ICCJ. Decizia nr. 1605/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1605/2008
Dosar nr. 1523/111/2007
Şedinţa publică din 13 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 940/ COM din 16 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 1523/111/2007, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de reclamantul L.M. în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SRL Oradea şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 813 din 17 aprilie 2006 de către B.N.P. B.C.B.
A dispus, totodată, repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei şi reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Apelul formulat de pârâtă a fost admis prin Decizia nr. 135/ C din 2 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1523/111/2007 şi hotărârea de mai sus desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a constatat că pârâta a formulat la fond, prin întâmpinarea depusă la dosar nu numai apărări, ci şi pretenţii proprii faţă de cererea principală, formulată de reclamant în legătură cu reducerea preţului în cadrul unei cereri estimatorii, cerere care a rămas nesoluţionată, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., privitoare la rolul activ al judecătorului.
Reclamantul a formulat recurs în termenul legal pe care l-a timbrat şi a invocat drept motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.
A susţinut în cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut la instanţa de fond în sensul că a făcut aprecierea depunerii de către pârâtă a unei cereri reconvenţionale conform art. 119 pct. 1, 2 C. proc. civ., având ca obiect reducerea preţului vânzării deşi, în mod evident, prin întâmpinarea depusă s-a invocat doar excepţia de neexecutare a contractului.
În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind motivată sumar cu trimitere la dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., când în realitate sunt incidente dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecăţii.
În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit contractul de vânzare – cumpărare, deoarece din cuprinsul acestuia rezultă, cu evidenţă, că acesta şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate transmiţând proprietatea bunurilor în stare de funcţionare, în schimb, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti la termen preţul stabilit ceea ce atrage în condiţiile art. 67 alin. (1) C. com., rezoluţiunea de drept a contractului.
Prin ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea este lipsită şi de temei legal, deoarece instanţa nu a constatat că între părţi a intervenit o convenţie legală, obligatorie pentru părţi, conform art. 969 C. civ. şi a considerat greşit că pârâta a depus o cerere estimatorie în faţa primei instanţe când, în realitate, a invocat doar excepţia „non adimpleti contractus", iar calea procedurală a rezolvării omisiunii pronunţării nu era apelul şi desfiinţarea cu trimitere, ci procedura prevăzută de art. 2812 C. proc. civ. Totodată, garanţia pentru viciile ascunse poate fi valorificată doar printr-o acţiune redhibitorie sau estimatorie şi nu pe calea excepţiei, cea din urmă fiind şi prescrisă prin trecerea termenului de 1 an stipulat de Decretul nr. 167/1958.
Recursul este fondat pentru considerentele de fapt şi de drept ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs trebuie arătat că, potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi modificată atunci când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori, ceea ce nu s-a cerut, ceea ce nu se poate reţine, instanţa de apel nepronunţându-se pe fondul cauzei, ci doar în sensul încălcării rolului activ, legalitatea măsurii din acest punct de vedere urmând a fi analizată în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel nu a încălcat art. 261 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivarea de fapt şi de drept care a determinat-o să aplice în cauză dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. şi să desfiinţeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cât priveşte susţinerea părţii că în cauză au fost ignorate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecăţii, acesta constituie o critică de nelegalitate a hotărârii ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cadru în care va fi analizată.
Privitor la cel de al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., aşa cum s-a arătat deja, în precedent, instanţa de apel nu s-a pronunţat pe fond şi nu a analizat hotărârea din punctul de vedere al conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, şi al drepturilor şi obligaţiilor ce fac obiectul acestuia ci numai sub aspectul drepturilor procesuale astfel că, nici această critică nu poate fi primită.
Neexistând o pronunţare pe fond, nu se poate susţine nicio încălcare a legii şi o netemeinicie a hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Hotărârea este însă afectată de nelegalitate pentru ultimul motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este de principiu, în materia dreptului procesual civil, că părţile au dreptul să hotărască cu privire la exercitarea acţiunii şi a cererii reconvenţionale determinând obiectul pretenţiilor în limitele cărora urmează a fi soluţionat litigiul, numai dacă acestea nu sunt clar formulate, obligând instanţa în baza rolului activ să pretindă precizările necesare fără a încălca însă principiul disponibilităţii.
Pe de altă parte, pârâtul poate cere atenuarea obligaţiei formulate împotriva sa fie prin invocarea unor apărări sau excepţii procesuale şi de fond, fie pe calea cererii reconvenţionale care, însă, fiind o adevărată cerere de chemare în judecată cu individualitate proprie trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta, prin art. 112 C. proc. civ.
Ori, în cauză, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de neexecutare a contractului de către reclamant pentru a paraliza prin aceasta cererea principală cu rezoluţiunea contractului în cadrul aceleaşi excepţii de fond invocând şi apărări privind viciile bunului vândut, fără a exista în acelaşi timp şi o cerere care să se constituie într-o pretenţie împotriva reclamantului în sensul acţiunii estimatorii cu un obiect determinat şi timbrată la valoarea contestată.
Aşa fiind, numai cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, nici în apel pârâta nesusţinând că ar fi formulat cerere reconvenţională, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra uneia dintre cererile deduse judecăţii în condiţiile în care o astfel de cerere nu există.
Prin urmare, instanţa de apel era obligată să analizeze cererea de apel, pe fond în limitele învestirii şi în cadrul procesual stabilit de părţi şi care a fost bine reţinut de instanţa de fond şi nu să desfiinţeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cât priveşte critica din cadrul acestui motiv de recurs legată de calea procesuală admisibilă pentru situaţia nepronunţării instanţei de fond asupra unei cereri, ea nu este întemeiată, art. 2812 C. proc. civ., fiind o cale care poate fi exercitată fără a exclude dreptul părţii de a formula şi apel, în respectarea aceluiaşi principiu al disponibilităţii dar faţă de argumentele de drept arătate mai sus nici nu mai prezintă relevanţă juridică faţă de soluţia care se impune în cauză.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea şi a se trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, care va avea în vedere şi celelalte critici de fond din recurs legate de forţa obligatorie a contractului şi răspunderea părţilor pentru executarea întocmai a obligaţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul L.M. împotriva deciziei nr. 135/ C din 2 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea pe fond a apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1604/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1607/2008. Comercial → |
|---|
