ICCJ. Decizia nr. 1625/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1625/2008
Dosar nr. 43949/3/2006
Şedinţa publică de la 14 mai 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, recurentă în prezenta cauză a chemat în judecată pe pârâta SC L.S.C. SRL solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. 1 din 03 ianuarie 2002; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 35.000 RON, sumă ce reprezintă avansul încasat de către SC L.S.C. SRL, conform contractului de prestări servicii mai sus menţionat.
Prin sentinţa comercială nr. 904 din 22 ianuarie 2007 Tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune si a respins cererea ca fiind prescrisa extinctiv.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de fond a reţinut ca între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii înregistrat sub nr. 1 din 03 ianuarie 2002, având ca obiect executare piese mobilier din lemn esenţă de cireş până la 15 ianuarie 2002.
Prin articolul 2 la Contract, părţile au stabilit preţul mobilierului la 415.000.000 lei, urmând ca societatea reclamantă să achite la data de 14 ianuarie 2002 un avans în valoare de 350.000.000 lei, iar diferenţa la data recepţionării lucrării.
La data de 14 ianuarie 2002, prin O.P. nr. 08 societatea R.F.I. SA a achitat avansul la contract.
Instanţa de fond a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 15 ianuarie 2005, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 29 decembrie 2006.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta R.F.I. SA.
Prin decizia comercială nr. 316 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, apelul a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios dispoziţiile legale incidente, apelul fiind nefondat .
Conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcuta de cel in folosul căruia curge prescripţia.
Recunoaşterea este un act unilateral de voinţă, un act de dispoziţie, care poate fi făcut numai de către titularul dreptului, personal sau prin mandatar cu procura speciala.
În cauză, recunoaşterea pretenţiilor apelantei a fost făcută în dosarul nr. 16384/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de către avocatul intimatei, fără a avea o procura speciala in acest sens.
Conform dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., recunoaşterile la drepturile in judecata, renunţările si propunerile de tranzacţie se fac de către mandatar numai in baza unei procuri speciale.
În consecinţa, Curtea de apel a constatat ca in mod corect instanţa de fond a reţinut ca recunoaşterea făcuta pe parcursul judecaţii unei alte pricini, de câtre avocat fără procura speciala nu produce efectul întreruptiv prevăzut de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Recurenta a solicitat să-i fie admis recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 316 pronunţata in şedinţa publica la data de 15 iunie 2007 de câtre Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comerciala, iar pe fond să-i fie admisă cererea de chemare in judecata, respectiv să se dispună rezoluţiunea contractului de prestări servicii din 03 ianuarie 2002 şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 35.000 lei, suma ce reprezintă avans încasat de către intimata, conform contractului de prestări servicii mai sus menţionat.
În motivarea recursului s-a învederat greşita aplicare a prevederilor legale din materia prescripţiei şi s-a susţinut că SC L.S.C. SRL a depus în dosarul nr. 16384/2004 la data de 01 noiembrie 2004 întâmpinare şi a recunoscut: că a încheiat contractul cu reclamanta; că din motive obiective nu a putut onora contractul; că din luna martie 2002 a început restituirea sumei primită cu titlu de avans; că a achitat suma de 24.050 RON, ca fiind suma rămasă de restituit de 10.950 RON; parte din preţ fiind plătită, valoarea penalităţilor se calculează în mod diferit.
În acest dosar, recurenta susţine că intimata a fost reprezentata prin avocat, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ. şi apreciază că este suficient ca actul de recunoaştere să emane de la cel în folosul căruia curge prescripţia sau să fie dat în numele acestuia pentru a opera întreruperea prescripţiei extinctive.
Recurenta a mai susţinut că recunoaşterea a fost expresa si a rezultat din un înscris si a întrunit cele trei condiţii esenţiale: a fost voluntara, neîndoielnica, pura si simpla si data in deplina cunoştinţa de cauza.
Mai arată recurenta că un act întrerupător al prescripţiei, în temeiul legii, îl constituie recunoaşterea debitoarei, act care a fost materializat la data de 1 noiembrie 2004 prin depunere de către SC L.S.C. SRL la instanţa de judecată, în faţa judecătorului de serviciu, astfel încât de la data de 1 noiembrie 2004 a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani. Cauza de întrerupere este legală, fiind exclusiv stabilită de lege; a produs efect de drept (ipso iuris) instanţa urmând exclusiv să constate producerea lor; a intervenit după ce prescripţia a început să curgă ceea ce în cauză rezultă ca şi-a produs efectul întreruptiv.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, însă recunoaşterea invocată de către reclamantă, fiind cuprinsă în întâmpinarea SC L.S.C. SRL, semnată doar de avocat, şi cum mărturisirea, fiind un act unilateral de voinţă, un act personal şi de dispoziţie, ce se constituie într-un mijloc de probă împotriva autorului ei, nu poate fi făcută decât de titularul dreptului său ori de mandatar cu procura specială. În consecinţă, recunoaşterea nu a întrunit cumulativ condiţiile esenţiale de validitate, fiind făcută către avocat fără procura speciala şi nu poate produce efectul întreruptiv prevăzut de art. 16 Iit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge recursul declarat de reclamanta SC R.F.I. SA BUCUREŞTI, împotriva deciziei comerciale nr. 316 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.I. SA BUCUREŞTI, împotriva deciziei comerciale nr. 316 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1618/2008. Comercial. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 1626/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
