ICCJ. Decizia nr. 1558/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1558/2008
Dosar nr. 846/88/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 1 iunie 2006, reclamantele SC E. SRL Jurilovca şi SC P. SA Murighiol au chemat în judecată pe pârâta SC H.T. SRL Tulcea solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 710 din 17 noiembrie 2003 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În susţinerea cererii reclamantele cu arătat că, în anul 2003, C.J. Tulcea în calitate de creditor privilegiat, a instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri din A.P.H. I şi H. II şi a procedat la vânzarea acestora prin licitaţie publică fiind adjudecate de către SC H.T.T., SC P.T. SRL, A.I. SRL şi N.D.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 12 din 13 octombrie 2003, a A.G.A., fără a se aproba preţul sau vânzarea s-a dispus Consiliului de Administraţie efectuarea formelor legale privind modalitatea de vânzare a celorlalte mijloace fixe disponibile ce nu mai aveau o funcţionalitate independentă.
S-a mai susţinut că realizarea vânzării prin negociere directă, la un preţ foarte mic, invocându-se ca temei accesiunea mobiliară, încalcă prevederile art. 24 alin. (3) din OUG nr. 88/1997 şi Normele de aplicare care impuneau organizarea unei licitaţii deschise cu strigare constituind o fraudă la lege, cât timp, la acel moment vânzătoarea era o societate comercială la care statul era acţionar.
Tribunalul Tulcea, prin sentinţa nr. 37 din 8 ianuarie 2007, a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că art. 3 din OUG nr. 88 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 99/1999 defineşte acţiunile ce pot forma obiectul vânzărilor ca fiind acele bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăţi comerciale sau regii autonome, care pot fi separate şi organizate să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii sau regiei, cum ar fi unităţi şi subunităţi de producţie, de comerţ sau de prestări de servicii, secţii, ateliere, spaţii comerciale, spaţii de cazare sau de alimentaţie publică, spaţii pentru livrări sau alte bunuri de acelaşi gen inclusiv terenul aferent acestora.
S-a mai reţinut că în urma expertizei efectuate s-a stabilit că un număr de 18 bunuri din cele 35 înstrăinate sunt accesorii bunurilor achiziţionate prin licitaţia organizată de către C.J. Tulcea, având în vedere destinaţia funcţională pe care o aveau la data achiziţionării lor.
Cu privire la diferenţa de 17 bunuri, instanţa de fond a reţinut că probele administrate au infirmat caracterul lor accesoriu stabilit prin convenţia contestată dar, chiar şi în aceste condiţii, nu se încadrează în definiţia dată, activelor prin OUG nr. 88/1997, şi a căror înstrăinare intră sub incidenţa procedurii instituită prin acest act normativ, neputând fi separate şi organizate să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii, fără a mai discuta că terenul aferent acestora nu a făcut obiectul vreunei negocieri.
Împotriva acestei soluţii au promovat apel reclamantele care au susţinut că în mod greşit s-a apreciat că cele 17 bunuri calificate prin expertiza tehnică mobiliară ca neavând caracter accesoriu faţă de bunurile vândute anterior prin licitaţie publică nu pot fi încadrate în noţiunea de active, astfel cum a fost definită de OG nr. 88/1997, întrucât parte covârşitoare a acestora sunt independente funcţional şi juridic faţă de bunurile deja achiziţionate de intimata – pârâtă; acestea putând fi organizate într-o amenajare piscicolă.
Au mai motivat apelantele că vânzarea bunurilor cu încălcarea art. 24 alin. (3) din OUG nr. 88/1997 este lovită de nulitate absolută pentru frauda la lege, iar prejudiciul suferit de societate constă în diferenţa dintre valoarea de piaţă a activelor şi preţul contractului de vânzare – cumpărare.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 250 din 21 noiembrie 2007, a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii şi constată nulitatea parţială a contractului de vânzare – cumpărare nr. 710 din 17 noiembrie 2003 în ce priveşte următoarele bunuri: capcană pepinieră, instalaţie mecanică de pescuit, barcă 14 crivace, macara pionier, instalaţie ridicat peşte cu număr de inventar 60128 şi 60122, transportator cu bandă, cort pescăresc, dig de apărare W., dig de apărare S., dig de apărare E., dig de apărare V., călugăr alimentar apă H., călugăr alimentar apă S., călugăr alimentar apă E., călugăr alimentar apă N., călugăr alimentar apă V., bunuri identificate prin raportul de expertiză efectuată în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut având în vedere şi concluziile raportului de expertiză, că aceste bunuri puteau funcţiona independent, fie separat, bunuri mobile, fie grupate, bunurile imobile.
Vânzarea activelor, potrivit art. 24 din OUG nr. 88/1997 şi art. 106 din HG nr. 577/2002 se face prin licitaţie deschisă cu strigare, cu adjudecare la acel mai mare preţ obţinut pe piaţă şi, deşi legea nu prevede în mod expres sancţiunea aplicabilă, încălcarea normelor menţionate conduce şa nulitatea absolută a actului de vânzare – cumpărare.
Împotriva soluţiei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin contractul a cărei nulitate se solicită s-au vândut mijloacele fixe situate în amenajarea piscicolă H. 1, cuprinse în anexa 1 la prezentul contract, asupra cărora vânzătorul recunoaşte în favoarea cumpărătorului un drept de accesiune mobiliară.
În acest context recurentul susţine că din cuprinsul contractului rezultă că mijloacele fixe dobândite sunt accesorii activelor dobândite în urma licitaţiei publice din 5 mai 2003.
Se consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 482, 504 şi 507 C. civ., ştiut fiind că accesiune mobiliară ca mod de dobândire a dreptului de proprietate dă calitatea de proprietar şi al bunului mai puţin important unit cu primul.
Recursul este fondat.
Prin art. 3 din OUG nr. 99/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 se definesc activele ce pot forma obiectul vânzărilor, ca fiind acele bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăţi comerciale sau regii autonome, care pot fi separate şi organizate să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii sau regiei, cum ar fi unităţi şi subunităţi de producţie, de comerţ, sau de prestări servicii, secţii, ateliere, ferme, spaţii comerciale, spaţii de cazare sau de alimentaţie publică, spaţii pentru birouri sau alte bunuri de acelaşi gen, inclusiv terenul aferent acestora".
În speţă expertiza efectuată în cauză a stabilit că un număr de 18 bunuri din cele înstrăinate sunt accesorii bunurilor achiziţionate prin licitaţia organizată de către C.J. Tulcea.
S-a mai stabilit că diferenţa de 17 bunuri nu au caracter accesoriu putând funcţiona independent, fiind încălcate dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 88/1995.
Aceste bunuri nu pot fi separate şi organizate să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii cu atât mai mult cu cât terenul aferent acestora nu a făcut obiectul vreunei negocieri, situaţia fiind confirmată şi de I.N.C.D.D.D.
În aceste condiţii raportat la definiţia activului, chiar dacă diferenţa de 17 bunuri, care nu sunt accesorii bunurilor achiziţionate prin licitaţie publică, nu se încadrează în definiţia dată activelor prin OUG nr. 88/1997 neputând fi separate şi organizate să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii.
În concluzie rezultă că bunurile înstrăinate nu intră în categoria activelor a căror înstrăinare este reglementată prin OUG nr. 88/1997 invocată în cauză pentru a justifica frauda la lege instanţa de apel interpretând eronat aceste norme astfel că văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC H.T. SRL Tulcea, împotriva deciziei nr. 250/ COM din 21 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia recurată, respinge apelul reclamatelor SC E. SRL JURILOVCA şi SC P. MURIGHIOL SA MURIGHIOL.
Obligă intimatele la 4.128 lei cheltuieli de judecată, către recurenta SC H.T. SRL Tulcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1556/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1571/2008. Comercial → |
|---|
