ale art. 67 – art. 81 C. proc. civ.; mai reţine instanţa că factura fiscală nu poate face dovada plăţii onorariului avocaţial.
Prin Decizia nr. 196/ A din 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, admite apelurile declarate de reclamant şi de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, cu 1.050,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reţinând, în acest sens, că pârâta şi-a modificat obiectul de activitate, nemaisubzistând, în faza procesuală a apelului, motivul de nulitate invocat de reclamant, iar societatea pârâtă nefiind încă radiată din registrul comerţului, precum şi că, prin chitanţa din 31 octombrie 2007, reclamantul a probat achitarea onorariului de avocat de 1.000 lei în baza facturii depuse la dosarul de fond, iar instanţa fondului admiţând acţiunea şi pârâta căzând în pretenţii, aceasta trebuie să suporte cheltuielile de judecată dovedite de reclamant.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant şi, implicit, respingerea pretenţiilor reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată pretinse la fond, în cuantum de 1.000 lei.
În susţinerea recursului său recurenta pârâtă critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a legii, aceasta admiţând obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat, solicitat de reclamantul intimat la fond, în condiţiile în care acesta nu a produs în faţa primei instanţe înscrisul doveditor al efectuării plăţii, respectiv chitanţa sau ordinul de plată, dovada fiind depusă abia în apel, după încheierea dezbaterilor.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel recurenta pârâtă a fost căzută în pretenţii, prima instanţă admiţând acţiunea reclamantului, astfel că, potrivit art. 274 C. proc. civ., datorează onorariul de avocat solicitat de reclamant în dovedirea cuantumului căruia acesta a depus, la fond, factura fiscală nr. 00299406 din 26 martie 2007.
Cum în apel, cu chitanţa din 31 octombrie 2007, reclamantul intimat a făcut dovada efectuării plăţii onorariului de avocat solicitat, în mod întemeiat, instanţa de apel a admis apelul reclamantului şi a obligat pe pârâta intimată la achitarea către reclamant şi a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, la fond, reprezentând onorariu de avocat.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 196 din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1406/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1442/2008. Comercial → |
|---|
