ICCJ. Decizia nr. 1575/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1575/2008
Dosar nr. 8502/1/2006
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
SC R.T. SRL a formulat contestaţie la executare împotriva măsurii înfiinţării popririi dispusă prin Ordinul vicepreşedintelui A.V.A.S. nr. 1342/2006 asupra conturilor aflate la terţul poprit A.B., sucursala Unirii şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună anularea menţionatului ordin şi ridicarea măsurii popririi. Potrivit contestatorului poprirea a fost înfiinţată până la concurenţa sumei de 17.577.561,91 Ron reprezentând dobândă şi penalităţi calculate de A.V.A.S. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 169 din 9 iunie 1999 încheiat între contestator şi fostul F.P.S.
Contestatorul a mai susţinut că s-a emis ordinul în condiţiile în care creanţa nu este certă, iar potrivit art. 1 din actul adiţional la contract dobânda trebuia calculată, înmulţind indicii de inflaţie la data scadentă. A mai arătat contestatorul că A.V.A.S. a calculat dobânda cu încălcarea art. 8 din OG nr. 9/2000 întrucât a făcut o capitalizare lunară a dobânzilor iar între părţi nu există o astfel de convenţie. În sprijinul acestor susţineri a fost menţionată ca probă expertiza efectuată pentru determinarea dobânzilor prin care s-a stabilit că A.V.A.S. a calculat greşit dobânzile şi mai mult, că s-au plătit în plus 7,6 miliarde Rol.
Au mai fost invocate de contestatoarea SC R.T. SRL şi prevederile art. 4 din Legea nr. 469/2002 pentru a susţine că A.V.A.S. a calculat penalităţi care depăşesc ultima rată achitată cu întârziere.
În fine, a motivat achitarea cu întârziere a ultimei rate pe faptul că A.V.A.S. nu şi-a respectat propriile obligaţii contractuale referitoare la recunoaşterea investiţiilor efectuate de contestatoare şi la obligaţia de a garanta conservarea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra terenurilor cumpărate prin contractul nr. 169/1999 cu consecinţa riscului rezilierii contractului datorită neclarificării situaţiei juridice a acestora.
Intimata creditoare A.V.A.S. a susţinut prin întâmpinare şi notele scrise, pe fond, că cererea formulată de debitoare este neîntemeiată iar pe excepţii că atât excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare cât şi cea a prescripţiei sunt neîntemeiate.
Curtea de Apel Bucureşti, investită cu soluţionarea contestaţiei la executare, prin sentinţa nr. 140 din 28 iunie 2007 a examinat din oficiu excepţia inadmisibilităţii executării silite pornită de A.V.A.S. în temeiul OUG nr. 51/1998 şi în consecinţă a admis cererea contestatoarei SC R.T. SRL împotriva măsurii popririi înfiinţată prin Ordinul vicepreşedintelui A.V.A.S. nr. 1342/2006. În consecinţă, Curtea a dispus anularea ordinului şi ridicarea măsurii popririi instituită în baza acestui ordin asupra conturilor contestatoarei aflate la terţul poprit.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că în cadrul contractelor de vânzare – cumpărare de acţiuni, cum este cazul contractului în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun privind executarea silită. Potrivit Curţii, un astfel de contract nu constituie titlu executoriu conform art. 41 din Legea nr. 137/2002 iar pentru punerea în executare a creanţei era necesară încuviinţarea executării silite.
A mai reţinut Curtea că, de altfel, A.V.A.S. a pornit executarea pe dreptul comun pentru o sumă care se regăseşte şi în această cauză. De asemenea, s-a reţinut că debitul provine dintr-un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni, care este un contract comercial, iar creditorulnu-şi poate valorifica creanţa în condiţiile OUG nr. 51/1998. Au fost citate în sensul acestei concluzii prevederile art. 2 şi 3 lit. g) din OUG nr. 51/1998, OUG nr. 88/1997, cu referire şi la art. 50 şi 51 din OUG nr. 51/1998.
Împotriva sentinţei nr. 140/2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti, prin care, în temeiul art. 3041 raportat la art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a criticat soluţia primei instanţe apreciind-o ca fiind nelegală întrucât Curtea s-a oprit asupra excepţiei inadmisibilităţii executării silite pornită în cauză în temeiul OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului.
De asemenea, a considerat că în mod greşit s-a respins excepţia litispendenţei în condiţiile în care SC R.T. SRLa solicitat anularea formelor de executare şi în dosarul de executare silită nr. 171/2003, aflat în curs de judecată după un ciclu procesual pe rolul Judecătoriei.
În dezvoltarea criticii care se referă la inadmisibilitatea cererii de executare reţinută de prima instanţă, recurenta a susţinut că în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 23/2004 şi art. 1 lit. c), art. 5 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 creanţele datorate de SC R.T. SRL se încadrează în categoria creanţelor comerciale preluate în temeiul unor acte normative. A mai susţinut că A.V.A.S. în temeiul OUG nr. 51/1998 are atribuţii de valorificare a acestor creanţe comerciale prin executare silită întrucât prevederea legală (art. 12) nu face referite la creanţele comerciale proprii şi creanţele comerciale preluate. Un alt argument în susţinerea recursului invocat de A.V.A.S. se referă la calitatea de succesor a fostei A.P.A.P.S. şi la posibilitatea conferită A.V.A.S. prin art. 50 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 de a porni executarea prin corpul de executori proprii sau prin executori judecătoreşti fără ca textul de lege să facă vreo distincţie în funcţie de natura debitului.
În consecinţă, faţă de argumentele expuse, a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei la executare.
Intimata, prin întâmpinare, a răspuns punctual la criticile formulate de recurentă şi a susţinut că dispoziţiile art. 163 alin. (2) nu sunt aplicabile şi că nu există riscul soluţionării în mod diferit a contestaţiilor întrucât cererea aflată pe rolul judecătoriei a fost suspendată.
În ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale, intimata a considerat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a acestora pornind de la natura contractului din care decurge creanţa pusă în executare.
Potrivit intimatei contractul în discuţie se supune OUG nr. 88/1997 iar executarea creanţelor decurgând din acesta se află sub incidenţa art. 3731 C. proc. civ., coroborate cu art. 41 din Legea nr. 137/2002.
Recursul este nefondat.
1. Excepţia litispendenţei. „Potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. civ.," „Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe. (2) Această excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond".
Dispoziţiile articolului mai sus citat au fost corect aplicate de Curtea de Apel care a analizat cele două cereri intitulate contestaţie la executare una aflată în faţa instanţei de drept comun şi cea de-a doua în faţa Curţii ca instanţă cu o competenţă distinctă atribuită în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/1998. Din analiza obiectului cererilor aflate pe rolul celor două instanţe s-a stabilit corect, în alţi termeni, că acestea nu sunt identice prin obiect. Nici a doua condiţie nu era îndeplinită întrucât pricinile nu se află pe rolul unor instanţe deopotrivă competente distincţia privind obiectul executării fiind de esenţă.
În consecinţă, critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ., este nefondată.
2. Cea de-a doua critică referitoare la aplicarea OUG nr. 51/1998 în privinţa executării creanţei, este de asemenea nefondată. Abordarea chestiunii executării creanţei deţinute de A.V.A.S. era esenţială pentru determinarea aplicării dispoziţiilor privind executarea. Din acest punct de vedere s-a reţinut corect că s-a pornit executarea pentru o creanţă prin emiterea ordinului nr. 1342/2006 a cărui anulare se cere, care izvorăşte din contractul nr. 169 din 9 iunie 1999 încheiat în baza OUG nr. 88/1997. Această creanţă nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. c) din OUG nr. 51/1998.
Văzând şi dispoziţiile art. 3 lit. g) din aceeaşi ordonanţă se poate reţine că această creanţă nu se încadrează în categoria creanţelor aparţinând unor debitori cedaţi asupra altor debitori cedaţi preluaţi conform OUG nr. 51/1998. În plus, art. 5 din aceeaşi ordonanţă specifică distinct atribuţiile A.V.A.S. rezultate din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni care urmează regimul OUG nr. 88/1997, aceste atribuţii fiind distincte de creanţele prevăzute de art. 12 din OUG nr. 51/1998.
În consecinţă, A.V.A.S. în calitate de succesoare a A.P.A.P.S. a preluat o creanţă rezultând dintr-un contract comercial de privatizare şi nu în temeiul unui act normativ aşa încât executarea creanţei nu intră sub incidenţa OUG nr. 51/1998 chiar dacă astfel de contracte, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 astfel cum a fost modificată, constituie titluri executorii, fără îndeplinirea altor formalităţi. Aşa fiind, Curtea de Apel a reţinut corect faptul că în materia executării acestor contracte se aplică dispoziţiile dreptului comun, în temeiul cărora (art. 3731 C. proc. civ.), de altfel, recurenta a pornit executarea în dosarul nr. 6942/299/2007 care a fost suspendat până la judecarea acestei cauze.
Pentru considerentele de mai sus nu se poate reţine că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile legale, ci, dimpotrivă că a făcut o aplicare judicioasă a acestora şi, ca urmare, a dispus corect anularea ordinului nr. 1342 din 20 martie 2006 şi ridicarea măsurii popririi luată în baza acestui ordin asupra conturilor contestatoarei aflate la terţul poprit.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 140 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1572/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1577/2008. Comercial → |
|---|
