ICCJ. Decizia nr. 173/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 173/2008
Dosar nr. 3468/44/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T.S.C. SRL BRĂILA a solicitat, prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 19 octombrie 2005 pe rolul Tribunalului Brăila, excluderea asociatului S.D., din societate în temeiul art. 221 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, susţinând că pârâtul S.D., în calitate de asociat şi administrator a comis o fraudă în dauna societăţii, cu consecinţa diminuării patrimoniului social cu suma de 32.614 lei, urmare renunţării la însuşi dreptul pretins în litigiul purtat cu debitoarea acestei sume, SC S.T. SA, deşi nu avea acordul celorlalţi asociaţi pentru a face acest act de dispoziţie.
Pârâtul a formulat întâmpinare în cauză, arătând că nu a comis o fraudă în daune societăţii, având acordul celorlalţi asociaţi pentru renunţarea la drept faţă de SC S.T. SA.
La data de 6 martie 2006, au intervenit în proces, SC S.T. SA şi Dl. V.A. (asociaţi în societatea reclamantă), formulând cereri de intervenţie în interes propriu, prin care au susţinut că cererea de excludere a pârâtului este nefondată, acesta, în calitate de administrator a avut acordul celorlalţi asociaţi pentru renunţarea la dreptul pretins faţă de debitoarea SC S.T. SA, între cele două sociatăţi operând o compensare a creanţelor lor reciproce.
Prin sentinţa nr. 123/ FCOM din data de 26 aprilie 2006 Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea introductivă de instanţă şi a admis cererile de intervenţie formulate de SC S.T. SA BUCUREŞTI şi Dl. V.A.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din examinarea probelor cu înscrisuri, interogatorii şi mărturii administrate, renunţarea făcută de pârât în litigiul purtat cu debitoarea SC S.T. SA a fost urmarea unor discuţii purtate în vederea compensării unor datorii reciproce, conduită care nu demonstrează intenţia pârâtului de fraudare a patrimoniului societăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, vizând aprecierea eronată a probelor administrate şi încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la excludere.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia civilă nr. 139/ A din data de 30 octombrie 2006m a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul excluderii pârâtului din societate.
Cu privire la părţile sociale rămase astfel disponibile, instanţa a decis că ele se vor realoca asociaţiilor rămaşi potrivit înţelegerii lor, sau în eventualitatea nerealizării acordului de voinţă, părţile sociale vor fi alocate proporţional cu cele deja deţinute de către asociaţii care îşi manifestă acţiunea.
Instanţa de apel a apreciat că proble administrate în cauză confirmă ipoteza excluderii prevăzută de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, în condiţiile în care compensare a datoriilor reciproce, ca bază a renunţării la dreptul pretins nu a fost demonstrată cu documente contabile legale, iar discuţiile în vederea compensării s-au prestat numai între pârât şi intervenienţi direct interesaţi în rezultatele debitoarei, datorită calităţii lor de asociaţi la SC S.T. SA BRĂILA.
Împotriva acestei decizii pârâtul S.N.M. a declarat recurs, la data de 8 ianuarie 2007 solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă şi menţinerii sentinţei pronunţate de Tribunalul Brăila.
Recurentul şi-a întemeia recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în dezvoltarea criticilor formulate următoarele:
- instanţa de apel nu a coroborat probele administrate în cauză, care impuneau concluzia că temeiul legal al compensării între cele două societăţi există, iar procesul verbal de compensare este semnat de directorul societăţii reclamante la 3 aprilie 2006.
- nu există interese contrare între societatea reclamantă SC S.T. SA şi SC S. SA BRĂILA deoarece ele sunt afiliate la SC STIZO SA.
- declaraţia martorilor P.E. şi A.W. trebuiau înlăturate, deoarece aceştia, în calitate de asociaţi în cadrul societăţii reclamante, au avut poziţie subiectivă.
Asupra recursului.
Examinând Decizia atacată, în contextul criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Preliminar, curtea aminteşte că potrivit actualei reglementări a recursului cuprinsă în Titlul V, Căile extraordinare de atac, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, numai pentru motivele de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.;
2. Deşi recurentul invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., care potrivit legii vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii (art. 304 pct. 8) şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în dezvoltarea acestor motive critică, în mod concret, felul în care instanţa a interpretat probele administrate, acordând girul unor martori subiectivi şi înlăturând nejustificat compensarea datoriilor dovedite cu procesul verbal din 31 martie 2006.
3. Or, aceste chestiuni privind stabilirea situaţiei de fapt, urmare analizării probelor administrate, sunt atributul exclusiv al instanţei fondului, sau apelului, deşi perspectiva caracterului său devolutiv, şi nu pot face obiectul controlului de legalitate, în condiţiile în care instanţa de apel îşi motivează hotărârea sub aspectul situaţiei de fapt reţinute.
4. În cauză, renunţarea de către asociatul administrator la însuşi dreptul de creanţă pe care societatea îl avea faţă de debitoarea SC S.T. SA, renunţare de care s-a luat act, în litigiul pendinte dintre cele două societăţi finalizat prin sentinţa civilă nr. 6733 din 17 august 2005 a Judecătoriei Secţiei 3 Bucureşti, constituie o conduită care nu respectă coordonatele şi rigorile interesului sociatar şi aceasta deoarece la data renunţării la dreptul pretins nu se realizase nici o compensare a eventualelor datorii reciproce dintre cele două societăţi.
Atitudinea administratorului, în aceste circumstanţe nu poate fi caracterizată ca fiind neglijenţa sau inabilitate, ci este o faptă delictuală intenţionată săvârşite în dauna societăţii şi aceasta tocmai datorită calităţii sale de administrator şi a încrederii ce i-a fost conferită prin desemnarea sa, încredere de care a abuzat prin actul de renunţare consimţit.
5. Prin urmare, dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată care reglementează cauză de excludere a asociatului administrator care comite fraudă în dauna societăţii, îşi găsesc aplicarea în cauză, hotărârea curţii de apel nefiind susceptibilă de critică formulată de aplicare greşită a legii.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat, iar conform art. 274c C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în această fază procesuală în sumă de 2300 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.N.M. împotriva deciziei civile nr. 139/ A din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Obligă recurentul S.N.M. la plata sumei de 2300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC T.S.C. SRL BRĂILA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 171/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 174/2008. Comercial → |
|---|
