ICCJ. Decizia nr. 181/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 181/2008
Dosar nr. 226/1285/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.H.I. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele A.C.S.P.B.J., SC T. SA şi C.S.U.A.T. CLUJ NAPOCA, să se constate caracterul simulat al contractului de sponsorizare, să se constate că în realitate între părţi s-a încheiat un contract de transfer al jucătoarelor junioare care activau în cadrul asociaţiei C.S.P.B.J. către C.S.U.A.T. CLUJ NAPOCA, şi să fie obligate pârâtele la plata unei cote părţi din suma primită pentru transfer, care în realitate reprezintă indemnizaţia de transfer. De asemenea, s-a solicitat să se constate opozabilitatea faţă de reclamant a actului încheiat între primele două pârâte.
Acţiunea a fost precizată în dosarul nr. 17041/2004 de reclamant care a solicitat să se constate că între prima pârâtă şi cea de-a treia s-a încheiat în realitate un contract de transfer al jucătoarelor, cu titlu oneros, din echipele de junioare care activau la C.S.P.B.J. către C.S.U.A.T. CLUJ NAPOCA şi că sponsorizarea reprezintă în realitate indemnizaţia de transfer.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa nr. 5606/2006, a admis acţiunea în parte cu privire la capetele de cerere formulate şi a respins restul pretenţiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată. În considerentele sentinţei s-a reţinut că în cauză au fost ridicate excepţii în legătură cu instanţa competentă raportate la calitatea părţilor în proces care însă au fost respinse, în cele din urmă cauza fiind trimisă în vederea soluţionării fondului, tribunalului comercial. Pe fond, din probele administrate s-a reţinut că intenţia reală a părţilor prin încheierea actului a fost de a transfera jucătoarele, astfel că citând articolul 1175 C. civ., instanţa a dat eficienţă contractului aparent, cu concluzia că încheierea actului simulat a fost determinată de faptul că regulamentul F.R.B. la acea dată nu permitea ca transferul jucătoarelor să fie făcut cu titlu oneros, dovadă în acest sens fiind şi faptul că în bugetul anului 2004 s-a alocat o sumă de 35.000 Euro care urma să fie achitată în tranşe.
Sentinţa tribunalului comercial nr. 5606/2006 a fost schimbată în parte de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 69 din 19 martie 2007, a admis apelul pârâtei A.C.S.P.B.J. şi în fond a respins acţiunea reclamantului P.H.I.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că poziţia reclamantului în raport de actul simulat este aceea de terţ, situaţie în care actul secret nu poate produce nici un efect împotriva lui, dar poate fi invocat de el când efectele pe care le-ar produce i-ar fi favorabile. După această precizare instanţa de apel a constatat că nu s-a făcut proba simulaţiei şi că de principiu deşi simulaţia nu constituie prin ea însăşi o cauză de nulitate a vreunuia din cele două acte încheiate de părţi, dacă prin actul secret se urmăreşte un scop ilicit, acest fapt atrage nulitatea întregii operaţiuni. Întrucât la data efectuării transferului acesta se putea face numai cu titlu gratuit, Curtea a apreciat că presupusul transfer oneros nu-i poate profita reclamantului.
În privinţa contractelor de transfer instanţa de apel a stabilit că acestea nu au fost semnate de club şi de finanţator prin reprezentanţii legali, iar în ce priveşte semnătura reclamantului pe aceste contracte, s-a reţinut că nu poate fi vorba de un mandat de reprezentare în sensul art. 1532 şi 1535 C. civ., întrucât mandatul trebuia dat de organele statutare în mod expres, cerinţă obligatorie în cazul actelor de dispoziţie.
Drepturile reclamantului au fost analizate de Curte şi din perspectiva contractelor nevalabile care nu cuprindeau însă nici o clauză în legătură cu eventuale drepturi băneşti cuvenite reclamantului din trasnferul jucătoarelor.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamantul P.H.I. care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susţine că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1175 C. civ., care reglementează simulaţia. Autorul a reluat condiţiile simulaţiei argumentând că probele administrate în cauză au dovedit caracterul secret al contractului în sensul că transferul s-a făcut cu titlu oneros şi nu gratuit cum rezultă din actul public. S-au mai formulat critici şi în legătură cu faptul că în anul 2003 transferul jucătoarelor nu se putea face cu titlu oneros şi că dispoziţiile referitoare la mandat, art. 1536 şi 1533 C. civ., au fost interpretate greşit. Referitor la contractele de transfer, recurentul a considerat că acestea au fost însuşite de Club prin însăşi pregătirea sportivă efectuată în cadrul clubului ceea ce demonstrează justeţea cererii pentru plata indemnizaţiei de transfer.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului şi în fond respingerea apelului pârâtei.
Intimatele prin întâmpinare au solicitat să se respingă recursul, în esenţă, susţinând că pretenţiile reclamantului nu au justificare legală întrucât acesta a semnat contracte de pregătire sportivă fără să aibă calitatea de reprezentant legal al C.S.P.B.J. şi fără un mandat legal, cu nesocotirea art. 1532 C. civ. Aceleaşi intimate au susţinut că recurentul a avut calitatea de salariat al clubului sportiv, iar singurul venit asumat faţă de reclamant era plata salariului. Cu privire la sponsorizare, s-a precizat de către intimata A.C.S.P.B.J., că aceasta a fost făcută de SC T. în favoarea clubului şi nu a secţiei de fete şi că potrivit Regulamentului Compionatului Naţional de Juniori, transferurile de jucători se pot face numai cu acordul F.R.B.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia de necomercialitate a litigiului dedus judecăţii şi pe cale de consecinţă excepţia necompetenţei instanţelor comerciale care au judecat cauza.
Asupra excepţiei invocate, Înalta Curte constată următoarele:
1. Acţiunea precizată, formulată de reclamantul P.H.I. a avut ca obiect: constatarea că între pârâte s-a încheiat un contract (cu titlu oneros) de transfer al jucătoarelor din echipele de junioare care activau în cadrul A.C.S.P.B.J. către Clubul Sportiv U.A.T.C.N.; constatarea că sponsorizarea făcută de SC T. SA către A.C.S.P.B.J. reprezintă indemnizaţia aferentă transferului jucătoarelor; obligarea clubului la plata indemnizaţiei de trasfer cuvenită reclamantului, determinată ca fracţie din suma sponsorizată.
2. Pornind de la obiectul acţiunii astfel precizate, este de observat că raportul juridic dedus judecăţii nu este comercial, iar prezenţa în litigiu a unei societăţi comerciale nu este de natură să atragă competenţa instanţei comerciale întrucât reglementările comerciale nu sunt rezervate persoanelor ci actelor şi faptelor de comerţ. Cu alte cuvinte se urmăreşte comercialitatea raportului juridic în raport de criteriul obiectiv şi nu de cel subiectiv care este dat de calitatea persoanei. Aceasta înseamnă că numai operaţiunile care sunt considerate fapte de comerţ sunt supuse legilor comerciale şi ca o consecinţă, rezolvarea acestor litigii se îndreaptă la o instanţă comercială.
În speţă, aşa cum s-a mai arătat în faţa instanţei de fond s-a pus în discuţie simulaţia în raport de convenţia de transfer a jucătoarelor, operaţiune civilă prin natura sa supusă reglementărilor pe care părţile le-au pus în discuţie şi care sunt de natură civilă.
3. Prezenţa în cauză şi a unui contract de sponsorizare priveşte numai chestiunea determinării indemnizaţiei reclamate care are tot natură civilă aşa încât se poate reţine că izvorul obligaţiilor nu se regăseşte în acest contract ci acesta a fost indicat ca probă în susţinerea capătului de cerere privind plata indemnizaţiei, ca bază de calcul pentru suma solicitată.
4. Criteriul subiectiv reţinut de instanţele care şi-au declinat competenţa este greşit întrucât în litigiu nu sunt fapte de comerţ (în sens larg) care ar putea să dobândească un caracter comercial datorită calităţii persoanelor care le săvârşesc.
5. Prezumţia de comercialitate prevăzută de art. 4 C. com., a fost greşit interpretată şi ca o consecinţă, s-au aplicat greşit prevederile art. 56 C. com., întrucât se socotesc ca fapte de comerţ (în afară de cele obiective) celelalte contracte, „dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăşi actul".
Fiind în prezenţa unei operaţiuni care vizează transferul de jucătoare între cluburi este evidentă natura necomercială a actului astfel încheiat, cât şi destinaţia necomercială a obiectului transferului. În plus la momentul realizării transferului s-a cunoscut caracterul necomercial al operaţiunii juridice privită în sens de negotium.
6. Litigiul pune în discuţie legalitatea transferului de jucătoare sub aspectul aplicării articolului 1175 C. civ. şi numai consecinţa acestei operaţiuni priveşte determinarea unei eventuale indemnizaţii conform modului de calcul propus de reclamant aşa încât competenţa de a se pronunţa asupra acestor cereri revine instanţelor civile determinate în conformitate cu art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că instanţele anterioare au încălcat normele de competenţă, norme imperative, conform art. 304 alin. (3) raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Decizia nr. 69/2007 pronunţată de curtea de apel şi sentinţa nr. 5606/2006 pronunţată de tribunal vor fi casate şi se va trimite cauza instanţei competente conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă a instanţelor comerciale. Admite recursul declarat de reclamantul P.H.I. împotriva deciziei civile nr. 69/ Ap din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi sentinţa comercială nr. 5606 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj şi trimite cauza la Judecătoria Cluj Napoca pentru judecata în fond a acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 18/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 193/2008. Comercial → |
|---|
