ICCJ. Decizia nr. 205/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 205/2008
Dosar nr. 16247/1/2006
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 158 din 4 octombrie 2005 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins, ca nefondată, excepţia tardivităţii cererii formulate de pârâta A.V.A.S. Bucureşti precum şi cererea formulată de reclamanta SC H. SRL Câmpulung, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
Cererea reclamantei prin care a solicitat anularea actului nr. 13169/93 din 7 decembrie 2004 emis de pârâtă a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a considerat că, în raport de prevederile art. 5 din OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 149/2001 competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul pârâtului, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Această sentinţă de declinare a cauzei dată sub nr. 19 din 7 martie 2005 de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, nu a fost atacată, rămânând irevocabilă.
În considerentele sentinţei prin care s-a soluţionat cererea reclamantei de către instanţa căreia i-a revenit competenţa s-a reţinut că excepţia de tardivitate este neîntemeiată întrucât pârâta nu a probat conform art. 49 din O.G nr. 51/1998 raportată la art. 1169 C. civ., data la care reclamanta a luat cunoştinţă de somaţia colectivă, nefiind suficientă dovada transmiterii acesteia către C.N.A.S. Argeş şi oricum, la data respectivă nu expirase termenul de 6 luni prevăzut de art. 49.
S-a mai considerat că instanţa anterioară a calificat cererea ca având natură comercială, generându-se pentru părţi obligaţia respectării prevederilor OG nr. 51/1998 fiind lipsit de relevanţă temeiul legal indicat de reclamantă ca fiind Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, act normativ care conţine o procedură specială şi alte termene de urmat.
Pe fondul cererii, instanţa fondului a constatat că reclamanta nu a dovedit-o în raport de prevederile art. 1169 C. civ., raportat la OUG nr. 51/1998.
Împotriva sentinţei, reclamanta SC H. SRL a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecinţa modificării sentinţei, în tot, în sensul admiterii cererii şi anularea actului administrativ emis de A.V.A.S. cu încălcarea legii.
În argumentarea motivelor de recurs, recurenta susţine următoarele:
1. Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).
Recurenta susţine că prin cererea sa a contestat un act administrativ emis de A.V.A.S., cauza nefiind de natură comercială fiind de neînţeles cum prima instanţă a reţinut că „nu este lipsit de relevanţă că reclamanta a înţeles să formuleze cererea pe prevederile Legii nr. 554/2004" pentru ca apoi să facă trimitere la prevederile OUG nr. 51/1998.
2. Hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Consideră că cererea sa este motivată şi dovedită, în condiţiile în care a arătat că intimata A.V.A.S. a emis un act administrativ nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor OG nr. 86/2003.
Petenta mai precizează că, în cazul său, două autorităţi ale administraţiei de stat, se declară competente să procedeze la executarea sa şi că, pe această cale nu contestă creanţa în sine (contestaţia făcând obiectul dosarului nr. 2126/CAF/2004 ), ci actul administrativ emis de o autoritate administrativă necompetentă.
Intimata A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinarea la 28 martie 2006 prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând în esenţă că împotriva debitoarei a fost pornită executarea silită conform OUG nr. 51/1998 ce reglementează regimul juridic al creanţelor neperformante preluate la datoria publică, fiind emisă somaţia (nr. 29 din 15 ianuarie 2003) şi înştiinţarea de plată nr. 566 din 20 ianuarie 2004.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În mod nejustificat, recurenta consideră că instanţa competentă în soluţionarea pricinii este instanţa de contencios administrativ şi nu instanţa comercială.
Pe de o parte, hotărârea prin care s-a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ (sentinţa nr. 9 din 7 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti) şi prin care s-a analizat acest incident procedural în raport de prevederile art. 5 din OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 149/2001 şi modificată prin Legea nr. 23/2004 nu a fost atacată, devenind irevocabilă prin nedeclararea căii de a atac a recursului.
Pe de altă parte, nefiind ţinută de temeiul de drept invocat de parte, instanţa de fond a dat eficienţă rolului său activ şi a procedat la calificarea juridică exactă a acţiunii cu care a fost sesizată, considerând-o ca fiind o contestaţie la executare formulată în condiţiile OUG nr. 51/1998 prin care se atacă un act de executare silită emis în cadrul acestei proceduri speciale de către A.V.A.S. Bucureşti, act constând în somaţia prin care i s-a pus în vedere debitoarei creanţa pe care aceasta o are împotriva sa, în baza Protocolului de transfer de creanţă nr. 25 din 25 februarie 2004 prin preluare de la C.A.S. Argeş.
În atare situaţie nu are relevanţă faptul că petenta a indicat ca temei juridic Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ care conţine alte proceduri şi termene ce nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză.
2. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Grupând criticile aduse în argumentarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu indică în concret ce prevederi legale au fost încălcate sau greşit aplicate deducându-se doar că aceasta susţine inaplicabilitatea prevederilor OUG nr. 51/1998 în cauză.
Nu poate fi primită această critică pentru motivele expuse anterior, la pct. 1 dar mai ales pentru că este indubitabil faptul că actul contestat este unul de executare silită şi nicidecum un act administrativ aşa cum el este definit prin Legea nr. 552/2004.
Având în vedere aceste considerente, se constată că Decizia atacată este legală făcându-se aplicarea corectă a dispoziţiilor legale ce operează în cauză, motiv pentru care se va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC H. SRL Câmpulung împotriva sentinţei nr. 158 din 4 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 180/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 21/2008. Comercial → |
|---|
