ICCJ. Decizia nr. 1764/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1764/2008
Dosar nr. 7136/105/2006
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 5619 din 30 iunie 2006, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei, invocată de reclamantă şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată şi precizată de reclamanta – pârâtă SC C.P. SA cu sediul social în municipiul Ploieşti, Judeţul Prahova în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE cu sediul social în Bucureşti precum şi a cererii reconvenţionale precizată exercitată de pârâtul – reclamant MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE pentru U.M. 02547, în favoarea Tribunalului Prahova secţia comercială şi de contencios administrativ.
S-a reţinut, din examinarea acţiunii principale, că există capete de cerere având ca obiect obligaţia de a face şi respectiv rezoluţiunea actelor juridice intervenite între părţi, care au caracter neevaluabil în bani, devenind aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., ce atrag competenţa ca instanţă de fond a tribunalului.
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin sentinţa nr. 425 din 26 martie 2007, a admis acţiunea precizată şi modificată formulată de reclamanta SC C.P. SA în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL APĂRĂRII şi U.M. nr. 02547, în sensul că a luat act că reclamanta a renunţat la capetele de cerere privind obligarea pârâtei să-i pună la dispoziţie mijloacele necesare finalizării obiectivului K 4, rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. 530/1993, a protocolului de vânzare încheiat la data de 16 noiembrie 1992 precum şi rezilierea contractelor de execuţie lucrări.
De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobândă legală, 517.033,85 lei daune şi 89.958,75 lei beneficiu nerealizat.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta MINISTERUL APĂRĂRII, ca rămasă fără obiect.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 9.150 lei taxă judiciară de timbru, 650 lei onorariu de expert şi 3.500 lei onorariu de avocat.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că la data de 16 decembrie 2002, între reclamantă, în calitatea de vânzător şi pârâta G.P., în calitatea de cumpărător, s-a încheiat protocolul de vânzare - cumpărare având ca obiect investiţia în curs de execuţie K 4 situată în str. Ştefan cel Mare din Ploieşti, compusă din corpurile A, B, C, D şi E, valoarea vânzării fiind de 108.830.000 lei, sumă pe care pârâta trebuia să o achite până la data de 15 decembrie 1992, şi potrivit protocolului părţile au stabilit că vânzarea se va face cu condiţia ca, construcţia să se continuie de către SC C.P., care are pregătită toată dotarea pentru această lucrare, în caz contrar cumpărătorul fiind obligat să achite valoarea cheltuielilor efectuate pentru pregătirea execuţiei ce se află la punctul de lucru şi la alţi furnizori, precum şi daune în valoare de 20 % din valoarea protocolului de vânzare – cumpărare, ca urmare a dezorganizării activităţii.
Se reţine prin hotărâre, că ulterior la data de 10 martie 1993, între părţi s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare, prin care reclamanta a vândut pârâtei investiţia în curs de execuţie K 4 situată în str. Ştefan cel Mare Ploieşti, vânzarea fiind condiţionată de continuarea şi finalizarea lucrărilor de către reclamantă şi potrivit adresei A 253 din 27 ianuarie 2003 a U.M. 02547 Bucureşti, pârâta a adus la cunoştinţa reclamantei că lucrarea sa sistează datorită lipsei fondurilor băneşti, aspect imputabil pârâtei şi cum pârâta nu a achitat în totalitate contravaloarea lucrărilor, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobânda legală, potrivit dispoziţiilor OG nr. 9/2000.
Potrivit art. 3 din acelaşi protocol, s-a considerat că se impune obligarea pârâtei la plata către reclamantă şi a sumei de 517.033,85 lei cu titlu de daune, precum şi a beneficiului nerealizat în sumă de 89.958,75 lei, aşa cum a reieşit din expertiza contabilă.
În condiţiile art. 246 C. proc. civ., s-a luat act că reclamanta a renunţat la capetele de cerere privind obligarea pârâtei de a pune la dispoziţie mijloacele necesare finalizării obiectivului K 4, rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. 530/1993, a protocolului de vânzare – cumpărare din 16 noiembrie 1992 şi rezilierea contractelor de execuţie lucrări.
A fost respinsă cererea reconvenţională a pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE ca rămasă fără obiect.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 237 din 16 noiembrie 2007, a admis excepţia de inadmisibilitate a apelului declarat de expertul C.A., invocată de intimata – reclamantă şi a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de C.A. domiciliat în municipiul Ploieşti, Judeţul Prahova, împotriva sentinţei nr. 425 din 26 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia comercială.
A fost admis apelul declarat de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, reprezentant legal al U.M. nr. 02547 Bucureşti şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtului la sumele de 517.033,85 lei daune, 89.958,75 lei beneficiul nerealizat şi 7.383 lei cheltuieli de judecată, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că apelul declarat de expertul C.A. este inadmisibil, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 282 şi următoarele C. proc. civ., apel împotriva hotărârilor date în primă instanţă de către tribunal, se poate formula numai de părţile în proces, iar expertul C.A. nu a fost parte în proces la prima instanţă.
A fost găsit fondat apelul pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE numai în limitele înlăturării obligaţiei la plata sumei de 517.033,85 RON, reprezentând actualizarea cotei de 20 % din valoarea protocolului de vânzare – cumpărare, a sumei de 89.958,75 lei privind beneficiul nerealizat, dar şi a diminuării cheltuielilor de judecată cu suma de 7.383 lei. Protocolul de vânzare – cumpărare din 16 octombrie 1992 a avut ca domeniu de aplicare un interval de timp limitat, până la data de 10 martie 1993, când a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 530.
MINISTERUL APĂRĂRII şi-a respectat obligaţiile contractuale, dovadă în acest sens fiind actul (minuta) încheiată între reprezentanţii celor două părţi la data de 16 decembrie 1993, precizându-se faptul că această pârâtă îndeplineşte toate condiţiile de finanţare a lucrării, decontarea lucrărilor urmând a se efectua după încheierea contractului de execuţie de lucrări, cu condiţia ca în termen de 7 zile de la data încheierii minutei, antreprenorul general SC C. SA să obţină de la organele locale avizul de încredinţare directă, avizul de execuţie a lucrărilor, aviz care însă nu a fost obţinut.
În ce priveşte obligaţia prevăzută la pct. 4 alin. (1) din contractul de vânzare - cumpărare nr. 530/1993, ce incumba în sarcina apelantului - pârât, a fost de asemeni îndeplinită, încheindu-se în acest sens contractul de execuţie nr. 1 din 8 februarie 1994 cu durata de execuţie 8 februarie 1994 – iunie 2004 şi contractul de antrepriză nr. 36 din 16 octombrie 1998 cu durata de 14 luni calendaristice, în cele două contracte stabilindu-se condiţiile executării lucrărilor şi obligaţiile părţilor.
Astfel, la art. VI lit. a) din contractul de execuţie nr. 1/1994 se prevede că puteau fi aplicate penalităţi beneficiarului, în speţă apelantul – pârât, doar pentru: întârzierea predării proiectelor, decontării lucrărilor care se aplicau la valoarea lucrărilor ce nu s-au putut executa pe perioada întârzierii, iar la art. II din contractul de execuţie, s-a prevăzut că intimata – reclamantă avea obligaţia să execute doar lucrările solicitate de către beneficiar, printr-o cerere sau comandă, art. 10 din contract stabilind că modalitatea de plată este decontarea lunară a lucrărilor executate corespunzător gradului de realizare a stadiilor fizice.
La pct. VII lit. d) din acelaşi contract de execuţie, părţile au prevăzut şi posibilitatea ca lucrările ce fac obiectul contractului să fie sistate în totalitate sau în parte, contractul urmând a se realiza sau modifica corespunzător, iar beneficiarul să achite toate lucrările de calitate, deja executate.
Împotriva deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs expertul C.A., reclamanta SC C.P. SA şi pârâta MINISTERUL APĂRĂRII, reprezentant legal al U.M. nr. 02547 Bucureşti, care au criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie, aceiaşi hotărâre judecătorească, după cum urmează.
Expertul C.A., în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru ca rejudecând apelul să fie corect aplicată legea.
Astfel, la instanţa de fond s-a cerut majorarea onorariului de expert, având în vedere complexitatea lucrării, volumul de lucru depus şi gradul profesional al expertului şi indiferent de cum a fost denumită cererea, instanţa era obligată ca analizând-o, să se pronunţe prin hotărâre separată, care potrivit art. 281 indice 3 alin. (1) C. proc. civ., să fie supusă aceloraşi căi de atac cu hotărârea principală.
Recurenta – reclamantă SC C.P. SA a solicitat, la rândul ei, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei criticate, cu consecinţa respingerii apelului şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 425 din 26 martie 2007 a Tribunalului Prahova secţia comercială. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că există o lipsă de motivare a instanţei de apel, întrucât nu sunt expuse şi detaliate argumentele de drept care înlătură efectele actului juridic denumit de părţi „Protocol".
Recurenta – pârâtă MINISTERUL APĂRĂRII a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanţei de apel, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata sumei de 23.699 lei debit, 8.686 lei dobândă legală, precum şi a cheltuielilor de judecată de 2.167 lei taxă judiciară de timbru, 650 lei onorariu de expert şi 3.500 lei onorariu de avocat.
De asemenea, pârâta MINISTERUL APĂRĂRII a mai depus şi o întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului reclamantei SC C.P. SA.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile din cererile de recurs, urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de expertul C.A., şi ca nefondate cele ale reclamantei SC C.P. SA şi pârâtei MINISTERUL APĂRĂRII, pentru următoarele considerente.
Este adevărat că în faza procesuală a fondului, prin cererea depusă la data de 17 ianuarie 2007, expertul C.A., a cerut majorarea onorariului de expert cu suma de 2.000 RON, instanţa dispunând prorogarea, discutarea acestei cereri, conform încheierilor din 22 ianuarie 2007, 5 februarie 2007, 19 februarie 2007, 5 martie 2007, punând-o în discuţia părţilor la termenul din 19 martie 2007.
Aşa cum reiese din conţinutul încheierii din 19 martie 2007, după ce a fost pusă în discuţia părţilor cererea expertului de majorare a onorariului, s-a constatat cauza în stare de judecată şi s-a acordat cuvântul pe fond, fiind amânată pronunţarea pentru data de 26 martie 2007.
Cererea de apel formulată de expertul C.A. vizează sentinţa nr. 425 din 26 martie 2007 a Tribunalului Prahova secţia comercială, cu indicare ca temei de drept a dispoziţiilor art. 281 indice 2 alin. (2) C. proc. civ.
În acest context, având în vedere dispoziţiile imperative care reglementează materia apelului, respectiv art. 282 şi următoarele C. proc. civ., calea de ataca formulată este inadmisibilă, deoarece, hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, dar numai de părţile în proces, expertul C.A. nefiind parte în proces.
Invocarea de recurent, a reglementărilor art. 281 C. proc. civ., privind îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii, nu justifică în această situaţie casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa neavând posibilitate, de a schimba cadrul legal şi nici situaţia de fapt cu care a fost sesizată.
Nu sunt justificate nici criticile recurentei - reclamante SC C.P. SA, fiind corect stabilită întreaga situaţie de fapt şi drept, preocuparea instanţei de apel fiind în esenţă aceea de a stabili adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu întinderea reală a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, în concordanţă cu toate clauzele contractuale.
Amplu documentat şi bine argumentat, s-a apreciat că, în contractele încheiate de părţi, ulterioare protocolului de vânzare - cumpărare şi anume în contractul de vânzare – cumpărare, de execuţie şi antrepriză, s-au prevăzut cu maximă claritate care sunt obligaţiile existente. Astfel, în nici un asemenea contract nu se regăseşte plata de daune în valoare de 20 % din valoarea protocolului de vânzare – cumpărare.
Înlăturarea obligării pârâtei de la plata beneficiului nerealizat, în sumă de 89.958,75 lei a fost determinată de împrejurarea că nu a fost prevăzută expres în contractul de execuţie lucrări nr. 1 din 8 februarie 1994 această obligaţie.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta – pârâtă, precum MINISTERUL APĂRĂRII a fost obligat greşit la plata sumei de 23.699 lei debit şi 8.686 lei dobândă legală. Aceste aspecte au fost pe deplin lămurite de expertiza contabilă şi suplimentul la expertiză, reieşind că suma de 23.699 lei reprezintă contravaloare lucrări efectuate de reclamantă la obiectivul de investiţii K 4 iar contravaloarea lor nu a fost plătită. Dobânda legală a fost calculată potrivit OG nr. 9/2000; urmare a neachitării în termen a contravalorii lucrărilor.
Cheltuielile de judecată au fost şi ele diminuate cu rigurozitate, prin aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., proporţional şi corespunzător obligaţiilor de plată ce se regăsesc în sarcina pârâtei.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de expertul C.A. şi ca nefondate cele ale reclamantei SC C.P. SA şi MINISTERUL APĂRĂRII, împotriva deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici una din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de expertul C.A. împotriva deciziei nr. 237 din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.P. SA Ploieşti şi de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1762/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1767/2008. Comercial → |
|---|
