ICCJ. Decizia nr. 1670/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1670/2008
Dosar nr. 7314/3/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.B. a chemat în judecată A.D.S. Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 9 din 10 mai 2004 pentru vicierea consimţământului cumpărătorului reclamant (eroare substanţială asupra obiectului convenţiei), precum şi obligarea pârâtei vânzătoare la suportarea justelor despăgubiri, datorate cumpărătorului.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 987 din 23 ianuarie 2007, a respins cererea reclamantului apreciind că, în cauză, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită, societatea SC C. SA Corabia nu era sub incidenţa procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, ci într-o procedură specială de administrare. De asemenea, a reţinut că reclamantul a declarat şi prin contractul încheiat, indicând art. 7.21 şi 8.9 din clauzele acestuia, că a primit de la vânzător toate informaţiile necesare privind societatea şi că a avut acces la toate documentele.
Sentinţa fondului a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care, prin Decizia nr. 371 din 10 septembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A.B. În esenţă, criticile din apel au vizat interpretarea greşită a prevederilor art. 7.21 din contractul de vânzare-cumpărare, interpretare care a dus la încheierea unei convenţii dezechilibrată în condiţiile în care societatea privatizată se află sub incidenţa Legii nr. 64/1995. De asemenea, s-a susţinut că nu prezintă relevanţă clauza înserată la art. 8.9 din contract, aşa cum a reţinut instanţa de fond întrucât aceasta constituie o clauză abuzivă.
Din analiza acestor critici, Curtea a reţinut că obiectul contractului l-a constituit vânzarea-cumpărarea acţiunilor iar eroarea nu poartă asupra caracteristicilor lor esenţiale, că drepturile conferite acţionarilor prin Legea nr. 31/1990 nu au fost afectate şi că eroarea invocată se referă la situaţia juridică a societăţii. În concluzie, instanţa de apel a reţinut că nu au fost încălcate prevederile art. 954 C. civ. şi că, în adevăr, societatea la momentul încheierii contractului se află într-o procedură specială de administrare judiciară, procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 fiind suspendată.
Împotriva deciziei nr. 371/2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs pârâta A.D.S. şi reclamantul A.B. pentru următoarele motive:
1. Recurenta A.D.S. a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susţine că Decizia nr. 371 din 10 septembrie 2007 este nelegală pentru că s-a dat cu încălcarea art. 274 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv autoarea a susţinut că nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată deşi a depus la dosar contractul de asistenţă juridică şi factura nr. 16 din 18 mai 2007 prin care s-a făcut dovada achitării onorariului către avocatul care a asistat partea. A mai arătat, în acelaşi sens al greşelii instanţei de apel, că în şedinţa de judecată, cu ocazia concluziilor în fond, au fost solicitate şi cheltuielile de judecată iar îndreptăţirea sa de a le solicita rezultă din dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt datorate de partea care a căzut în pretenţii.
2. Reclamantul B.A. prin recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii a invocat drept temei art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că hotărârea Curţii de apel a fost dată cu ignorarea gravă a normelor incidente în cauză. În concret s-a referit la dispoziţiile Legii nr. 64/1995 şi ale Legii nr. 31/1990. Prin încălcarea prevederilor acestor legi, a considerat că drepturile acţionarului reclamant, cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare, au suferit îngrădiri /limitări în exerciţiul lor. Datorită interpretării greşite a faptului că societatea nu se afla în faliment la data încheierii contractului i-a fost încălcat dreptul la informare asupra activităţii economice a societăţii pe acţiuni prin imposibilitatea de a se propune un plan de reorganizare viabil, dreptul de participare la A.G.A., respectiv dreptul de adoptare a deciziilor de către acţionarul unic care a fost restricţionat de incidenţa efectelor Legii nr. 64/1995 precum şi dreptul la dividende.
În continuare recurentul-reclamant a susţinut că instanţa a pornit de la obiectul convenţiei care a fost înţeles greşit pentru că în realitate s-a cumpărat o afacere a unei societăţi comerciale, considerând că era de neconceput ca recurentul să cumpere acţiunile unei societăţi falimentare şi să-şi asume şi obligaţii investiţionale.
Potrivit recurentului s-a interpretat greşit şi clauza cuprinsă în art. 7.2.1. din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni întrucât nu s-a corelat cu voinţa părţilor contractante iar suspendarea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 nu înseamnă dispariţia efectelor acesteia. În acelaşi sens a considerat că instanţele au reţinut greşit şi faptul că la semnarea contractului societatea se afla într-o procedură specială de administrare. Analiza vicierii consimţământului în accepţiunea recurentului, rezultă din falsa convingere care i-a fost creată cumpărătorului acţiunilor prin efectul Legii nr. 64/1995 precum şi din nesocotirea echilibrului dorit de legiuitorul care a adoptat o serie de acte normative pentru reglementarea corectă şi echitabilă a procedurilor de privatizare, care în „cazul C." au fost lipsite de finalitate datorită incompetenţei şi pasivităţii autorităţii de monitorizare a contractului de privatizare A.D.S. În sensul aceluiaşi raţionament, recurentul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 2.1, 8.19 şi 8.9 pe care le-a considerat greşit interpretate precum şi la încheierile de şedinţă dintr-un dosar al Tribunalului Olt pentru a susţine că în perioada 31 decembrie 2003 – 14 iunie 2004, SC C, SA Corabia se afla în procedura concursuală a insolvenţei, prevăzută de Legea nr. 64/1995.
În consecinţă, pentru motivele invocate a solicitat admiterea recursului şi în fond schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii în anularea contractului.
Prin notele de şedinţă depuse, la data de 9 mai 2008, recurentul a invocat alte temeiuri pentru susţinerea criticilor aduse deciziei din apel prin care, în esenţă, a evocat vicierea consimţământului prin dol, art. 970, 1312 şi 1377 C. civ., precum şi o decizie a Înaltei Curţi prin care s-a anulat titlul executoriu, somaţia 70655 din 3 februarie 2006.
La recursul formulat de reclamant, a depus întâmpinare pârâta A.D.S. prin care a solicitat să se menţină soluţiile anterior pronunţate având în vedere că exprimarea consimţământului la încheierea contractului s-a făcut în cunoştinţă de cauză. În sensul acestor afirmaţii recurenta a făcut trimitere la faptul că, în legătură cu adjudecarea pachetului de acţiuni, a fost iniţiată de un ofertant o acţiune pentru anularea licitaţiei, iar reclamantul a participat alături de A.D.S. la judecata procesului. De asemenea, a arătat că dosarul de prezentare conţinea date corecte cu privire la societatea C. SA, că la momentul încheierii contractului aceasta nu se afla sub incidenţa Legii nr. 64/1995 şi că procedura prevăzută de această lege nu a fost reluată deşi suspendarea a încetat în iunie 2004.
Înainte de a se analiza cele două recursuri în conformitate cu motivele invocate potrivit art. 137 raportat la art. 301 C. proc. civ., se va examina excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamant, excepţie invocată de A.D.S.
Analizând excepţia, Înalta Curte va reţine:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel"
Urmează a se constata faţă de aceste prevederi că în cazul de faţă, în lipsa unor derogări, termenul aplicabil este de 15 zile, care începe să curgă de la data când a fost comunicată Decizia instanţei de apel.
Întrucât recursul a fost declarat la data de 1 noiembrie 2007, termenul de 15 zile nu a fost depăşit, aşa încât excepţia tardivităţii declarării recursului se va respinge.
Din analiza criticilor aduse prin cele două recursuri, Înalta Curte va reţine:
1. Recursul declarat de A.D.S. este nefondat.
Prin motivul de nelegalitate invocat de recurentă, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a fost pusă în discuţie aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit acestor prevederi „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată". Recurenta a invocat pe de o parte faptul că reclamantul este partea căzută în pretenţii, iar pe de altă parte, că cheltuielile de judecată au fost cerute iar instanţa nu le-a acordat. Cele două susţineri ale recurentei se confirmă, numai că, cheltuielile de judecată trebuie dovedite pentru ca instanţa să le acorde. Din dosarul de apel rezultă că s-au depus copii de pe actele menţionate de recurentă neînsoţite şi de originalul chitanţei de plată. În aceste condiţii nu se poate reţine că s-au încălcat dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., invocate de recurentă. În ce priveşte omisiunea de a respinge expres cheltuielile pentru motivul că nu au fost dovedite, este de reţinut că nu o prejudiciază pe recurentă de vreme ce, cu dovezile cerute de lege pot fi solicitate şi separat de acest litigiu. Concluzia că neacordarea cheltuielilor de judecată nu încalcă prevederile art. 274 C. proc. civ., se impune cu atât mai mult cu cât nici în recurs nu au fost prezentate originalele documentelor de plată.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei A.D.S. va fi respins.
2. Recursul declarat de reclamantul B.A. este nefondat.
Potrivit art. 304 alin. (9) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Aceste dispoziţii vizează încălcarea legii care poate însemna aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin extinderea ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a textului de lege în raport de situaţia de fapt reţinută, şi în fine, violarea unor principii generale de drept.
1. Prima chestiune care trebuie precizată în raport de recursul declarat de reclamant este aceea că în reglementarea actuală recursul este cale extraordinară de atac ceea ce înseamnă că în recurs se examinează legalitatea soluţiei, fără ca instanţa să-şi propună să reanalizeze motivele de netemeinicie decât în măsura în care acestea sprijină critica de nelegalitate.
A doua chestiune care se impune a fi amintită înainte de a se analiza motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se referă la obiectul cererii dedusă judecăţii prin care se solicită instanţei să dispună anularea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni pentru vicierea consimţământului cumpărătorului reclamant prin eroare substanţială asupra obiectului convenţiei.
Şi, în fine, că în recurs nu pot fi invocate motive care nu au fost supuse spre analiză instanţei de apel întrucât nu s-ar putea, ca motivele respective să fie examinate omisso medio, pentru prima dată în recurs.
2. Trecând la analiza criticii referitoare la ignorarea gravă a normelor legale incidente cauzei, se constată că recurenta aduce în discuţie argumente în scopul de a demonstra că la încheierea contractului nr. 9/2004 i-a fost viciat consimţământul prin neprezentarea situaţiei juridice corecte, a societăţii care s-a privatizat prin vânzarea pachetului de acţiuni. Deşi se susţine că i-a fost alterat consimţământul printr-un viciu de consimţământ, prin motivele expuse, nu face nicio referire în drept la dispoziţiile legale care reglementează eroarea ca viciu de consimţământ. Or, instanţa de apel a examinat criticile din apel prin prisma dispoziţiilor art. 954 C. civ., apreciind, în alţi termeni, că nu a existat o falsă reprezentare asupra calităţilor substanţiale ale obiectului convenţiei. În recurs nu s-a demonstrat încălcarea acestor dispoziţii ci s-a cerut instanţei de control judiciar să examineze împrejurările de fapt care i-a creat recurentului credinţa că i-a fost viciat consimţământul prin „îngrădire" şi limitări ale dreptului său în calitate de cumpărător.
3. Dacă s-ar trece peste faptul că nu a fost pusă în discuţie legalitatea deciziei prin prisma temeiului legal aplicabil în susţinerea vicierii consimţământului, încă nu s-ar putea reţine că voinţa exteriorizată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni a fost alterată în conţinutul său intelectual, conştient.
Împrejurările supuse spre analiză instanţei de apel ca chestiuni de fapt într-o cale de atac devolutivă privind inducerea în eroare ca urmare a neîncunoştiinţării cumpărătorului asupra situaţiei juridice a societăţii supusă privatizării înainte de vânzarea acţiunilor, au fost corect stabilite mai întâi de instanţa de fond şi apoi au fost confirmate de instanţa de apel.
Astfel, s-a confirmat, în alţi termeni, caracterul conştient al încheierii convenţiei, ca urmare a verificării dosarului de prezentare cât şi a faptului că la momentul încheierii contractului societatea se afla în procedura administrării judiciare, în timp ce procedura falimentului era suspendată. Ulterior, această procedură prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost închisă. Dosarul de prezentare este edificator în a se reţine că reclamantul cumpărător al acţiunilor, a fost în cunoştinţă de cauză în momentul când a încheiat contractul a cărui nulitate o susţine.
Aşadar, capacitatea de a aprecia asupra actului şi a efectelor lui nu a fost afectată de necunoaşterea invocată astfel că nu se poate reţine că a avut influenţă asupra manifestării sale de voinţă.
4. Revenind la obiectul contractului de vânzare - cumpărare se constată aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, că s-au vândut acţiuni şi nu „o afacere" aşa cum a susţinut recurenta, noţiunea de afacere referindu-se la săvârşirea actelor şi faptelor de comerţ în sens larg. Întrucât instanţa de apel s-a referit la drepturile care-i sunt conferite titularului acţiunilor, recurenta a pus în discuţie în această cale de atac, pentru prima dată, faptul că i-au fost afectate drepturile, de a se informa, de a participa la adunările generale şi dreptul la dividende, chestiuni care exced controlului în recurs. Aceste chestiuni au fost citate în considerentele deciziei din apel cu titlu exemplificativ cu scopul de a înlătura confuzia în legătură cu obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Oportunităţile deschiderii procedurii falimentului şi a suspendării acesteia şi apoi a instituirii procedurii administrării speciale prin ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurii şi Apelor, publicat în M. Of. nr. 391/2003, cât şi motivele care au dus la aplicarea acestor proceduri exced analizei contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de validitate.
Mai este de reţinut că susţinerile în legătură cu informarea asupra situaţiei juridice a societăţii privatizate prin vânzare de acţiuni au fost analizate şi prin prisma art. 8.9 din contract prin care se afirmă de către cumpărător, după consultarea dosarului de privatizare, că a primit de la vânzător toate informaţiile privind societatea având acces la documentele şi informaţiile puse la dispoziţie. Prin urmare situaţia juridică a societăţii, a fost cunoscută şi deci nu se poate reţine eroarea cumpărătorului asupra calităţilor esenţiale ale acţiunilor care constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 9 din 19 mai 2004.
5. În recurs, prin notele de concluzii au fost invocate şi manoperele dolosive ale vânzătorului, cu alte cuvinte încălcarea art. 960 C. civ., numai că acest viciu de consimţământ nu a fost supus spre analiză instanţelor anterioare şi ca atare nu va putea fi analizat nici în recurs. În fine, nici celelalte trimiteri la alte dispoziţii legale conform notelor de concluzii depuse de recurent nu vor fi reţinute pentru acelaşi argument.
Ca o chestiune în plus care duce la concluzia că nu există eroare substanţială asupra obiectului contractului care se impunea a fi observată, dar care vizează împrejurări ulterioare câştigării licitaţiei şi care trebuie menţionată este aceea că procesele verbale de licitaţie au fost atacate în justiţie de un alt ofertant iar reclamantul s-a opus anulării acestora, prin participarea la proces alături de A.D.S. Bucureşti astfel că, este şi aceasta o probă în sprijinul faptului că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 9/2004, consimţământul nu i-a fost viciat.
6. Nu în ultimul rând, trebuie reţinut că vânzarea a avut loc în condiţiile în care era instituită administrarea specială a societăţii care intenţiona să se privatizeze conform Ordinului M.A.P.A.M. nr. 391/2003, că această procedură şi-a produs efectele până la transferul acţiunilor astfel că închiderea falimentului conform Legii nr. 64/1995, după încheierea contractului nu constituie o dovadă că i-a fost viciat consimţământul cumpărătorului asupra obiectului vânzării.
Toate aceste împrejurări de fapt au fost examinate de instanţele anterioare şi nu sprijină nelegalitatea la care s-a referit recurentul.
Revenind la prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. şi la situaţiile mai sus arătate, la care se referă acest motiv de nelegalitate, concluzia care se impune este aceea că legea a fost aplicată corect, corespunzător situaţiei de fapt fundamentată pe probele de la dosar şi că nu au fost violate principii generale de drept.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului reclamantului A.B. invocată de către pârâta A.D.S. BUCUREŞTI.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A.B. şi pârâta A.D.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 371 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1639/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1671/2008. Comercial → |
|---|
