ICCJ. Decizia nr. 1637/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1637/2008
Dosar nr. 231/97/2005
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentinţa nr. 416/CA/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a fost admisa acţiunea promovata de reclamantul D.D. si pe cale de consecinţa s-a constatat nulitatea contractului de cesiune si a actului adiţional la statutul SC E.S. SRL încheiat la data de 16 noiembrie 2004 între D.C. si M.S. precum şi a contractului de cesiune şi actului adiţional încheiat la data de 15 iulie 2005 între M.S. şi D.S. şi s-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, instanţa de fond a reţinut ca D.D., prin faptul ca a contribuit la renovarea Restaurantului P., a avut o activitate de administrator de fapt la SC E.S. SRL, ca actele atacate au fost întocmite pentru ca reclamantul să nu-şi poată primi dreptul în bani pe care îl are din părţile sociale „la valoarea reala raportat la întregul patrimoniu stabilit pe baza de expertiza".
Apelul declarat de pârâţi împotriva acestei sentinţe a fost admis, iar acţiunea respinsă în tot.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul a declarat recurs.
Acesta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că părţile sociale au fost achiziţionate de soţi sub durata căsătoriei şi acestea au implicit caracterul de bunuri comune, iar prin înstrăinarea lor, sunt fraudate interesele reclamantului D.D., aflat în plin proces de partaj.
Mai susţine recurentul că încheierea contractului de cesiune din 27 februarie 2007 de care se prevalează pârâţii apelanţi în cadrul motivelor de apel, nu reprezintă decât o dovada în plus ca cele două contracte anterioare au avut un caracter fictiv, nu au reprezentat niciodată în realitate o tranzacţie comercială reală, iar părţile sociale deţinute la SC E.S.C. SRL au fost «de facto» întotdeauna in patrimoniul paratei D.C. (prin utilizarea unor persoane interpuse), unica raţiune pentru încheierea cesiunilor fiind aceea de a diminua masa bunurilor supuse partajului.
Sunt invocate prevederile art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare din soţi sunt, de la data dobândirii acestora, bunuri comune ale soţilor. În acest caz, părţile sociale deţinute de D.C. la SC E.S.C. SRL, SC G.P. SRL si acţiunile aparţinând SC M.A. SA sunt bunuri comune ale soţilor, fiind achiziţionate in timpul căsătoriei, din bani comuni. Totodată, investiţiile efectuate la Restaurantul P. principalul activ al SC E.S.C. SRL sunt făcute cu bani comuni ai soţilor D., proveniţi din S.U.A.
Concluzionând, recurentul arată că încheierea contractului de cesiune din 16 noiembrie 2004 si ulterior a celui din 15 iulie 2005 s-a făcut in scop ilicit, cu fraudarea legii, astfel că acestea sunt lovite de nulitate absolută.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor invocate, recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzută de art. 304 pct. 7 este invocat în mod nefondat deoarece Decizia atacată este motivată în fapt şi în drept, fiind posibil controlul judecătoresc, chiar dacă judecătorul nu a răspuns fiecărui argument invocat de părţi.
Nici motivul prevăzută de art. 304 pct. 8 nu este găsit întemeiat deoarece prin hotărârea atacată nici nu se interpretează greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu se schimbă natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Hotărârea este la adăpost şi de critica circumscrisă motivului prevăzută de art. 304 pct. 9, instanţa de control judiciar făcând o corectă aplicare a legii.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., «modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate» ori în speţa de faţă, practic, nu s-au invocat astfel de motive, recursul vizând motive de netemeinicie a hotărârii pronunţate.
În speţă, prin contractul de cesiune şi actul adiţional încheiat la data de 16 noiembrie 2004 cedenta a transmis părţile sociale către M.S. şi a renunţat la calitatea de asociat în SC E.S.C. SRL. Prin acelaşi contract de cesiune si act adiţional a mai fost completat si obiectul de activitate al societarii.
Actul adiţional a fost operat la registrul comerţului prin admiterea cererii de înregistrare prin încheierea nr. 8163 din 24 noiembrie 2004. Aceasta încheiere nu a fost atacata cu recurs în termenul prevăzut de lege de 15 zile, situaţie în care a intrat în circuitul civil.
Ulterior şi M.S. a transmis părţile mele sociale, preluate aşa cum s-a arătat mai sus, către D.S.
Ambele acte adiţionale au fost încheiate în condiţii legale, cu respectarea atât a cerinţelor de forma cat şi de fond astfel încât nu exista motive de nulitate absoluta a acestora.
Reţinerea instanţei de fond, în sensul ca D.D. ar fi fost un administrator de fapt al societarii contravine dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990 şi intră în contradicţie cu prevederile din actul constitutiv al societăţii care arata care sunt atribuţiile unui administrator. Simplul fapt ca ar fi contribuit la renovarea restaurantului nu are nici o relevanta în prezenta cauza constituind, în măsura dovedirii, doar un aport în plus faţă de contribuţia intimatei D.C.
Pe de alta parte la data cesionarii, D.C. era căsătorită cu reclamantul şi nici măcar nu se afla pe rolul instanţelor divorţul, aspect ignorat total de instanţa de fond. Astfel, acţiunea de divorţ a fost înaintată, la data de 7 martie 2005, iar cesiunea a avut loc la data de 16 noiembrie 2004 şi nu în 22 mai 2005 aşa cum se reţine în motivarea hotărârii instanţei de fond. Iată deci ca la data transmiterii parţilor sociale nu se punea problema divorţului situaţie în care nu poate fi reţinută cauza ilicită şi frauda la lege.
În mod cu totul neîntemeiat se susţine că prin cedarea părţilor sociale intimata D.C. ar fi încălcat dispoziţiile art. 30 C. fam., în sensul că părţile sociale nu pot fi partajate „la valoarea lor reala raportat la întreg patrimoniul stabilit pe baza de expertiză". Indiferent că au fost sau nu cesionate, părţile sociale rămân tot la valoarea de capital subscris respectiv 1.361,5 lei iar partajarea parţilor sociale însemnă un drept de creanţa pentru reclamant în cota corespunzătoare.
Patrimoniul societăţii este al societăţii şi nu a persoanelor fizice, care au calitatea de asociat sau administrator, şi, de asemenea, reclamantul are un drept de creanţa independent de părţile sociale, faţă de acest patrimoniu.
În cauza de fata nu poate fi reţinută cauza ilicita constând în aceea ca s-a urmărit înlăturarea bunurilor acestei societăţi de la partaj.
În ceea ce priveşte frauda la lege, care se invoca în prezenta cauză, ea nu a fost dovedita cu vreun mijloc de probă.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei comerciale nr. 66/ A din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei comerciale nr. 66/ A din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1636/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1639/2008. Comercial → |
|---|
