ICCJ. Decizia nr. 179/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 179/2008
Dosar nr. 1343/97/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara astfel cum a fost precizată reclamanta SC A. SA PETRILA a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL TIMIŞOARA la plata sumei de 1.674.408.167 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi facturate şi la 901.668.798 lei penalităţi de întârziere.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1558 din 10 octombrie 2006, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 167.440 lei şi 90.166 lei reprezentând facturi neachitate şi penalităţi, plus 6.891 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 29 din 9 martie 2007 a Curţii de Apel - Alba Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul declarat de pârâtă împotriv hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
S-a reţinut în considerentele deciziei că lucrările de construcţii montaj pentru care reclamanta a emis facturile nr. 3020410 şi 3020411 din 1 aprilie 2004 au fost executate în luna aprilie 2003 împrejurare confirmată şi de beneficiarul SC R. prin semnarea şi ştampilarea centralizatoarelor din luna aprilie 2003. Deşi nu s-a încheiat între pârâta antreprenoare şi reclamanta subantreprenoare proces – verbal, pârâta a acceptat în mod tacit recepţia, întrucât a preluat lucrarea fără obiecţiuni şi a predat-o beneficiarului SC R. SA.
Acesta a achitat pârâtei contravaloarea lucrărilor executate conform actelor depuse anterior lunii aprilie 2004, aşa încât şi obligaţia pârâtei (antreprenor) faţă de reclamantă (subantreprenor) a devenit scadentă.
Cu privire la modificarea cererii reclamantei s-a reţinut că deşi s-a făcut la termenul din 13 iunie 2006, după prima zi de înfăţişare, pârâta nu s-a opus şi nu a dovedit că prin aceast a suferit o vătămare a intereselor sale.
Împotriva acestei decizii pârâta SC T. SRL (fostă T. SA) cu sediul în Timişoara a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 pct. 3 teza a II-a raportat la art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A solicitat în principal admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru administrarea probelor care i-au fost respinse nejustificat, iar în subsidiar modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond şi respingerea acţiunii reclamantei.
Recurenta a susţinut în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că prin Decizia pronunţată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii respectiv dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., ce consacră rolul activ al judecătorului şi cel al aflării adevărului.
Astfel, considerentele hotărârii instanţei de fond şi însuşite de instanţa de apel sunt contradictorii întrucât iniţial s-a reţinut că lucrările au fost finalizate la 26 septembrie 2003 conform proceselor verbale de recepţie, pentru ca ulterior să se menţioneze că au fost realizate în luna martie 2004, iar din înscrisurile depuse rezultă că au fost facturate de două ori dintr-o eroare a reprezentanţilor societăţii recurente.
Se impunea efectuarea unui raport de expertiză tehnică în construcţii care să stabilească dacă lucrările de construcţii montaj au fost efectiv realizate şi în ce perioadă, precum şi completarea raportului de expertiză contabilă şi interogatoriul intimatei probe ce au fost respinse la 9 februarie 2007 de instanţa de apel.
S-a invocat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ., în sensul că deşi contractele de antrepriză nr. 941/1 şi 942/2 privind realizarea lucrărilor de construcţii montaj conţin clauze similare în legătură cu recepţia şi plata acestora, instanţa nu a ţinut seama de aceste prevederi, ce au putere de lege.
Intimata-reclamantă nu a efectuat recepţia lucrărilor conform art. 6.7 – art. 6.8 şi 10.6 din contract, deci plata lucrărilor nu se putea face în lipsa procesului verbal de recepţie.
În cadrul aceluiaşi motiv s-a precizat că efectuarea recepţiei este o cerinţă imperativă a art. 17 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi a HG nr. 273/1994.
A susţinut recurenta că instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1023 C. civ., în sensul că au fost ignorate aceste dispoziţii legale care prevăd că nu se poate solicita executarea unei obligaţii afectate de un termen suspensiv până la împlinirea acestuia.
Prin art. 10.3 din contract, părţile au stabilit un termen suspensiv, aşa încât faptul că beneficiarul lucrărilor SC R. SA conform adresei nr. 232/604/ A din 18 iulie 2005 nu a achitat facturile în litigiu, justifică amânarea plăţii de către recurenta-pârâtă, deci creanţa pretinsă de intimata-reclamantă nu este certă, lichidă şi exigibilă.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că, hotărârile ambelor instanţe sunt criticabile şi sub aspectul admiterii modificării acţiunii după casarea cu trimitere spre rejudecare în sensul că reclamanta a pretins şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 901.668.798 lei, ceea ce este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât nu s-a efectuat concilierea conform dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata SC A. SA a solicitat respingerea recursului întrucât instanţa de apel şi-a manifestat rolul activ în temeiul art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., în sensul că a administrat toate probele necesare pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, iar motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reţinut deoarece s-a susţinut o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Susţinerea recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., ce consactă „principiul rolului activ al judecătorului" şi cel al „aflării adevărului" va fi înlăturată întrucât nu are temei legal.
Astfel, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii invocate de recurentă", actele legale îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În speţă, argumentele aduse de recurentă în susţinerea acestor critici în sensul că instanţa nu a stabilit perioada reală în care s-au executat lucrările de construcţii montaj şi dacă acestea au fost efectuate şi în virtutea rolului activ trebuia să dispună efectuarea unui raport de expertiză tehnică în construcţii şi completarea raportului de expertiză contabilă privind verificarea înregistrării în contabilitatea celor două firme a facturilor în litigiu, nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pe de altă parte în virtutea rolului activ, judecătorul trebuie numai să atragă atenţia părţilor asupra drepturilor şi obligaţiilor lor procedurale şi nu să se substituie în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor, pentru că s-ar încălca un alt principiu fundamentat al procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii.
Criticia recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ., a art. 17 din Legea nr. 10/1995 şi HG nr. 273/1994, deoarece nu s-a întocmit proces verbal de recepţie a lucrărilor de construcţii montaj conform art. 6.7 – art. 6.8 şi 10.6 din contractele încheiate între părţi, nu poate fi reţinută cât timp aceasta a preluat lucrarea fără obiecţiuni şi a predat-o la rândul ei beneficiarului, respectiv SC R. SA.
Susţinerea recurentei că ambele instanţe au făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 1023 C. civ. şi art. 10.3 din cele două contracte referitoare la executarea unei obligaţii afectată de un termen suspensiv, respectiv că facturile din litigiu nu au fost achitate de beneficiarul lucrărilor şi deci nu este îndeplinită scadenţa lor, decât la 10 zile de la plata acestora, nu are suport probator.
Astfel, beneficiarul SC R. SA a achitat recurentei suma de 518.613,64 Euro pentru lucrările de la Petrila şi 336.306,6 Euro pentru lucrările de la V., anterior introducerii acţiunii, conform înscrisurilor depuse la dosar, şi deci obligaţia recurentei în calitate de antreprenor a devenit scadenţă, aşa încât instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale, contrar afirmaţiilor recurentei.
Nici critica invocată de recurentă sub aspectul admiterii modificării acţiunii de către intimată după casarea cu trimitere, deci după prima zi de înfăţişare nu este întemeiată, cât timp această excepţie nu a fost invocată în condiţiile art. 132 C. proc. civ., aşa cum rezultă din încheierea pronunţată la 13 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SRL TIMIŞOARA împotriva deciziei nr. 29/ A din 9 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 18/2008. Comercial → |
|---|
