ICCJ. Decizia nr. 1760/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1760/2008

Dosar nr. 90/1/2008

Şedinţa publică din 22 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 650 din 21 decembrie 2005, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta SC N.E. SRL şi a obligat pârâta P.M. Focşani şi C.L.M. Focşani să plătească, în solidar, reclamantei 171.784 lei (Ron) despăgubiri civile şi la 5619 lei (Ron) cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 26 din 24 februarie 2000 a C.L.M. Focşani s-a aprobat asocierea dintre P.M. Focşani şi SC N.E.P. SRL Focşani, concretizată prin încheierea contractului nr. 5990 din 10 mai 2000 al cărui obiect l-a constituit asocierea părţilor în vederea amplasării şi exploatării unor chioşcuri cu activitate de difuzare a presei pe terenul aparţinând domeniului privat al municipiului Focşani.

La data de 3 aprilie 2002 prin adresa nr. 6417 pârâta P.M. Focşani a comunicat reclamantei că odată cu revocarea hotărârii Consiliului local nr. 26 din 24 februarie 2000 prin hotărârea nr. 84 din 26 martie 2002 a fost reziliat de drept contractul nr. 5990 din 10 mai 2000.

În speţă, contractul în litigiu nu a fost reziliat în condiţiile legii, astfel că instanţa constată îndreptăţite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Pretinsa notificare a concediului contractului pe un temei înlăturat a fost apreciată ca excedând clauzelor contractului care nu este unul de locaţiune, ci un contract de asociere a cărui reziliere trebuie să urmeze regulile convenite (art. VII contract) şi dispoziţiile legale. S-a apreciat astfel, că cererea de prelungire a contractului a operat în condiţiile art. XI contract, neexecutare obligaţiilor asumate fiind imputabilă pârâtelor.

Împotriva sentinţei civile nr. 650 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Vrancea au declarat apel pârâtele C.L.M. Focşani şi P.M. Focşani criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 313/ A din 25 septembrie 2006, a respins atât excepţia tardivităţii invocată de reclamanta SC N.E. SRL Focşani cât şi apelul pârâtelor constatând că în mod corect instanţa de fond a reţinut că durata contractului de asociere intervenit între reclamantă şi pârâtă s-a prelungit ca urmare a manifestării de voinţă exprimată în acest sens de către societatea reclamantă şi, în aceste condiţii pretenţiile reclamantei sunt pe deplin justificate.

Cum contractul a fost prelungit în mod legal instanţa de fond a obligat pe pârâte să-i plătească reclamantei suma de 171.784 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă stabilită prin expertiza efectuată în cauză, expertiza ale cărei concluzii nu au fost contestate de părţi.

Faţă de cererea formulată de parte de a se deduce din suma mai sus menţionată procentul de 10 % din profitul anual net rezultat din asociere, Curtea a constatat că cererea este o cerere nouă formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 şi 295 C. proc. civ. şi nu poate fi primită.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele P.M. Focşani şi C.L.M. Focşani întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurs ce a fost înregistrat pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 octombrie 2007, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a trimis cauza spre judecare secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constatând că secţia civilă nu este competentă să soluţioneze recursul în situaţia în care acesta vizează despăgubiri decurgând dintr-un contract comercial.

În recursul declarat pârâtele C.L.M. Focşani invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia din apel pentru greşita interpretare a clauzelor contractuale privind durata contractului de asociere intervenit între reclamantă şi pârâte, considerând că „În opinia sa, prelungirea contractului de asociere se face la cererea reclamantei, dar cu acordul expres al P.M. Focşani, acord consemnat într-un act adiţional şi nu era nicidecum lăsată la dispoziţia exclusivă a societăţii reclamante, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei instanţelor civile în soluţionarea cauzei, excepţie ce urmează a fi analizată cu prioritate, fiind de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 şi art. 137 C. proc. civ.

Potrivit art. 4 C. com., în afara faptelor de comerţ enumerate în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul respectiv.

În speţă, obiectul litigiului de faţă îl constituie acordarea de despăgubiri decurgând dintr-un contract comercial încheiat între persoane juridice părţi în proces şi anume SC N.E. SRL Focşani intrată în procedura falimentului, potrivit sentinţei civile nr. 246 din 14 septembrie 2006 a Tribunalului Vrancea urmând a fi reprezentantă prin lichidator SC C. SRL Focşani pe de o parte şi de cealaltă parte primăria şi C.L.M. Focşani.

Cum acţiunea are ca obiect acordarea de despăgubiri cu o valoare mai mare de 100.000 lei decurgând dintr-un contract comercial ce implică acte şi fapte de natură comercială, astfel cum sunt definite de art. 4 C. com., iar titularii dreptului pretins au înţeles să se comporte ca subiecte de drept comercial, Înalta Curte apreciază că acţiunea de faţă are caracterul unei acţiuni comerciale şi nu civile aşa încât instanţele civile greşit s-au pronunţat în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte va admite excepţia cu consecinţa admiterii recursului în conformitate de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., şi va casa atât Decizia din apel cât şi sentinţa de fond, cauza urmând a fi trimisă spre competentă soluţionare instanţei comerciale.

Întrucât dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., reglementează competenţa tribunalului pentru judecarea proceselor şi cererilor în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabile în bani, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., va trimite dosarul spre competentă soluţionare Tribunalului Vrancea ca instanţă comercială competentă să judece fondul acestui litigiu.

În atare situaţie criticile invocate de recurente nu mai pot fi analizate ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtele P.M. Focşani şi C.L.M. Focşani împotriva deciziei civile nr. 313/ A din 25 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Casează Decizia civilă nr. 313/ A şi sentinţa civilă nr. 650 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Vrancea.

Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalului Vrancea, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22 mai 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1760/2008. Comercial