ICCJ. Decizia nr. 208/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 208/2008
Dosar nr. 10042/2/2006
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a comercială, la 13 noiembrie 2006, reclamanţii C.I. şi C.P., în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.S. Bucureşti, T.A. şi T.N., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat în 24 octombrie 1994 de notar de stat S.I.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că au cumpărat imobilul situat în Bucureşti, sector 3, de la pârâţii T.N. şi T.A. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat în 25 noiembrie 1997 de BNP G.D., vânzătorii declarându-le că imobilul nu este grevat de sarcini, că ulterior fosta A.V.A.B. Bucureşti a început în 2003 executarea silită asupra imobilului, moment în care au aflat că imobilul fusese ipotecat în favoarea B.A. SA - SMB.
Au mai arătat reclamanţii că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2304 din 29 iunie 2004, a anulat procesul - verbal de licitaţie din 30 mai 2003 şi că astfel au intrat în posesia contractului de garanţie imobiliară a cărui nulitate absolută solicită a fi constatată.
Precizează reclamanţii că interesul lor în admiterea acţiunii rezidă în faptul că apartamentul asupra căruia s-a instituit ipoteca este singurul lor domiciliu căruia i-au adus îmbunătăţiri în valoare de 50.000 dolari S.U.A.
Reclamanţii au invocat, ca motive care ar atrage nulitatea absolută, nedeterminarea obiectului contractului, o pretinsă încălcare a art. 1774 C. civ., lipsa împuternicirii autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa capacităţii de a contracta a creditoarei şi lipsa consimţământului valabil exprimat al creditoarei la încheierea contractului.
La termenul de la 15 februarie 2007, Curtea a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, sub aspectul cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară, autentificat în 24 octombrie 1994 de fostul notariat de stat al sectorului 3 Bucureşti, întemeiată pe următoarele motive de nulitate: nedeterminarea obiectului contractului şi pretinsa încălcare a art. 1774 C. civ.
De altfel, în concluziile scrise asupra excepţiei, depuse la dosar la data de 14 februarie 2007, reclamanţii au arătat că nu mai susţin aceste motive de nulitate, tocmai în considerarea faptului că ele fuseseră anterior examinate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 73 din 18 mai 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5856 din 7 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Aşadar, instanţa de fond a rămas învestită cu soluţionarea cererii întemeiată doar pe lipsa împuternicirii autentice data reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa capacităţii de a contracta a creditoarei şi lipsa consimţământului valabil exprimat al creditoarei la încheierea contractului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 89 din 3 mai 2007 a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor întemeiată pe lipsa împuternicirii autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului, lipsa capacităţii de a contracta a creditoarei şi lipsa consimţământului valabil exprimat al creditoarei la încheierea contractului, a respins cererea reclamanţilor de constatare a nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară întemeiată pe nedeterminarea obiectului contractului şi pe pretinsa încălcare a art. 1774 C. civ. pentru autoritate de lucru judecat.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut, în esenţă pe de-o parte, că directorii sucursalelor au avut mandat legal dat de Consiliul de Administraţie al B.A. SA să încheie cu terţii acte juridice curente legate de îndeplinirea obiectului de activităţi şi, pe de altă parte, că cerinţa formei autentice a ipotecii vizează exclusiv constituitorul ipotecii, debitorul - creditorul, putând să-şi dea consimţământul sub orice formă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii C.I. şi C.P. criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenţii - reclamanţi îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicită analizarea cauzei sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ., argumentele vizând următoarele aspecte:
- instanţa a considerat în mod eronat că există consimţământul B.A. SA la încheierea contractului de garanţie imobiliară şi că acest consimţământ a fost exprimat de directorul Sucursalei Municipiului Bucureşti a B.A. SA în cuprinsul delegaţiei, aceasta împuternicindu-l pentru semnarea unui alt contract de garanţie;
- directorul M.M. nu a exprimat consimţământul B.A. SA întrucât nu era mandatat de Consiliul de Administraţie al B.A. SA să o reprezinte în relaţiile cu terţii în calitate de directori executivi, mandataţi de consiliul de administraţie al băncii;
- instanţa a dat o incorectă interpretare a dispoziţiilor art. 1536 alin. (2) C. civ., a aplicat greşit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, întrucât contractul de garanţie este semnat de o singură persoană;
- instanţa a interpretat greşit art. 1772 C. civ. arătând că, din însăşi formularea acestuia rezultă că forma autentică priveşte pe constituitorul ipotecii şi că atunci când consimţământul ambelor părţi nu este concomitent, cel al creditorului poate fi manifestat valabil în orice formă, în speţă neavând relevanţă contractul unilateral al contractului în ceea ce priveşte modalitatea de exprimare a acordului de voinţă.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
În ceea ce priveşte capacitatea de a contracta a Sucursalei Municipiului Bucureşti a B.A. SA în speţă sunt incidente prevederile art. 30 alin. (2) din Statutul băncii, cele ale art. 62 - art. 63 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al B.A. SA potrivit cărora directorii unităţilor teritoriale sunt reprezentanţii acestora în relaţiile cu terţii, respectiv directorii sucursalelor, filialelor, şefii de agenţii şi de reprezentanţe reprezintă aceste unităţi în calitate de mandatari ai B.A. SA în faţa organelor de stat precum şi în raporturile cu persoanele fizice şi juridice.
Cerinţa constituirii ipotecii prin act autentic în condiţiile art. 1772 C. civ. are în vedere obligaţia asumată exclusiv de debitorul - garant, aceea de a-şi greva unei sarcini imobilul proprietatea sa.
Lipsa mandatului autentic al creditorului, în formă autentică – nefiind un fapt prejudicial nu poate fi invocată de recurenţii debitori, constituitori ai ipotecii.
Împrejurarea că în delegaţia directorului sucursalei apărea un alt număr de contract este nerelevantă, odată ce şi-a manifestat consimţământul pentru a accepta garanţia părţilor persoane fizice şi având în vedere că la momentul întocmirii delegaţiei nu se putea cunoaşte numărul încheierii de autentificare a contractului, aspecte corect reţinute de instanţa de fond.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea sentinţei recurate sub aspectul criticilor formulate – cele vizând capacitatea de a contracta a Sucursalei Municipiului Bucureşti a B.A. SA şi cele referitoare la lipsa împuternicirii autentice date reprezentantului creditoarei la semnarea contractului – în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamanţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.I. şi C.P. împotriva sentinţei nr. 89 din 3 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 165/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2315/2008. Comercial → |
|---|
