ICCJ. Decizia nr. 1517/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1517/2008
Dosar nr. 4070/30/2006
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată împotriva deciziei civile nr. 174 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., SC B.T. SA în contradictoriu cu SC D.A.R. SA, prin care solicită admiterea acestuia şi, în principal să fie casată Decizia recurată şi să fie trimisă cauza spre rejudecare instanţelor de fond raportat la necesitatea efectuării unei expertize contabile în cauză, iar în subsidiar să fie modificată în tot Decizia recurată şi pe fond să fie admisă acţiunea astfel cum a fost formulată pentru următoarele.
Recurenta a învederat că, în fapt, în data de 25 februarie 1998, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la B.N.P. D.C.B. din Timişoara a înstrăinat intimatei imobilul din Timişoara, Calea Buziaşului constând în hală fabricaţie, anexă socială în regim P + 1, drumuri şi platforme de incintă cu terenul aferent de 8.300 mp. Preţul vânzării a fost de 5.500.000.000 ROL + T.V.A. de 1.210.000.000 ROL rezultând un preţ total de 6.710.000.000 ROL conform facturii fiscale nr. P-H 115524 TM din 10 aprilie 1998.
În data de 05 februarie 2003 prin sentinţa civilă nr. 5/ PI din 05 februarie 2003 pronunţată în dosarul nr. 242/com/2003 al Curţii de Apel Timişoara s-a constatat reziliat de drept contractul de vânzare cumpărare încheiat cu pârâta în 25 februarie 1998 şi recurenta a fost obligată la restituirea preţului vânzării actualizat cu indicele de inflaţie de 274,1 % aferent perioadei aprilie 1998 - iunie 2002. Prin adăugarea la preţul de 6.710.000.000 lei vechi a creşterii de 18.392.110.000 lei vechi corespunzătoare indicelui de inflaţie sus-arătat a rezultat suma de 25.102.110.000 lei vechi la a cărei plată a fost obligată pentru repunerea în situaţia anterioară.
Sentinţa civilă nr. 5/ PI din 05 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4945 din 10 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost pusă în executare de către intimată în dosarul nr. 22/ex/2004 al B.E.J. D.D. din Timişoara.
În faza executării silite suma de 25.102.110.000 ROL înscrisă în titlul executoriu s-a actualizat din nou prin aplicarea indicelui de inflaţie de 12,6 %. Astfel, a rezultat suma de 28.264.975.900 ROL incluzând T.V.A. de 5.370.345.400 ROL pe care recurenta achitat-o prin consemnare la C.E.C., după ce a fost somată de către executorul judecătoresc. Prin aceeaşi hotărâre judecătorească recurenta a fost obligată să plătească pârâtei contravaloarea actualizată a investiţiilor efectuate de aceasta în perioada cât a deţinut imobilul în proprietate, respectiv suma de 2.692.774.304 ROL, 836.476.416 ROL daune interese şi 381.008.608 ROL cheltuieli de judecată. Suma reprezentând investiţiile a fost actualizată în cursul procedurii de executare silită cu acelaşi coeficient de 12,6% rezultând suma de 3.032.063.867 ROL pentru care intimata a emis factura nr. 3120949 din 31 martie 2005.
Recurenta a susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (l) Cod fiscal Modificat, prin OG nr. 83/2004 şi prin Legea nr. 494/2004 pentru suma încasată cu titlul de preţ actualizat cu T.V.A. intimata avea obligaţia de a emite factura fiscală după cum urmează: 2.289.463,05 Iei preţ actualizat + 537.034,54 lei prin urmare un total de 2.826.497,59 Iei.
Factura pe care intimata trebuia să o întocmească trebuia să poarte menţiunea „taxare inversă" conform dispoziţiilor art. 155 alin. (8) lit. g) teza finală Cod Fiscal modificat, dispoziţii care se aflau în vigoare Ia data efectuării plăţii.
Recurenta susţine că, deşi a solicitat atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel încuviinţarea în probaţiune a efectuării unei expertize în specialitatea contabilitate, ambele instanţe au respins în mod neîntemeiat această cerere.
Recurenta a solicitat, în subsidiar, modificarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii deoarece, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) Cod Fiscal Modificat, prin OG nr. 83/2004 şi prin Lege nr. 494/2004 pentru suma încasată cu titlu de preţ actualizat cu TVA intimata avea obligaţia de a emite factură fiscală după cum urmează: 2.289.463,05 RON preţ actualizat + 537.034,54 RON T.V.A. deci în total 2.826.497,59 RON.
Factura pe care intimata trebuia să o întocmească trebuia să poarte menţiunea „taxare inversă" conform dispoziţiilor art. 155 alin. (8) lit. g), teza finală Cod Fiscal modificat, dispoziţii care se aflau în vigoare la data efectuării plăţii.
Recurenta a mai susţinut că, în considerarea prevederilor art. 1601 alin. (5) Cod Fiscal Modificat, potrivit regulilor aplicabile taxării inverse era îndreptăţită să reţină cuantumul taxei pe valoarea adăugată de 537.034,54 RON, iar în momentul executării silite a fost în imposibilitate de a efectua această reţinere datorită împrejurării că executorul judecătoresc nu putea diminua valoarea înscrisă în titlul executoriu, recurenta fiind nevoită să achite preţul inclusiv TVA.
Recurenta a mai susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 128 alin. (l), (2) şi (6) Cod Fiscal Modificat, potrivit cărora prin livrare de bunuri se înţelege inclusiv transferul de proprietate asupra bunurilor imobile, cum este cazul în speţă. Obligaţia de a emite factură există de fiecare dată când se transferă dreptul de proprietate de la proprietar la altă persoană, iar dacă transferurile se fac succesiv, fiecare echivalează cu o livrare distinctă. Prin urmare, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare între societatea recurentă şi pârâtă a avut loc o livrare în înţelesul legi fiscale, iar cea de-a doua livrare în sens invers s-a produs Ia data reintrării bunurilor imobile în patrimoniul societăţii cu titlu de restabilire a situaţiei anterioare. Totodată, art. 137 alin. (3) lit. b) teză finală Cod Fiscal modificat, prevede că nu se exclud din baza de impozitare a TVA sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Recurenta a mai considerat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxarea inversă datorită faptului că repunerea părţilor în situaţia anterioară s-a efectuat la data de 05 februarie 2003 în condiţiile în plata s-a efectuat sub imperiul noilor reglementări ale Codului fiscal care prevedeau posibilitatea aplicării menţiunii de taxare inversă în cazul înstrăinării imobilelor.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi răspunzând printr-un considerent comun ambelor motive de recurs invocate, Înalta Curte va respinge recursul pentru cele ce se vor arăta:
Cu privire la faptul că ambele instanţe nu au administrat în această cauză o expertiză contabilă, în măsura în care se reţine că această critică se poate încadra motivului de recurs prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se avea în vedere că, atât la fond cât şi în apel, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize contabile care să clarifice modalitatea de evidenţiere în contabilitate a acestei plaţi efectuate de către reclamantă şi pentru a se stabili cu certitudine necesitatea emiterii facturii fiscale de către pârâta D.W.A.R., cu menţiunea taxare inversă.
Instanţa de apel a apreciat corect că prima instanţă legal a respins această probă, considerând că aceasta nu este utilă cauzei, nefiind în discuţie aspecte tehnice, contabile, ci juridice. Art. 201 C. proc. civ., statuează că expertiza nu poate avea ca obiect lămurirea unei probleme de drept, întrucât aceasta este atributul exclusiv al instanţei. Or, reclamanta tocmai acest lucru doreşte, ca expertul să interpreteze şi să aplice legea, atribut ce revine exclusiv puterii judecătoreşti, si nu unui expert. per a contrario, prin admiterea unei astfel de probe, ar însemna că se transferă actul de justiţie de la magistrat către un expert, ceea ce este nelegal.
Cu privire la celelalte critici ce ar putea fi subsumate motivului prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ele nu vor fi primite pentru următoarele argumente:
La data de 25 februarie 1998, prin contractul de vânzare-cumpărare, societatea intimata a dobândit de la recurenta SC B.T. SA, imobilul situat În Timişoara, Calea Buziaşului, respectiv construcţii şi teren. Ulterior, datorită neîndeplinirii condiţiilor asumate de către vânzător (SC B.T. SA), intimata s-a adresat instanţei, astfel că în baza sentinţei nr. 5/PI/2003, pronunţată în dosarul nr. 242/COM/2003, al Curţii de Apel Timişoara s-a dispus.
„Admite acţiunea formulată de reclamanta SC D.A.R. SA Împotriva pârâtei SC B.T. SA şi în consecinţă.
- constată rezilierea de drept a contractului de vânzare cumpărare de active încheiat între părţi la data de 25 februarie 1998.
- dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligă pârâta să restituie reclamantei preţul vânzării, reactualizat, în cuantum de 25.102.110.000 ROL.
Totodată, obligă pârâta să plătească reclamantei daune interese în sumă de 836.476.416 ROL, şi contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate în sumă de 2.692.774.304 ROL, precum şi cheltuieli de judecată în sumă totală de 381.008.608 ROL.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către SC B.T. SA, dar recursul acesteia nu a fost timbrat, astfel că prin Decizia 4945 din 10 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 618/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul ca netimbrat.
În acest context, hotărârea Curţii de Apel Timişoara a intrat în puterea lucrului judecat, sub toate obligaţiile dispozitivului.
Se constată astfel, că hotărârea de reziliere a prezentului contract a devenit irevocabilă odată cu pronunţarea sentinţei Curţii de Apel Timişoara, astfel că terenurile şi construcţiile ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare au reintrat în patrimoniul SC B.T. SA la data de 05 februarie 2003.
Prin plata preţului activelor, intimata a virat către SC B.T. SA, atât preţul unitar cât şi T.V.A. aferent. Astfel, în mod corect Curtea de Apel Timişoara a obligat pârâta să restituie intimatei şi plata T.V.A. Astfel, reclamanta recurentă solicită să îi fie restituit acest T.V.A, deşi intimata l-a plătit, ceea ce ar însemna o dublă plată efectuată de către intimată.
Faţă de cele arătate, se constată că pretenţiile reclamantei prin care intimata trebuie să emită factură fiscală cu menţiunea „taxare inversă" în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) Cod Fiscal, este nefondată, deoarece prezentul cod a intrat în vigoare, la data de 01 ianuarie 2005, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintrarea activelor în patrimoniul SC B.T. SA s-a efectuat la data de 05 februarie 2003.
La data reintrării în patrimoniul SC B.T. SA a terenurilor şi construcţiilor ce au format obiectul contractului de vânzare cumpărare active, erau aplicabile prevederile Legii nr. 345/2002, astfel că nu se prevedea emiterea unei facturi cu taxare inversă.
În anul 2005, s-a efectuat numai plata de către SC B.T. SA către societatea intimată a sumelor stabilite de către instanţa judecătorească, conform dispozitivului, ca urmare a rezilierii contractului de vânzare cumpărare active şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar executarea s-a efectuat silit prin executor judecătoresc deoarece debitoarea nu s-a conformat de bunăvoie executării dispozitivului hotărârii.
În mod corect, SC B.T. SA, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii Curţii de Apel, trebuia să emită către intimată o factură de stornare a facturii iniţiale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 345/2002, prevedere este menţinută şi în actualul Cod Fiscal (Legea nr. 571/2003), prin art. 160, corectarea documentelor.
Astfel, deşi intimata nu a primit această factură cu semn minus pentru stornarea facturii iniţiale, intimata a procedat în baza sentinţei judecătoreşti la scoaterea din patrimoniu a activului la valoarea de inventar şi stornarea TVA dedusă iniţial pe care a plătit-o la bugetul de stat.
Pentru sumele încasate reprezentând daune interese cât şi diferenţa dintre preţul reactualizat şi preţul achitat iniţial, considerate penalităţi contractuale, nu generează TVA (conform Legii nr. 345/2002 art. 18, alin. (3), lit. b), normă menţinută şi în actualul Cod Fiscal, art. 137 alin. (3) lit. b), nu se întocmeşte factură fiscală, cu atât mai mult nu se întocmeşte factură cu taxare inversă, şi drept urmare intimata a efectuat înregistrarea în contabilitate pe baza sentinţei judecătoreşti.
Mai mult, chiar dacă s-ar fi aplicat prevederile Codului Fiscal (Legea nr. 571/2003), prevederile invocate de către reclamantă nu sunt întemeiate, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unui transfer de proprietate aşa cum îl defineşte această lege, ci suntem în prezenţa unei excepţii, aceea de repunere a părţilor în situaţia anterioară.
Cheltuielile de judecată de asemenea se înregistrează în contabilitate în baza sentinţei judecătoreşti şi nu se impune facturarea lor, iar pentru contravaloarea lucrărilor de investiţii, intimata a emis factura fiscală nr. 3120949 din 31 martie 2005.
Pentru toate aceste argumente rezultă că, mod legal au decis instanţele respingerea acţiunii şi a apelului reclamantei.
Referitor la obligaţia intimatei de a înmâna autorizaţiile de construcţii, s-a reţinut corect că pentru aceste lucrări (reparaţii la acoperiş şi la podea), legislaţia nu condiţionează efectuarea acestora de eliberarea unei autorizaţii în construcţie. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 50/1991, nu se impunea eliberarea unei autorizaţii pentru efectuarea acestor lucrări şi, în acest context, corect şi legal, instanţele au respins şi acest capăt de cerere.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA Timişoara, împotriva deciziei nr. 174 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA Timişoara, împotriva deciziei nr. 174 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1540/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1521/2008. Comercial → |
|---|
