ICCJ. Decizia nr. 1826/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1826/2008
Dosar nr. 6541/54/2006
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin Decizia nr. 261 din 28 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC V.O.T. SRL împotriva sentinţei nr. 22 din 20 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj pe care a schimbat-o în tot în sensul că s-a dispus diminuarea garanţiei de participare cu suma de 3,1 miliarde lei şi a obligat-o pe intimata A.D.S. să execute scrisoarea de garanţie bancară în limita sumei de 1,7 miliarde lei şi să încheie contractul de concesiune cu apelanta reclamantă, în aceste condiţii.
Împotriva deciziei Curţii de Apel au formulat recurs A.D.S. Bucureşti care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a apreciat că Decizia este nelegală şi netemeinică pentru următoarele argumente principale:
1. instanţa face o separare artificială a raporturilor juridice dintre părţi şi susţine că, între acestea, nu există decât un singur izvor juridic, anume contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 34 sunt stabilite drepturile si obligaţiile părţilor aşa cum sunt ele expres stabilite in dispoziţiile legale aplicabile in cadrul procesului de privatizare, şi, prin urmare, instanţa de apel greşeşte considerând cele doua contracte ca doua rapoarte juridice distincte.
2. În ceea ce priveşte constatarea de către instanţa de apel a unei disproporţii între valoarea redevenţei materializata în garanţia de participare şi întinderea suprafeţei precum şi clasele de fertilitate ale terenului, ca motiv de admitere a apelului, acest punct de vedere este total eronat pentru că se face abstracţie de dispoziţiile legale în materie. Potrivit art. 14 din Legea nr. 137/2002, ofertantul poate să întocmească un raport propriu de expertizare a societăţii comerciale iar A.D.S. este obligată să-i asigure accesul la toate datele de orice natura. De asemenea, recurenta invocă şi dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 137/2002 care ar fi aplicabile în cauza. Prin urmare, recurenta apreciază că susţinerile referitoare la calitatea terenului, aşa cum rezulta ele din raportul de expertiza, ca motiv de reducere a redevenţei nu pot fi luate in considerare.
3. În ceea ce priveşte situaţia fondului funciar, invocă dispoziţiile pct. 1.1.2. din caietul de sarcini privind concesionarea. Astfel, comparatorul a fost în perfectă cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte posibilitatea ca suprafaţa concesionată să sufere modificări ca urmare a aplicării legilor de fond funciar, asumându-şi acest risc. În acelaşi timp art. l.lA. din caietul de sarcini precizează că în situaţia diminuării terenului concesionat se va diminua în mod corespunzător atât suprafaţa cat şi redevenţa aferenta. De asemenea, învederează şi prevederea potrivit căreia reducerea suprafeţei de teren nu antrenează răspunderea concedentului.
4. Disproporţia între prestaţii reţinută de instanţa de fond nu ţine seama atât de dispoziţiile legale aplicabile în materie, nici de menţiunile din caietul de sarcini şi nici de cele din contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, în primul rând trebuie reţinut ca garanţia de participare a cărei diminuare se cere, urma a fi transformată, prin ordin de plata, în plata anticipata a redevenţei potrivit art. 5.14 din caietul de sarcini. De asemenea, în cazul în care apelanta ar fi plătit prea mult, diferenţa de bani ar fi fost reţinută ca plată anticipata.
5. În ceea ce priveşte obligarea A.D.S. la încheierea contractului de concesiune recurenta arată că apelanta a refuzat încheierea contractului de concesiune aşa cum rezulta din adresa nr. 005 din 26 ianuarie 2004 prin care se solicita amânarea încheierii contractului de concesiune.
Recurenta a completat tardiv motivele de recurs la 27 iunie 2007, Curtea considerându-se legal învestită numai cu motivul invocat prin cererea de recurs.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului invocat şi a criticilor subsumate acestuia, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cât priveşte prima critică, în speţă este vorba despre două raporturi juridice chiar dacă acestea îşi au izvorul în acelaşi înscris şi nu trebuie făcută confuzia între raportul juridic şi izvorul obligaţiei Procesul de privatizare a SC A.S. Sa prin vânzarea pachetului de acţiuni, urmată de concesionarea terenului s-a desfăşurat, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel în două faze: încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi apoi a contractului de concesiune. De altfel, acest lucru este invocat de către recurenta pârâtă într-un alt litigiu dintre părţi, şi anume prin cererea de revizuire a sentinţei comerciale nr. 48682 din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, aflată la dosarul cauzei, în a cărei motivare se recunoaşte faptul că cele două contracte, cel de vânzare - cumpărare şi contractul de concesiune sunt două acte juridice diferite şi nu trebuie confundate unul cu celălalt.
Cu privire la cel de-al doilea argument al motivului de recurs prin care se critică constatarea instanţei de apel privind disproporţia dintre valoarea redevenţei materializată în garanţia de participare, întinderea suprafeţei şi clasele de fertilitate, este neîntemeiat, având în vedere că echivalenţa prestaţiei trebuie analizată la momentul încheierii contractului de concesionare, clauza privind suportarea riscului contractului de vânzare - cumpărare se referă la acest contract, care aşa cum a recunoscut şi pârâta este un raport juridic distinct de contractul de concesionare.
Chiar A.D.S. Bucureşti a recunoscut că se impune reducerea redevenţei, prin publicitatea făcută ulterior, respectiv prin anunţul publicitar privind concesionarea terenului unde se precizează că suprafaţa de teren aflată în exploatarea SC A.S. Sa Piscu Sadovei este de 2258,64 ha, iar redevenţa este de 278 kg/grâu/ha/an, cât şi prin contractul de concesiune nr. 34 din 10 iulie 2007, încheiat între părţi, chiar dacă acesta este provizoriu şi din cuprinsul căruia se reţine că suprafaţa totală ce face obiectul concesiune este de 2238,90 ha, iar redevenţa de 278 kg/grâu/ha/an.
Posibilitatea reducerii redevenţei a fost de altfel prevăzută şi în caietul de sarcini la art. 1.14; 1.1.5 şi 5.1.4.
Se mai reţine că, urmare a încheierii contractului de concesiune nr. 34 din 10 iulie 2007, SC V.O.T. SRL a achitat cu ordinele de plată numerele 714,716 şi 717 din 19 iulie 2007, suma de 388.912,21 lei, reprezentând redevenţa aferentă acestui contract.
De asemenea, nefondată este şi susţinerea că SC V.O.T. SRL a refuzat încheierea contractului de concesiune atâta timp cât prin adresele nr. 005 din 26 ianuarie 2004 şi nr. 034 din 22 aprilie 2004 aceasta a solicitat recurentei pârâte amânarea încheierii contractului de concesiune, iar A.D.S. Bucureşti a fost de acord cu prelungirea termenului de închiriere a contractului, aşa cum reiese din hotărârea nr. 3 din 11 februarie 2004 şi din conţinutul adresei nr. 44037 din 11 iunie 2006, emise de către pârâtă şi depuse la dosarul de fond nr. 1500/COM/2006.
Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă din lecturarea motivelor celorlalte critici expuse mai sus se poate observa că acestea vizează numai netemeinicia şi motivarea instanţei de apel şi nu sunt invocate motive de nelegalitate a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 261 din 28 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1820/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1827/2008. Comercial → |
|---|
