ICCJ. Decizia nr. 171/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 171/2008
Dosar nr. 4598/2/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P.P. SA Constanţa a formulat contestaţie la executar.
şi a solicitat întoarcerea executării începută în baza Ordinului nr. 1374/2006 emis de A.V.A.S. în temeiul prevederilor OUG nr. 51/1998. modificată.
În motivarea contestaţiei la executare SC P.P. SA, a susţinut că A.V.A.S. a dispus blocarea conturilor societăţii şi virarea disponibilităţilor existente până la concurenţa sumei de 5.386,83 lei, pentru motivul că A.V.A.S., potrivit OUG nr. 95/2003 s-a subrogat în drepturile C.N.A.S. pentru creanţele considerate neachitate de contestatoare până la data de 30 iunie 2003.
Potrivit contestatoarei, în urma controlului efectuat de D.C.F. Constanţa, la data de 30 iunie 2003, societatea nu avea restanţe către A.V.A.S. iar majorările de întârziere au fost achitate în timpul controlului. A mai susţinut contestatoarea că nu a avut posibilitatea să conteste creanţa declarată de A.V.A.S. întrucât executarea s-a făcut fără somaţie, iar sumele respective au fost virate de bancă direct în contul A.V.A.S.
În continuare, constestatoarea a susţinut că a fost nevoită să achite ceea ce nu datora în scopul deblocării conturilor pentru că altfel nu îşi putea desfăşura activitatea şi că în această situaţieintimata deţine de două ori suma executată.
În combaterea acestor susţineri, intimata A.V.A.S. a invocat prin întâmpinare excepţia de tardivitate a promovării contestaţiei la executare în raport de prevederile OUG nr. 95/2003 şi a art. 401 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei.
Curtea a analizat excepţia invocată de A.V.A.S. şi a ajuns la concluzia că art. 95/2003 şi OUG nr. 51/1998 care reglementează cesiunea creanţelor bugetare restante preluate de A.V.A.S. de la C.A.S.S. prevăd că executarea silită începe prin afişarea unei somaţii colective la sediile caselor de sănătate, iar îndeplinirea acestei formalităţi nu a fost combătută de către intimată.
Potrivit instanţei, afişarea somaţiei colective s-a făcut la data de 12 martie 2004 iar contestatoarea se putea adresa instanţei la 12 martie 2003 pentru a ataca titlul executor. S-a mai reţinut că prin concluziile scrise, contestatoarea a precizat faptul că executarea s-a pornit la 5 aprilie 2006 când s-au poprit conturile sale bancare, dată faţă de care termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ., era depăşit.
Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatoarea SC P.P. SA care a criticat soluţia instanţei de fond prin care s-a respins, ca tardivă, contestaţia la executare silită a conturilor bancare, executare care s-a săvârşit la data de 17 aprilie 2006.
Recurenta a arătat că soluţia este greşită întrucât intimata A.V.A.S. nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că a afişat somaţia la sediul C.A.S.S. Potrivit recurentei termenul limită de depunere a contestaţiei se raportează la actul de executare astfel că era în drept să formuleze contestaţia în 15 zile socotite de la data când i-au fost executate conturile, termen prevăzut de art. 401 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine tardivitatea depunerii contestaţiei.
În continuare a susţinut că simpla adresă a C.A.S.S. nu constituie o dovadă a datei afişării somaţiei colective care să-i fie opozabilă iar în al treilea rând a precizat că a contestat actul de executare efectuat abuziv de către intimată în lipsa unui titlu valabil, astfel că, erau aplicabile prevederile art. 401 alin. (11) C. proc. civ., potrivit căruia lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie. A mai criticat recurenta şi faptul că instanţa a reţinut că din conţinutul cererii introductive cât şi din motivele indicate nu rezultă că cererea avea caracterul unei contestaţii la titlu cu toate că din argumentele exprimate în cuprinsul cererii rezultă că a invocat faptul că A.V.A.S. nu deţine un titlu în baza căruia să pornească executarea.
Prin întâmpinare intimata A.V.A.S. a susţinut că a emis somaţia colectivă conform OUG nr. 95/1993 şi că poprirea conturilor a avut loc la 5 aprilie 2006 iar contestaţia a fost introdusă la data de 3 mai 2006 peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, a solicitat menţinerea sentinţei fondului ca fiind legală.
În cauză a fost sesizată Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii art. 6 alin. (21) din OUG nr. 95/2003 privind preluarea de către A.V.A.S. a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la F.N.U.A.S. Prin Decizia nr. 930 din 18 octombrie 2007, Curtea Constituţională a respins această excepţie reţinând că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 24 şi 21 din Legea fundamentală. În sensul acestei concluzii a mai reţinut că executarea silită se poate face în condiţiile prevăzute de lege asigurând debitorului dreptul la apărare şi garanţiile privind accesul la justiţie pentru contestarea actelor de executare.
Recursul este fondat.
1. Prima chestiune care va fi avută în vedere în această cale de atac îşi găseşte fundamentul în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Aceste dispoziţii, anterior redate, care sunt derogatorii de la regula generală a caracterului nedevolutiv al acestei căi de atac vor fi avute în vedere la analiza criticilor ce au fost aduse sentinţei pronunţate de Curtea de Apel.
2. Critica ce vizează nesocotirea naturii şi obiectului cererii dedusă judecăţii în primă instanţă este întemeiată având în vedere cererea introductivă din cuprinsul căreia rezultă că s-au făcut referiri la lipsa titlului pentru încasarea sumei de 5.386,83 lei. Admiţând că există o ambiguitate a exprimării contestatorului şi observând precizările ulterioare prin care se evidenţiază faptul că pe lângă executarea pornită de A.V.A.S. prin poprire, debitoarea a achitat şi din proprie iniţiativă o sumă cu scopul de deblocare a conturilor, instanţa de fond avea obligaţia să pună în discuţie şi să lămurească obiectul solicitărilor contestatoarei. Este evident că în măsura în care se dovedea o plată realizată odată prin executare şi apoi din proprie iniţiativă se putea examina şi cererea de restituire care a fost intitulată „întoarcerea executării".
3. Concluzia instanţei de apel potrivit căreia contestaţia nu vizează titlul este contradictorie în raport de analiza tardivităţii contestaţiei la executare prin care se admite totuşi că executarea silită începută de A.V.A.S. pentru creanţele bugetare preluate de la C.A.S.S. începe prin afişarea unei somaţii colective la sediile caselor judeţene de asigurări de sănătate, formalitate considerată ca fiind îndeplinită fără nici o rezervă în ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (21) din OUG nr. 95/2003. Or, se poate observa din înscrisurile depuse la dosar că în afară de o adresă a C.A.S. Constanţa prin care se afirmă că s-a afişat somaţia colectivă fără nicio referire la dată şi la tabelele colectivenu există un alt act care să confirme realizarea acestei formalităţi.
4. Prima instanţă nu a avut în vedere nici faptul că pot fi contestate şi actele de executare însăşi situaţie în care trebuia să observe că executarea popririi s-a săvârşit la data de 17 aprilie 2006, iar contestaţia a fost introdusăla data de 2 mai 2006. Mai mult pentru ca acestor date să li se dea eficienţa cuvenită trebuie lămurit dacă se contestă executarea însăşi dreptul fiind conferit debitoarei de art. 401 alin. (1) C. proc. civ., şi nu numai.
În acest sens sunt de observat şi considerentele Curţii Constituţionale care consacră principiul accesului liber la justiţie în aceste cazuri în care se valorifică datorii bugetare restante, recunoscându-se dreptul ca, în condiţiile legii, să fie contestate actele de executare.
5. În concluzie, câtă vreme instanţa de fond nu a avut în vedere obiectul contestaţiei în integralitatea lui şi nu a lămurit ce anume se contestă, admiterea excepţiei tardivităţii nu-şi găseşte fundament pentru determinarea celor 15 zile în raport de care debitoarea se putea adresa justiţiei.
Pentru lămurirea acestor aspecte şi întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul se va admite conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea SC P.P. SA CONSTANŢA împotriva sentinţei comerciale nr. 166 din 12 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială. Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 173/2008. Comercial → |
|---|
