ICCJ. Decizia nr. 146/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 146/2008
Dosar nr. 6207/2/2006
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 84 din 29 martie 2007 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta A.V.A.S. Bucureşti prin întâmpinare. De asemenea a respins cererea ca prescrisă pentru capetele din cererea principală şi primul capăt de cerere din cererea completatoare formulată de reclamanta SC A.I.M. SA cu sediul social în Mogoşoaia, judeţul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtele SC A.I. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar SC G.G.E. SRL, cu sediul social în Bucureşti şi A.V.A.S. Bucureşti. A mai fost respins ca inadmisibil capătul al doilea din cererea completatoare.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a cerut să se constate în temeiul art. 111 C. proc. civ. că obligaţia principală, reprezentată de creanţa bancară neperformantă vizând creditul acordat de B. SA co-pârâtei 2 a fost novată prin efectul convenţiei de eşalonare din 2000, iar garanţiile constituite iniţial au rămas lipsite de obiect, fiind înlocuite cu alte garanţii noi. S-a mai solicitat, tot în baza art. 111 C. proc. civ., să se constate că dreptul de creanţă deţinut de A.V.A.S. faţă de SC A.I. SRL este garantat prin garanţii reale mobiliare, conform contractului de garanţie reală mobiliară încheiat la data de 17 aprilie 2000, de o manieră corespunzătoare, într-un procent de 106%, precum şi obligarea AVAS la emiterea unei adrese de radiere a ipotecii constituite de reclamantă asupra activului.
La data de 16 noiembrie 2006 a depus o completare la cererea de chemare în judecată, solicitând în baza art. 111 C. proc. civ. să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat din 1996 motivat de lipsa consimţământului, iar în subsidiar să se constate lipsa de obiect a acestuia ca urmare a novaţiei creanţei principale şi înlocuirea ei cu una nouă.
Pârâta A.V.A.S., prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru primele două capete de cerere şi capătul 3 de cerere şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Ulterior a mai fost invocată şi excepţia prescripţiei în temeiul art. 49 din OUG nr. 51/1998.
Procedând în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. la valorificarea ordinei în soluţionarea excepţiilor invocate de pârâta A.V.A.S., în raport de caracterul şi efectele pe care acestea le produc, a fost examinată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, care a fost găsită neîntemeiată, întrucât calitatea de reclamantă în prezenta cauză corespunde cu calitatea de titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
A fost însă apreciată ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, potrivit art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998. Acest text vizează termenul de prescripţie al acţiunilor, prin raportare la art. 44 şi art. 45 din capitolul IX intitulat Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor din OUG nr. 51/1998 în cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., respectiv litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică.
Nu a putut fi primită apărarea reclamantei în sensul că excepţia prescripţiei s-a invocat la 12 ianuarie 2007 cu neobservarea de pârâtă a principiului echipolenţei actelor procesuale, respectiv ignorarea de către pârâtă a somaţiei de executare din 31 octombrie 2006 comunicată reclamantei la 9 noiembrie 2006, ce a avut ca efect repunerea în termenul de prescripţie.
În realitate, comunicarea titlului executoriu a avut loc la 11 august 2003 prin adresă şi primită de reclamantă la 18 august 2003, situaţie în care termenul de prescripţie prevăzut de art. 49 din OUG nr. 51/1998 s-a împlinit la 18 februarie 2004, iar acţiunea împotriva A.V.A.S. s-a înregistrat la 16 iunie 2006.
Cât priveşte cel de-al doilea capăt de cerere din cererea completatoare, acesta a fost respins ca inadmisibil, reţinându-se că cererea este una în constatarea unei situaţii de fapt, inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., prin aceea că nu s-a cerut constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept determinat sau determinabil.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 84 din 29 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.I.M. SA, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii cererii introductive.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a considerat, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii şi schimbând sensul vădit neîndoielnic al acestuia, că somaţia de executare a A.V.A.S. din 31 octombrie 2006, înregistrată la societatea reclamantă în 9 noiembrie 2006 nu reprezintă un act de executare silită. De asemenea admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile înscris în art. 15 din Constituţie şi art. 1 C. civ., deoarece motivarea dată de instanţa de fond are la bază aplicarea art. 49 din OUG nr. 51/1998 la existenţa convenţiei de eşalonare din 24 ianuarie 2000, considerată ca fiind act de la data încheierii căruia curge termenul obiectiv al prescripţiei.
Intimata - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin adresa din 11 august 2003 A.V.A.B. a procedat la comunicarea titlului executoriu către reclamantă, care a constatat soldul creanţei consolidate în dolari S.U.A. în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din OUG nr. 51/1998, în valoare de 3.822.537,52 dolari S.U.A., creanţă neperformantă preluată de către A.V.A.B., în calitatea de cesionar, de la B.C.R. SA, în calitatea de cedent, prin contractul de cesiune din 13 decembrie 1999, privind debitorul SC A.I. SA (fostă SC A.I. SRL) pentru care SC A.I.M. SA are calitatea de garant. Din conţinutul comunicării titlului executoriu, rezultă fără putere de tăgadă că neplata de bunăvoie în termen de 5 zile lucrătoare de la primire lui, conduce la executarea silită, fără nicio altă somaţie, în modalităţile prevăzute de OUG nr. 51/1998, privind valorificarea unor active bancare, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 409/2001.
Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a primit comunicarea titlului executoriu descris anterior, la data de 18 august 2003.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 49 din OUG nr. 51/1998, care stabilesc că termenul de prescripţie al acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.
Data de 18 august 2003, când a fost comunicat titlul executoriu către reclamantă, marchează momentul în care aceasta a luat cunoştinţă de împrejurarea că A.V.A.S. nu a eliberat de sub garanţie bunul şi a considerat că ipoteca constituită îşi produce în continuare efectele juridice, începând să curgă termenul de prescripţie instituit de art. 49 din OUG nr. 51/1998.
Amplu documentat şi bine argumentat, instanţa de fond a înlăturat apărările reclamantei, susţinute şi în prezentul recurs, respectiv că adresa din 31 octombrie 2006 emisă de A.V.A.S. şi înregistrată în 9 noiembrie 2006 la SC A.I.M. SA are semnificaţia de comunicare a titlului executoriu, sau o recomunicare a celui din 18 februarie 2003, deoarece în realitate scopul l-a reprezentat precizarea soldului creanţei de recuperat. Mai mult, s-a menţionat că A.V.A.S. a recuperat suma de 494.766,91 dolari S.U.A. din care 225.776,43 echivalent dolari S.U.A. urmare producerii de faliment a debitoarei, rămânând de recuperat un sold al creanţei de 3.596.761,09 dolari S.U.A., fiind menţinut aspectul juridic iniţial din adresa din 11 august 2003.
Apare cât se poate de evident, că la data de 16 iunie 2006, când a fost înregistrată cererea reclamantei, dreptul la acţiune pentru cele trei capete din cererea principală cât şi primul capăt din cererea completatoare, formulată la data de 16 noiembrie 2006 intră sub incidenţa prescripţiei dreptului la acţiune.
Corect a fost respins ca inadmisibil capătul al doilea din cererea completatoare, devenind aplicabile dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., care stipulează că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
Este adevărat că principiul neretroactivităţii legii civile este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă". Doctrina juridică a definit principiul neretroactivităţii legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare – facto praeterita. Ca o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care reglementează cum legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
Cadrul juridic şi argumentele expuse, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie şi cadrul legal aplicabil, fac ca şi această critică a reclamantei, de încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile să fie nejustificată.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.I.M. SA împotriva sentinţei nr. 84 din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.M. SA Mogoşoaia, împotriva sentinţei nr. 84 din 29 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 148/2008. Comercial → |
|---|
