ICCJ. Decizia nr. 1573/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1573/2008
Dosar nr. 8370/1/2007
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, la data de 26 iunie 2006, reclamanta A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.I.F. M., obligarea acesteia la plata sumei de 420.000 DEM respectiv echivalentul în EURO ţinând cont de paritatea DEM/EURO de la data de 1 ianuarie 2002, sumă reprezentând valoarea obligaţiei de plată rezultată din avalizarea de către S.I.F. M. a biletelor la ordin emise de SC T.E. SRL Bacău, societate preluată de către reclamantă prin contractul de cesiune de creanţă nr. 26431 din 28 iulie 1999 încheiat cu B. SA.
În motivare, reclamanta a arătat că biletul la ordin în cuantum de 420.000 DEM emis de SC T.E. SRL în favoarea B. SA a fost anulat irevocabil prin sentinţa nr. 6/1999 a Curţii de Apel Bacău, din cauza unor imperfecţiuni formale. Că, potrivit principiului conversiunii actelor juridice, avalul nul pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă produce efectele unei fidejusiuni comerciale, fiind îndeplinite condiţiile conversiunii juridice, respectiv identitatea de părţi în cele două acte juridice şi existenţa unei diferenţe între actul nul şi actul valabil.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 969, 1652, 1663 C. civ. şi 42 C. com.
Pârâta S.I.F. M. s-a apărat prin întâmpinarea formulată la 24 iulie 2006 invocând pe cale de excepţie, necompetenţa materială a Curţii de Apel, inadmisibilitatea acţiunii, inopozabilitatea biletelor la ordin, lipsa capacităţii de folosinţă a F.P.P. II M. de a încheia acte de fidejusiune, prescripţia creanţei.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, prin sentinţa nr. 159 din data de 8 septembrie 2006, a respins excepţia necompetenţei materiale a curţii în primă instanţă şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.
Instanţa a apreciat că în raport de caracterul şi efectele pe care le produc excepţiile invocate de pârâtă se impune soluţionarea cu prioritate a excepţiei necompetenţei şi a prescripţiei dreptului material la acţiune.
Sub aspectul necompetenţei materiale a curţii de apel ca primă instanţă, judecătorul fondului reţine că cererea reclamantei se circumscrie dispoziţiilor art. 45 din OUG nr. 51/1998 vizând drepturi şi obligaţii în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., ceea ce atrage competenţa în primă instanţă a curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.
În ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, instanţa apreciază că termenul de prescripţie aplicabil acţiunii fundamentată pe dispoziţiile art. 1652 şi 1662 C. civ., este cel general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1959 termen care s-a împlinit în 2002 având în vedere momentul naşterii dreptului la acţiune, data încheierii contractului de cesiune între reclamantă şi B. SA.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A.V.A.S. a declarat la data de 16 octombrie 2006, recurs, în termen legal.
Cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 216/32/2006, secţie care prin Decizia nr. 570 din 31 ianuarie 2007, a admis recursul şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre competenta soluţionare în primă instanţă, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, constatând că litigiul dedus judecăţii are natură comercială fiind supus jurisdicţiei comerciale şi nu celei de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, S.I.F. M. SA a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestaţie care a fost admisă prin Decizia nr. 3101 din 15 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind anulată Decizia nr. 570 din 31 ianuarie 2007, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Secţia comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerentele acestei ultime decizii, se reţine că dezlegarea dată în recurs, prin Decizia nr. 570 din 31 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, este rezultatul unei erori materiale, constând în aceea că în mod greşit s-a apreciat de instanţa de recurs că sentinţa nr. 159/2006 a Curţii de Apel Bacău a fost pronunţată de completul specializat de contencios administrativ, în realitate soluţionarea fondului aparţinând completului specializat în cauze comerciale, eroarea strecurată în acest sens în practicaua sentinţei cu privire la natura de contencios administrativ a cauzei fiind îndreptată prin încheierea din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău.
Pe rolul Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs formulată de reclamanta A.V.A.S. a fost înregistrată sub nr. 8370/1/2007.
Motivele de recurs formulate de reclamanta recurentă A.V.A.S. au vizat aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei de către instanţa fondului.
În dezvoltarea criticii de nelegalitate invocate, recurenta a susţinut că termenul de prescripţie aplicabil este cel reglementat de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 de 7 ani termen care se calculează de la data preluării creanţei de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţa nr. 326431 din 28 iulie 1999, termen care nu s-a împlinit, având în vedere că începând din 2002 şi până în prezent debitorul principal s-a aflat în procedura falimentului.
Prin întâmpinarea depusă la 8 februarie 2007 intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă că dispoziţiile pretins încălcate invocate de recurentă, art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 nu au incidenţă în cauză deoarece se referă la dreptul de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. la datoria publică.
Examinând sentinţa atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Dispoziţiile legale invocate de recurentă în argumentarea criticii de nelegalitate ce face obiectul recursului, respectiv art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 au următorul conţinut.
„Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte ce constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani".
2. În cauză, recurenta nu există un titlu executoriu, ci urmăreşte să obţină un titlu executoriu, prin acţiunea introductivă, întemeiată pe dispoziţiile art. 1652 şi 1662 C. civ., susţinând că avalul dat pe un bilet la ordin nul se converteşte într-o fidejusiune comercială.
3. Or, biletul la ordin nul ca titlu de credit, produce efectele unui înscris sub semnătură privată, care însă nu constituie titlu executoriu în sensul prevederilor art. 13 din OUG nr. 51/1998 şi prin urmare nu sunt incidente prevederile art. 13 alin. (5) din ordonanţa referitoare la termenul special de 7 ani.
4. Pentru valorificarea înscrisului sub semnătură privată pe calea conversiei actului juridic, termenul de prescripţie aplicabil este cel general, de trei ani prevăzut de art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, termen care curge, de la data naşterii dreptului material pentru recurentă, respectiv data încheierii contractului de cesiune (28 iulie 1999) şi care era împlinit la data introducerii acţiunii iulie 2006.
5. Suspendarea cursului prescripţiei pe perioada cât s-a derulat procedura falimentului emitentului biletului la ordin, nu operează, întrucât recurenta nu a dovedit că la data deschiderii procedurii, 2002, avea o acţiune pe rol pentru valorificarea dreptului în discuţie care să fi impus aplicarea prevederilor cu privire la suspendarea judecăţii din Legea nr. 64/1995.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei nr. 159 din 8 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1570/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1574/2008. Comercial → |
|---|
