ICCJ. Decizia nr. 1576/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1576/2008
Dosar nr. 15929/3/2006
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 a înaintat instanţei de judecată cererea formulată de SC I. SRL împreună cu ordonanţa nr. 6318/P/2002 pentru ca instanţa să dispună, în baza art. 445 C. proc. pen., asupra actului constatat fals cu ocazia cercetărilor penale.
Reclamanta SC I. SRL a susţinut în motivarea cererii sale că a avut calitatea de parte vătămată în dosarul nr. 6319/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 având ca obiect plângerea penală formulată de reclamanta pentru fals, uz de fals şi înşelăciune, plângere finalizată prin ordonanţa parchetului din 27 septembrie 2004, în sensul scoaterii de sub urmărire penală a învinuiţilor V.G. şi I.M. şi aplicarea unei amenzi administrative.
Potrivit reclamantei, actele constatate false cu ocazia cercetărilor nu au fost anulate, astfel că urmează ca instanţa civilă să se pronunţe asupra actului declarat fals.
Judecătoria sector 6, astfel investită, prin sentinţa civilă nr. 2134 din 27 martie 2006, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea instanţei comerciale competente material şi teritorial respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
La termenul de judecată din 12 octombrie 2006 reclamanta şi-a precizat cererea, solicitând ca instanţa să dispună în sensul anulării parţiale a actelor ce au făcut obiectul falsului şi anume releveul întocmit de SC I., caietul de sarcini cuprinzând dosarul de prezentare a activului, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4185 din 18 decembrie 1998 şi factura nr. 2834 din 29 decembrie 1998 emisă în baza contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa comercială nr. 4345 din data de 29 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt că între reclamanta în calitate de cumpărător şi pârâta SC L.F.M. SA în calitate de vânzător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare active nr. 4185 din 18 decembrie 1998 având ca obiect spaţiul situat în str. Ficusului, contract care a avut la bază raportul de evaluare a magazinului, raport în care suprafaţa spaţiului era de 147 mp.
Ca urmare cercetărilor penale efectuate la plângerea cumpărătoarei, prin Ordonanţa parchetului din 27 septembrie 2004, s-a stabilit că suprafaţa reală era mai mică.
În drept, instanţa apreciază că în raport de limitele investirii şi de situaţia de fapt reţinută, nu se poate reţine nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare, sancţiunea nulităţii absolute parţiale putând afecta numai acele clauze contrare ordinii publice şi nu contractul în întregul său.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 396 pronunţată de 21 septembrie 2007.
Confirmând ca legală şi temeinică sentinţa fondului, instanţa de control judiciar constată că în cauză îşi găsesc aplicarea dispoziţiilor art. 1329 – art. 1331 C. civ., cumpărătorul având la îndemână o acţiune în reducerea preţului sau rezoluţiunea contractului, nulitatea absolută parţială a actului declarat fals neoperând în această ipoteză.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I. SRL a declarat recurs, la data de 22 octombrie 2007, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea acţiunii introductive.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în dezvoltarea criticilor formulate, în esenţă următoarele:
- invocarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 1329 – art. 1331 C. com., este greşită datorită confuziei situaţiilor juridice, în speţă fiind neîndoielnică convenită frauduloasă a celor doi făptuitori în vederea inducerii în eroare a cumpărătoarei.
- instanţa, avea căderea, conform art. 84 C. proc. civ., să caracterizeze cererea ca o acţiune în anulare pentru dol;
- în situaţia unei fapte de natură penală, codul de procedură penală art. 14 alin. (3) lit. a) reglementează într-o manieră specială repararea prejudiciului prin desfiinţarea totală sau parţială a înscrisului, repararea care nu se poate abţine pe calea rezoluţiunii.
Examinând Decizia atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi care vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu a fost dezvoltat în motivarea recursului, indicarea lui de către recurentă având astfel un caracter pur formal.
2. În cauză, acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală prin scoaterea de sub urmărire a învinuiţilor, astfel că repararea pagubei prin desfiinţarea totală, sau parţială a înscrisurilor solicitată de către reclamantă, instanţei civile, se judecă după dispoziţiile de drept material şi procesual civil.
Aşa fiind, în raport de situaţia de fapt statuată, dispoziţiile art. 1329 – art. 1331 C. civ. îşi găsesc pe deplin aplicarea, acţiunea în micşorarea preţului sau rezoluţiunea vânzării cu daune interese, fiind de natură să asigure repararea pagubei sau restabilirea situaţiei anterioare.
3. Susţinerea potrivit căreia instanţa trebuia să schimbe temeiul cererii, în acţiune în anulare pentru dol, nu numai că nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute, de art. 304 C. proc. civ., dar, constituie, în sine o încălcare a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
4. În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., nu rezultă din susţinerile recurate în ce constă această încălcare, în condiţiile în care, în cauză instanţele, respectând cele statuate obligatoriu prin Decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, au examinat şi s-au pronunţat asupra cererii reclamantei privind desfiinţarea înscrisurilor false.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 396 din 21 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1574/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1580/2008. Comercial → |
|---|
