ICCJ. Decizia nr. 176/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 176/2008
Dosar nr. 11106/54/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3712 din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Slatina s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B. SRL Slatina şi s-a constatat că aceasta este proprietara imobilului compus din teren în suprafaţă de 2.966,60 mp teren şi construcţia hala de maşini situată în Slatina.
Recursul declarat de pârâta SC O. SA Slatina prin lichidator judiciar R.G. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 114 din 29 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a dispus casarea sentinţei cu reţinerea cauzei pentru rejudecarea în fond ca litigiu comercial, cu motivarea că obiectul cererii îl constituie constatarea unui drept de proprietate asupra unui bun între două societăţi comerciale.
Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 502 din 5 iulie 2006, a admis cererea reclamantei şi a constatat că este proprietara imobilului compus din teren în suprafaţă de 2966,60 mp şi construcţia hală situat în Slatina.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta a vândut reclamantei imobilul compus din construcţie şi teren cu preţul de 453.300.750 lei.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce a constituit obiectul vânzării de 2.966,60 mp aceasta a rezultat din facturile întocmite şi documentaţia cadastrală depusă la dosar, precum şi din faptul că pentru această suprafaţă au fost achitate obligaţiile fiscale conform certificatului nr. 9157 din 8 aprilie 2005 eliberat de Primăria Slatina.
Prin Decizia nr. 59 din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, s-a admis apelul declarat de pârâtă prin lichidator judiciar, a fost schimbată în parte sentinţa tribunalului în sensul că s-a constatat că intimata-reclamantă este proprietara terenului în suprafaţă de 1000 mp aferent construcţiei situată în Slatina; s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că factura nr. 5170243 din 25 martie 2003 întocmită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003 se referă la vânzarea – umpărarea halei de maşini I la preţul de 357.000.000 lei şi deşi s-a adăugat menţiunea „plus teren aferent clădirii", nu s-a indicat suprafaţa de teren şi preţul aferent.
La 18 martie 2004 pârâta a vândut reclamantei suprafaţa de 1000 mp la preţul de 96.300.750 lei, conform facturii nr. 5715823 din 17 martie 2004, aceasta fiind suprafaţa de teren ce a fost dovedită cu acte de către reclamantă.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC B. SRL a declarat recurs în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 3 din Legea nr. 146/1997 şi a solicitat modificarea acesteia şi pe fond respingerea apelului formulat împotriva sentinţei instanţei de fond.
A susţinut recurenta că instanţa de apel a interpretat greşit probele administrate în cauză în sensul că nu a avut în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 273/2003 s-a vândut atât imobilul hală cât şi terenul conform facturilor nr. 5170243 din 25 martie 2003 şi 5715823 din 18 martie 2004 şi de la acea dată îşi exercită prerogativele dreptului de proprietate. Că instanţa şi-a motivat soluţia numai pe factura nr. 5170243 din 25 martie 2003 ce s-a emis pentru preţul halei de maşini şi terenul aferent clădirii, dar nu s-a referit şi la factura nr. 5715823 din 18 martie 2004 prin care a mai cumpărat şi achitat contravaloarea suprafeţei de 1000 m2 în plus.
S-a invocat că instanţa de apel nu a avut în vedere sentinţa civilă nr. 560/2006 a Tribunalului Olt, rămasă irevocabilă prin care s-a respins acţiunea formulată de lichidatorul judiciar pentru anularea vânzării care se referă la o suprafaţă de teren de 2966,60 m2 şi că există contradicţie între aceasta şi Decizia recurată prin care a fost considerată proprietar numai pentru suprafaţa de 1000 m2 aferentă clădirii.
În al doilea motiv de recurs, recurenta a arătat că deşi şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., privind acţiunea în constatare şi instanţa şi-a motivat soluţia în acest sens, a dispus achitarea taxei de timbru la valoare conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, încălcând prevederile art. 3 din Legea nr. 146/1997.
Recursul nu este fondat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003 intimata-pârâtă a vândut recurentei-reclamante activul hală maşină 1 şi mijloacele fixe cuprinse în anexa 1 la preţul de 357.000.000 lei.
S-a menţionat în cuprinsul convenţiei la art. 9 alin. (1) că, terenul de sub clădire se atribuie în folosinţă gratuită pe durata existenţei contractului, iar cumpărătorul va achita impozitul pe imobil şi teren de la data încheierii actului.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanta este proprietara suprafeţei de 1000 mp aferentă construcţiei situată în Slatina, cumpărată de la pârâtă cu preţul de 96.300.750 lei şi necontestată de aceasta conform facturii, nr. 5715823 din 18 martie 2004.
Referitor la cealaltă factură nr. 5170243 din 25 martie 2003, invocată de recurentă, aceasta se referă numai la vânzarea cumpărarea halei de maşini I la preţul de 357.000.000 lei, ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003, iar menţiunea cu privire „la terenul aferent", este fără relevanţă deoarece nu s-a prevăzut expres suprafaţa de teren vândută şi preţul acesteia.
Nu se poate reţine afirmaţia recurentei că ar exista o contradicţie între Decizia atacată care constată că este proprietara suprafeţei de teren de 1000 mp şi sentinţa nr. 560 din 18 septembrie 2006 a Tribunalului Olt prin care s-a respins acţiunea formulată de SC O. SA Slatina de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 279 din 14 februarie 2003, cât timp instanţa de apel a reţinut că obiectul acestui contract l-a constituit numai activul hala de maşini 1 şi mijloacele fixe cuprinse în anexa 1.
Critica recurentei referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 3 din Legea nr. 146/1997, va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în situaţia în care instanţa judecătorească investită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente.
În speţă, în mod corect instanţa de apel prin încheierea din 2 noiembrie 2006 a pus în vedere reclamantei-recurente să achite diferenţa taxei de timbru fixată în cuantum de 1953,81 Ron şi 5 Ron timbru judiciar, pe care aceasta nu a contestat-o şi a achitat-o conform chitanţei din 22 noiembrie 2006.
Faţă de considerentele reţinute Înalta Curte constată că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 59 din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 175/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 177/2008. Comercial → |
|---|
