ICCJ. Decizia nr. 1595/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1595/2008
Dosar nr.2654/215/2007
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 februarie 2007, pe rolul Judecătoriei Craiova, contestatorii M.V. şi M.A. au formulat contestaţie la executarea pornită de intimata A.V.A.S. asupra apartamentului nr. 9 de la adresa sus-menţionată, solicitând anularea formelor de executare, respectiv a procesului verbal de sechestru asupra bunului cu nr. 29594/2006 şi a notificării nr. 28675 din 4 decembrie 2006.
În motivare contestatorii au susţinut că executarea ar trebui să vizeze pe debitoarea SC O.A. SRL, care deţine în patrimoniu active importante ce pot fi valorificate. Sub un al doilea motiv, contestatorii au susţinut că apartamentul indisponibilizat nu este proprietatea lor şi că executarea pornită de intimate este prescrisă potrivit art. 405 C. proc. civ.
Judecătoria Craiova, prin Decizia nr. 4972 din 6 aprilie 2007, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, constatând că sub aspectul competenţei materiale, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 49 din OUG nr. 51/1998, care atribuie Curţii de apel, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului, competenţa de a soluţiona cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, astfel investită, prin sentinţa comercială nr. 146 pronunţată la data de 4 iulie 2007, a admis contestaţia la executare formulată de contestatori şi constatând prescris dreptul intimatei A.V.A.S. de a cere executarea silită a anulat formele de executare pornite împotriva contestatorilor cu privire la imobilul situat în Craiova, dispunând întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reţinut că în cauză titlul executoriu deţinut de A.V.A.S. îl constituie sentinţa nr. 80 din 6 februarie 1996 pronunţată de Tribunalul Dolj, prin care contestatorii au fost obligaţi în solidar, cu SC O.I. SRL la plata sumei de 41.274.580 lei credit restant şi la 15.233.811 lei dobânzi restante calculate la 31 decembrie 1995 şi în continuare până la achitarea integrală a debitului.
Ca, sentinţa a fost investită cu formulă executorie la 16 februarie 1998, iar primul act de executare efectuat în baza sa, a fost în data de 30 ianuarie 2003 constând în comunicarea titlurilor executorii.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ., potrivit cărora dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită, instanţa a apreciat că termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit, titlul executoriu pierzându-şi puterea executorie.
Totodată, instanţa constată că urmare admiterii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, apărarea contestatorilor din cererea precizatoare, vizând perimarea executării, nu se impune a mai fi examinată.
Împotriva acestei sentinţe intimata A.V.A.S. a declarat recurs, la data de 2 august 2007, în termen legal, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a legii, susţinând în argumentarea criticilor formulate că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 13 din OUG nr. 51/1998 potrivit cărora termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani, termen care nus-a împlinit, în raport de data preluării creanţei respectiv 21 iulie 1999.
În acest sens, recurenta a susţinut că după data preluării creanţei, prescripţia a fost întreruptă prin comunicarea titlurilor executorii la data de 29 ianuarie 2003; prin procesul verbal de aplicare a sechestrului din 16 noiembrie 2006, şi somaţia de plată nr. 28675 din 4 decembrie 2006.
Intimaţii contestatori au formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimaţii au susţinut că dreptul de a solicita executarea silită s-a născut la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei nr. 80 – respectiv 5 decembrie 1996, moment de la care a început să curgă termenul de prescripţie de 7 ani, termen care s-a împlinit la 5 decembrie 2003 neintervenind întreruperea cursului prescripţiei deoarece procesul verbal de afişare a titlului executor din 30 ianuarie 2003 a fost realizat la o adresă greşită, respectiv Bl. H, în loc de Bl. H.4.
Asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte constată că soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită în raport de termenul general de prescripţie de 3 ani este nelegală, pentru considerentele ce urmează.
1. Valorificarea creanţei de către recurenta intimată A.V.A.S., creanţa consfinţită de titlul executoriu sentinţa nr. 80/1996 a Tribunalului Dolj, este supusă dispoziţiilor speciale reglementate de OUG nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului.
2. Prin contractul de cesiune de creanţă nr. 156934 din 21 iulie 1999, A.V.A.S., în calitate de cesionar a preluat de la B. – cedent, creanţa băncii privind pe debitorul cedat SC O.A. SRL, constând în credit restant şi dobânzi, soldul creanţei fiind consolidat în dolari S.U.A. conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din ordonanţă.
Contestatorii, potrivit contractului de garanţie imobiliară aut. sub nr. 33360 din 15 decembrie 1994, au avut calitatea de garanţi ipotecari, în baza căreia au fost obligaţi prin sentinţa nr. 80, în solidar cu societatea debitoare la plata creditului restant şi a dobânzilor aferente.
3. Potrivit art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu, sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie este de 7 ani, termen care nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.
Cum instanţa fondului a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită în raport de dispoziţiile legii generale, art. 405 C. proc. civ., ignorând prevederile OUG nr. nr. 51/1998 care reglementează valorificarea unor creanţe preluate de la bănci, în categoria cărora se înscrie şi creanţa ce face obiectul litigiului de faţă, se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă în vederea examinării chestiunii prescripţiei în contextul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din OUG nr. nr. 51/1998.
Soluţionarea pentru prima dată de către instanţa de recurs a excepţiei prescripţiei din perspectiva dispoziţiilor OUG nr. 51/1998 ar încălca părţilor accesul la un grad de jurisdicţie, distinct de faptul că în raport de apărările formulate de intimata A.V.A.S. în această chestiune se impun verificări sub aspectul întreruperii cursului prescripţiei, respectiv administrarea de probatorii concludente pe acest aspect.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cu referire la art. 315 C. proc. civ., va casa sentinţa fondului şi va trimite cauza la aceiaşi instanţă pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 146 din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru judecarea în fond a acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1587/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1613/2008. Comercial → |
|---|
