ICCJ. Decizia nr. 1442/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1442/2008
Dosar nr. 748/1259/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj U.C.E.C.O.M., la 2 august 2005, reclamanta S.O.C.O.M. A.M.P. (devenită A.M.S.C.M. Piteşti) cheamă în arbitraj pe pârâta A.T.C.M. Argeş – A.T.C.O.M. (devenită S.C.P. Piteşti) solicitând obligarea pârâtei la restituirea spaţiilor de producţie şi prestări servicii în suprafaţă de 2100,6 mp., amplasate la parterul blocurilor P1, V1, E1 din Mioveni şi la plata sumei de 1.380.000 lei (RON) cu titlu de chirie, cu cheltuieli de judecată.
La data de 7 septembrie 2005 reclamanta îşi precizează acţiunea în sensul că solicită, pe de o parte, constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 1 din 31 ianuarie 2002 adoptată de Comitetul executiv al A.T.C.O.M. Argeş, iar, pe de altă parte, constatarea nulităţii Convenţiei din 25 august 2005 a S.C.P. Piteşti, succesoarea în drepturi a A.T.C.O.M., şi obligarea acesteia din urmă la restituirea spaţiilor de producţie şi prestări servicii în suprafaţă de 2100,6 mp., în valoare de 290.000 lei (ROL) amplasate la parterul blocurilor P1, V1, E1 din Mioveni - Argeş, împreună cu activităţile existente în anul 1988, renunţând totodată la despăgubirile în sumă de 1.380.000 lei (RON).
Prin sentinţa nr. 244 din 15 noiembrie 2005, Curtea de Arbitraj constată necompetenţa Curţii de Arbitraj – U.C.E.C.O.M. şi declină competenţa în favoarea Tribunalului Argeş, secţia comercială, reţinând că în actul constitutiv al societăţii cooperatiste pârâte nu mai este preluată clauza compromisorie recomandată de A.T.C.O.M. – U.C.E.C.O.M., excepţia de necompetenţă a arbitrajului, invocată de pârâtă, fiind întemeiată.
La 29 ianuarie 2007 reclamanta îşi precizează din nou acţiunea în sensul că solicită instanţei anularea parţială a Hotărârii nr. 1 din 31 ianuarie 2002, adoptată de către Consiliul executiv al A.T.C.O.M. – Argeş, în ceea ce priveşte dizolvarea fără lichidare a S.C.A.P. Mioveni.
Prin sentinţa comercială nr. 207/ C din 20 februarie 2007, Tribunalul Comercial Argeş respinge cererea formulată de reclamantă, reţinând că reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 12 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) şi (4) din Statutul A.T.C.O.M. Argeş, potrivit căreia hotărârile privind fuziunea prin absorbţie ale adunărilor generale ale celor două organizaţii cooperatiste puteau fi contestate în termen de 15 zile la B.C.E.C.N.C.C.M., înainte de a formula acţiune în justiţie împotriva unor astfel de hotărâri.
Prin Decizia nr. 72/ A-C din 20 iunie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, respinge, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantă şi de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând, cu privire la apelul reclamantei, că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate a introducerii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 13 februarie 2007, şi că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra legalităţii fuziunii prin absorbţie, ci doar a constatat că această fuziune trebuie aprobată de către adunările generale ale celor două organizaţii cooperatiste, iar în situaţia în care hotărârile au fost adoptate cu încălcarea normelor statutare, puteau fi contestate numai în termenele şi în condiţiile prevăzute de statut, respectiv conform dispoziţiilor art. 12 alin. (4) şi ale art. 10 alin. (1) şi (4), reclamanta neobservând prevederile evocate; cu privire la apelul pârâtei instanţa de apel reţine că instanţa de fond corect nu a obligat pe reclamanta căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu de avocat şi taxe şi cheltuieli de arbitraj, întrucât plata acestora nu a fost dovedită.
Împotriva deciziei instanţei de apel ambele părţi formulează recurs.
În recursul său recurenta reclamantă, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia şi, în principal, casarea deciziei recurate, admiterea apelului său şi trimiterea spre rejudecarea fondului la prima instanţă, iar, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului său, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea acţiunii sale.
În susţinerea recursului său reclamanta recurentă critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind regimul excepţiilor procedurale, instanţa făcând confuzie între excepţia tardivităţii şi excepţia prematurităţii prin raportare la neexercitarea procedurii prealabile, aceasta din urmă nefiind pusă în discuţia părţilor de către prima instanţă; reproşează de asemenea instanţei de apel confirmarea soluţiei instanţei de fond fără a observa că aceasta a aplicat greşit dispoziţiile în vigoare referitoare la dizolvarea şi lichidarea organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti, pronunţându-se cu privire la legalitatea fuziunii în litigiu.
Recurenta pârâtă solicită, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului său, modificarea în parte a deciziei recurate şi a sentinţei apelate cu consecinţa obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi în apel, în sumă de 5.088 lei, ca şi în recurs, în sumă de 1.500 lei, la care să se adauge şi cheltuielile efectuate cu deplasarea avocatului său la Bucureşti, respectiv 100 lei pentru fiecare deplasare.
În fundamentarea recursului său recurenta pârâtă reproşează instanţei de apel greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., prin neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate la fond şi în apel, faţă de faptul că reclamanta intimată a căzut în pretenţii, iar la dosarul de apel există dovada onorariului de avocat şi a cheltuielilor efectuate în cauză, dovezi pe care instanţele le-au ignorat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Examinând recursul reclamantei sub aspectul regularităţii declarării acestuia se constată că acesta, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., nu este însoţit de dovada achitării taxei de timbru conform legii.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanţa a citat pe recurenta reclamantă cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 3.043 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, iar cererea recurentei de reexaminare a taxei de timbru astfel stabilite a fost respinsă prin încheierea din 15 februarie 2008.
Cum nici la termenul de dezbatere în fond a recursului recurenta nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia legală prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi de art. 9 alin. (1) din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, recursul reclamantei urmează a fi anulat ca insuficient timbrat, faţă de dovada achitării a unei taxe de timbru de numai 19 lei.
Cât priveşte recursul pârâtei acesta se dovedeşte a fi fondat şi urmează a fi admis.
Prin soluţia pronunţată de instanţa de fond reclamanta a căzut în pretenţii, astfel că, făcându-se aplicare dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta ar fi urmat să fie obligată şi la plata cheltuielilor de judecată solicitate şi dovedite.
Deşi instanţa de fond, investită, după declinare, cu soluţionarea cererii formulate de reclamantă la Curtea de Arbitraj A.T.C.O.M. – U.C.E.C.O.M., respinge cererea reclamantei, nu acordă pârâtei cheltuielile de judecată dovedite cu chitanţele de plată, în original, respectiv 1000 lei onorariu de avocat, 88 lei copii xerox acte Curtea de Arbitraj; plata onorariului de arbitru nu este însă dovedită cu originalul ordinului de plată şi nu va fi luată în considerare.
În apel pârâta solicită suma de 2.000 lei onorariu de avocat, achitată cu chitanţa nr. 509 din 10 mai 2007, depusă la dosar.
Constatând că pârâta este îndreptăţită la plata de către reclamanta căzută în pretenţii a cheltuielilor de judecată dovedite, recursul formulat de aceasta împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi admis şi, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Decizia recurată urmează a fi modificată în parte în sensul că apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe urmează a fi admis, iar reclamanta urmează a fi obligată la plata către pârâtă a sumei de 1.088 lei cheltuieli de judecată la fond şi a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., reclamanta intimată urmează a fi obligată la plata către recurenta pârâtă a sumei de 1.890 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta A.M.S.C.M. Piteşti împotriva deciziei nr. 72 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat.
Admite recursul declarat de pârâta S.C.P. Piteşti împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte Decizia nr. 72 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Piteşti în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 207 din 20 februarie 2007 a Tribunalului Comercial Argeş în sensul că obligă reclamanta la 1.088 lei cheltuieli de judecată la fond şi la 2000 lei cheltuieli de judecată în apel către pârâtă şi menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Obligă recurenta la 1.890 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1434/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1470/2008. Comercial → |
|---|
