ICCJ. Decizia nr. 1640/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1640/2008

Dosar nr. 1249/35/2007

Şedinţa publică din 14 mai 2008

Deliberând, asupra recursului de faţă:

Prin acţiunea înregistrată cu nr. 224/2004 la Tribunalul Satu-Mare şi precizată la 26 noiembrie 2004, reclamanta SC H. SRL TRIP reprezentată de SC C. SPRL Satu Mare a solicitat în contradictoriu cu pârâţii G.V. şi G.A. rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată a unui teren agricol încheiat cu pârâţii şi restituirea preţului încasat, reactualizat iar pârâţii prin cererea reconvenţională formulată au solicitat constatarea nulităţii aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare.

Tribunalul Satu-Mare, prin sentinţa civilă nr. 10/ CC din 18 ianuarie 2006, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 aprilie 1995 între reclamantă şi pârâtul de ordin 1, a obligat pârâţii să restituie reclamantei preţul încasat, cu aplicarea indicelui de devalorizare la data executării raportat la data plăţii din contractul de vânzare-cumpărare încheiat, a respins restul capetelor de cerere ale reclamantei şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi.

Prin Decizia nr. 99/C/2006-A din 12 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâţii G.V. şi G.A., a modificat în parte sentinţa de fond în sensul că a respins ca prescrisă acţiunea principală formulată de reclamanta SC H. SRL TRIP prin lichidator, având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 15 iulie 1995 şi restituirea preţului.

Prin aceeaşi decizie a admis cererea reconvenţională formulată de reclamanţii-reconvenţionali G.V. şi G.A. în contradictoriu cu pârâta-reconvenţională şi în consecinţă a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, dispunând restabilirea situaţiei anterioare dintre părţi.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că actul juridic s-a încheiat, la data de 15 aprilie 1995, iar acţiunea în rezoluţiunea contractului cu consecinţa obligării restituirii preţului a fost introdusă, la data de 17 iunie 2004, cu mult peste termenul de 3 ani de prescripţie, motiv pentru care instanţa de apel a reţinut că dreptul material la acţiune al părţii era stins prin prescripţie.

Referitor la motivele de apel vizând nulitatea convenţiei încheiată de părţi, instanţa a reţinut că antecontractul de vânzare-cumpărare este o convenţie ce trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate prevăzute de art. 948 – art. 968 C. civ., respectiv un consimţământ valabil al părţilor ce se obligă, un obiect determinat licit şi posibil, o cauză licită şi morală, iar părţile să aibă capacitatea de a contracta.

Instanţa a reţinut că în cauză condiţiile menţionate nu sunt îndeplinite, deoarece din probele dosarului nu a rezultat că la momentul încheierii convenţiei vânzătorul ar fi fost proprietarul terenului, terenul nu a fost identificat topografic prin vecinătăţi, convenţia a fost semnată numai de G.V.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta SC H. SRL TRIP prin lichidator SC C. SPRL Satu Mare a formulat contestaţie la titlu, în sensul lămuririi înţelesului dispozitivului deciziei nr. 99/ C din 12 septembrie 2006 în sensul dacă restituirea preţului se face reactualizat cu indicele de devalorizare a monedei naţionale sau la altă valoare.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 175/C/2007-A pronunţată la data de 4 decembrie 2007, a respins contestaţia la titlu formulată de contestatoarea SC H. SRL TRIP prin lichidator cu motivarea că dispozitivul deciziei nr. 99 din 12 septembrie 2006 este suficient de clar, astfel că nu poate genera dificultăţi la executarea silită.

La data de 3 ianuarie 2008, în termen legal, contestatoarea SC H. SRL TRIP prin lichidator judiciar SC C. SPRL Satu Marea declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 175/ C din 12 septembrie 2007 criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei şi admiterea contestaţiei la titlu în sensul lămuririi dispozitivului deciziei.

Prin motivele de recurs invocate recurenta menţionează că potrivit art. 399 C. proc. civ., contestaţia la titlu poate fi primită, aşa cum s-a reţinut în hotărârea atacată, în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau echivoc, fără să se modifice situaţia reţinută definitiv.

Recurenta mai menţionează că dispozitivul deciziei civile nr. 99/ C din 12 septembrie 2006 este echivoc şi nu cuprinde date care să permită executarea sa, în ceea ce priveşte măsura luată de instanţă, cu putere de lucru judecat şi anume restabilirea situaţiei anterioare dintre părţi, nefiind clar dacă intimatul G.V. pârât reconvenţional, urmează să restituie suma achitată lui în anul 1995 de societatea cumpărătoare în faliment SC H. SRL sau echivalentul acesteia la data efectuării plăţii.

Mai menţionează recurenta că în conformitate cu art. 379 C. proc. civ., nici o urmărire nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă, exigibilă, că hotărârea Curţii de Apel Oradea nu este explicită, dă naştere la interpretări şi nu este susceptibilă de executare silită întrucât nu conţine suficiente criterii pentru stabilirea valorii obligaţiei.

Recursul declarat de reclamantă prin lichidator judiciar nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.

În cauză nu se constată încălcarea dispoziţiilor art. 379 şi 399 C. proc. civ., invocate de recurentă.

Preţul vânzării a fost de 42.000.000 lei vechi şi acesta a fost achitat la data încheierii înscrisului.

Restabilirea situaţiei anterioare statuată prin Decizia din apel nu este necesar a fi explicitată printr-o nouă hotărâre fiind de notorietate că executarea unei sume de bani se face prin actualizarea ei la data plăţii efective, doar astfel putându-se asigura o restabilire a situaţiei anterioare.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC H. SRL TRIP, judeţul Satu-Mare prin lichidator judiciar SC C. SPRL Satu Mare împotriva deciziei nr. 175/ C/A din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1640/2008. Comercial