ICCJ. Decizia nr. 1624/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1624/2008
Dosar nr. 16/32/2006
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Deliberând asupra recursului de faţă.
Prin sentinţa civilă nr. 384 din 16 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de B.T. A.T. SA, s-a admis acţiunea reclamantului U.G. În contradictoriu cu pârâta în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 33.000 Euro, în echivalent în lei la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri civile şi suma de 1982 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Totodată, s-a respins acţiunea faţă de pârâtele B.T. A.T. SA, sucursala Piatra Neamţ şi B.T. A.T. SA – Agenţia Târgu-Neamţ.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că din art. 2 al Legii nr. 136/1993 privind asigurările şi reasigurările rezultă că: „în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurător precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare...", iar prin contractul de asigurare bunuri mobile nr. 102395/2005 încheiat de părţi, asiguratorul s-a obligat ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului o despăgubire la nivelul contravalorii bunului asigurat.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta B.T. A.T. SA care a solicitat în primul rând anularea acţiunii ca insuficient timbrată, întrucât cererea nu a fost timbrată corespunzător, la valoarea pretenţiilor solicitate.
Pârâta-apelantă prin motivele de apel a mai arătat că nu s-a avut în vedere faptul că asiguratul a declarat în mod nereal că imobilul în care se aflau bunurile asigurate beneficia de pază permanentă, astfel că în aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 4 Capitolul II din contractul de asigurare şi art. 13 din Legea nr. 136/1995 şi că în mod greşit s-a respins proba cu expertiză tehnică care ar fi stabilit valoarea bunurilor asigurate, întrucât contractul de asigurare şi legea prevăd că despăgubirile se plătesc la valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 36 din 22 martie 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins ca nefondată cererea reclamantului menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că declaraţia nereală a intimatului-reclamant cu privire la faptul că imobilul în care se află bunurile asigurate beneficiază de pază permanentă în raport de art. 4, cap. II din Condiţiile Generale de asigurare care prevăd că dacă după producerea evenimentului asigurat, răspunsurile asiguratului au fost incomplete sau inexacte, cu privire la datele luate în considerare la încheierea asigurării ori acestea s-au modificat ulterior, asiguratul va refuza plata despăgubirilor fără restituirea primelor de asigurare plătite, reprezintă neîndeplinirea unei obligaţii contractuale şi are drept consecinţă refuzul de plată al despăgubirilor.
Cu petiţia înregistrată, la data de 15 mai 2007, reclamantul U.G. a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţată în apel şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei şi pe cale de consecinţă menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Prin motivele de recurs invocate de reclamant care pot fi încadrate în dispoziţiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se arată că în mod nereal instanţa de fond a reţinut că după producerea evenimentului asigurat s-a constatat că răspunsurile asiguratului cu privire la datele luate în considerare la încheierea asigurării, în legătură cu paza unităţii unde se aflau bunurile asigurate şi sustrase prin efracţie, au fost incomplete sau inexacte.
În contextul acestui motiv recurentul arată că situaţia de fapt şi de drept a bunurilor şi a condiţiilor de posesie şi securitate a fost neschimbată de la data asigurării până la data producerii evenimentului, astfel că la data asigurării s-a predat asiguratorului un exemplar din planul de pază a Complexului Turistic H.U., a tabelului cu personalul care face de pază şi a proceselor verbale de instructaj periodic iar faptul că reclamantul U.G. cu ocazia luării interogatoriului, nu şi-a amintit numele persoanei care a fost de serviciu în noaptea furtului, nu înseamnă că nu s-a asigurat paza obiectivului Complexului Turistic H.U.
Recurentul mai arată că prin contractul de asigurare de bunuri nr. A 102395 din 31 mai 2005 a asigurat la intimata-pârâtă bunuri în valoare totală de 56.571 Euro, iar prin „condiţiile generale de asigurare" Cap. IV asiguratorul a garantat despăgubiri prin plata contravalorii bunurilor asigurate în caz de furt prin efracţie.
Cu privire la valoarea bunurilor sustrase recurentul arată că sunt în sumă de 33.000 Euro şi această valoare rezultă atât din contractul de asigurare de bunuri nr. A 102395/2005, procesul-verbal de constatare a pagubelor din 15 aprilie 2005 dar şi din expertizele G. şi Ş. din dosar apel cât şi din suplimentele acestor expertize.
Recurentul precizează că prin contestarea, în momentul despăgubirii, a unei clauze contractuale, preţul bunurilor asigurate, însuşită la data contractării şi a producerii evenimentului, prin procesul-verbal de constatare a pagubelor intimata-pârâtă încearcă o îmbogăţire fără justă cauză, prin aplicarea unor taxe de asigurare la valori ale bunurilor cât mai mari şi despăgubirea pentru aceleaşi bunuri la valori cât mai mici.
Recurentul conchide arătând că dreptul la despăgubiri se naşte din momentul producerii evenimentului asigurat conform art. 1 din Cap. VIII Dispoziţii finale a Condiţiilor generale de asigurare, acest drept născându-se în noaptea de 12 aprilie 2005.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamant iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând excepţia de tardivitate a recursului, reţine că Decizia atacată a fost comunicată recurentului U.G. la data de 27 aprilie 2007 şi cum recursul a fost înregistrat la data de 14 mai 2007 (conform plicului aflat la dosar recurs), constată că recursul a fost declarat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., astfel că va respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de pârâtă.
Recursul declarat de reclamant este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi a actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că Decizia este nelegală.
Astfel, potrivit contractului de asigurare nr. A 102395 din 31 mai 2005 recurentul reclamant a asigurat bunuri mobile în valoare de 56571 Euro, cuprinse în lista anexată contractului menţionat. Valoarea acestora a fost atribuită de reprezentanţii intimatei-pârâtă la data încheierii contractului de asigurare care a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005.
Riscul asigurat prin contractul încheiat de părţi, pe care l-au supus analizei, a fost furtul prin efracţie sau prin acte de tâlhărie.
Potrivit reglementărilor date prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, cu modificările şi completările ulterioare şi anume a art. 8 teza finală, constatarea producerii riscului asigurat, evaluarea pagubei şi stabilirea sumei asigurate se face în condiţiile contractului de asigurare în cazul asigurării facultative.
Având în vedere considerentele prezentate hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât din actele şi înscrisurile dosarului nu a rezultat că localul în care se aflau bunurile asigurate nu a beneficiat de pază permanentă şi că reclamantul a declarat în mod nereal că acel local a beneficiat de pază.
În cauză, este incident pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiile art. 969 şi 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractului şi trebuie executate cu bună credinţă.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, va admite recursul reclamantului, va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului pârâtei formulat împotriva sentinţei de fond, pe carte o va menţine.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-pârâtă la cheltuieli de judecată în apel şi recurs către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.
Admite recursul declarat de reclamantul U.G. prin procurator F.G. împotriva deciziei comerciale nr. 36 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC B.T. A.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinţei nr. 384/ COM din 16 martie 2006 a Tribunalului Neamţ, pe care o menţine.
Obligă intimata-pârâtă la 4307 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs recurentului-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1623/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1629/2008. Comercial → |
|---|
