ICCJ. Decizia nr. 160/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 160/2008
Dosar nr. 7943/1/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 10 septembrie 2007, revizuientul T.G. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti, să se dispună revizuirea deciziei nr. 6958 din 23 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, şi desfiinţarea deciziei sus-menţionate.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuientul arătând că pentru aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi, au fost pronunţate două hotărâri potrivnice, respectiv sentinţa nr. 76 din 28 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi Decizia nr. 6958 din 23 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Din actele dosarului, se constată că Decizia a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată la data de 23 mai 2003, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 7 septembrie 2007.
Cum potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea acestui termen.
Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen fără a beneficia de el, intervine decăderea potrivit dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.
Constatând că cererea de revizuire nu a fost formulată în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 322 alin. (1), Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale sus citate şi să dispună în sensul respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea revizuientului T.G., privind revizuirea deciziei nr. 6958 din 23 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 159/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 164/2008. Comercial → |
---|