ICCJ. Decizia nr. 164/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 164/2008
Dosar nr. 2967/2/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 3 iulie 2006, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC R.I. SA a chemat în judecată pârâta SC P. SA solicitând pe calea opoziţiei, suspendarea executării silite prin vânzarea pe Bursa de Valori Bucureşti a celor 417636 acţiuni emise de SC C.D. SA şi aflate în proprietatea SC R.I. SA, executare pornită în dosarul de executare nr. 133/200 al Biroului Executorului judecătoresc C.M. până la soluţionarea opoziţiei în vigoare.
Reclamanta a mai solicitat anularea actelor de executare începute de SC P.
Examinând excepţia de necompetenţă materială ridicată de pârâtă Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 6133 din 15 august 2006, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sector 5 motivând că opoziţia la vânzare prevăzută de art. 75 din titlul nr. 6 al Legii nr. 99/1999 este o cale de atac în cadrul procedurii de executare silită iar potrivit art. 400 C. proc. civ., coroborat cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze incidentele procedurale ce apar în cadrul executării silite este Judecătoria.
Instanţa învestită prin declinare de competenţă a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei sector 5 şi prin sentinţa nr. 1765 din 19 martie 2007 a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat cauza Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării acestuia.
În motivarea soluţiei această instanţă a reţinut că faţă de caracterul special instituit prin Legea nr. 99/1999 cererea nu poate fi asimilată contestaţiei la executare prevăzută de dreptul comun, iar instanţa competentă din punct de vedere teritorial urmează a fi stabilită conform normelor generale de competenţă, iar nu potrivit art. 400 C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
În argumentarea soluţiei pronunţate conform sentinţei nr. 99 din 18 mai 2007, instanţa de apel a reţinut că din interpretarea logico-juridică şi sistematică a dispoziţiei art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare rezultă că partea finală a textului face trimitere la instanţa competentă conform Codului de procedură civilă având în vedere instanţa competentă în materie de executare silită aşa cum este determinată de dispoziţiile art. 373 alin. (3) şi art. 400 C. proc. civ.
Cu petiţia înregistrată la data de 12 iunie 2007, reclamanta SC R.I. SA a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 ce reglementează opoziţia la vânzare prin argumentarea faptului că opoziţia la vânzare se află la capitolul 5 al legii menţionate capitol care se referă la Executarea garanţiilor reale.
Se mai susţine că s-a făcut o confuzie între noţiunea de executare cu cea de executare silită ştiut fiind că opoziţia la vânzare presupune şi analiza fondului.
Recursul este fondat.
Obiectul cauzei dedus judecăţii îl reprezintă opoziţia la vânzare pe Bursa de Valori Bucureşti a unui număr de 417.636 acţiuni emise de SC C.D. SA şi aflate în proprietatea SC R.I. SA
Temeiul legal invocat şi aplicabil în speţă este art. 75 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare care prevede că: „În termen de 5 zile libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul bunului, dacă are interes, poate face opoziţie la vânzarea bunului la instanţa competentă potrivit Codului de procedură civilă".
Din economia textului precitat rezultă că acesta consacră o cale de atac specială în materia contestării măsurilor de executare întreprinse de creditorul garantat.
Fiind o dispoziţie specială, aceasta înlătură orice procedură de drept comun cu privire la contestarea acestei executări.
De altfel, aşa cum este reglementată opoziţia la vânzare presupune şi analiza fondului, opoziţia la vânzare constituind un tip special de contestaţie la executare ceea ce din punct de vedere procedural o include în sfera litigiului de fond.
Faţă de cele arătate nu se poate reţine argumentarea instanţei de apel potrivit căreia opoziţia la vânzare are caracterul unei contestaţii la executare, aceasta fiind în contradicţie cu dispoziţia prevăzută la art. 75 alin. (1) din capitolul V al titlului VI din Legea nr. 99/1999 de trimitere la dispoziţiile Codului de procedură civilă în contextul în care, dacă ar fi incidente dispoziţiile coroborate ale art. 373 alin. (2) şi art. 400 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea nu ar fi fost necesar să fie generică la toate dispoziţiile acestui cod, ci ar fi trebuit să identifice expres instanţa de executare, dispoziţiile procedurale respective stabilind instanţa competentă doar judecătoria.
Aşa cum a reţinut şi Judecătoria sectorului 5 Bucureşti singurele dispoziţii procedurale în raport de care poate fi analizată competenţa de soluţionare a opoziţiei la vânzare sunt cele ale art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., întrucât opoziţia la vânzare nu presupune doar o analiză formală a actelor de executare ci presupune parcurgerea fondului.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.I. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 99 din 18 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică Decizia, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 160/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 171/2008. Comercial → |
|---|
