ICCJ. Decizia nr. 1860/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1860/2008
Dosar nr. 1727/62/2007
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul B.B. prin acţiunea introductivă a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Braşov să se declare nulitatea societăţii pârâte întrucât obiectul său este ilicit şi desemnarea unui lichidator conform art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3, 4 şi 7 C. com., art. 1, 56 şi 58 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr. 51/1995, Legea nr. 514/2003 şi art. 274 C. proc. civ.
Tribunalul Braşov, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2643/ C din 4 iulie 2007, a admis acţiunea reclamantului B.B., a declarat nulitatea SC D. SRL Braşov şi a numit lichidator judiciar al pârâtei pe SC C.I. SPRL Braşov.
A dispus comunicarea hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea înregistrării în registrul comerţului a menţiunii şi publicarea în M. Of. al României Partea a IV-a.
A respins cererea pârâtei de chemare în garanţie a G.R. Bucureşti, obligând pârâta la plata a 1.850,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că potrivit actului constitutiv al SC D. SRL Braşov şi certificatului de înregistrare ca persoană juridică, activitatea principală a societăţii pârâte declarate la R.C. Braşov este cea reglementată de cod C.A.R.N. 7411 activităţii juridice; că o societate comercială nu poate să acorde activitate de consultanţă, de reprezentare sau asistenţă juridică în afara cadrului prevăzut de Legea nr. 51/1995 şi nici în cel stabilit de Legea nr. 514/2003, includerea acestei activităţi în obiectul de activitate al unei societăţi comerciale fiind nelegală.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 197/ A din 8 noiembrie 2007, a admis în parte apelul declarat de pârâta SC D. SRL Braşov împotriva hotărârii instanţei de fond, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la 5,30 lei cheltuieli de judecată în loc de 1.850,30 lei, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, reţinând ca întemeiată acţiunea în constatarea nulităţii societăţii pârâte şi ca dovedite numai cheltuielile admise.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul, cât şi pârâta.
Reclamantul B.B., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., critică Decizia din apel pentru motive de nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei din apel în sensul admiterii în tot a cererii sale privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În dezvoltarea criticilor formulate recurentul reclamant a susţinut că greşit instanţa de apel a reţinut neachitarea în cauză a onorariului de avocat, în raport de cele două facturi fiscale depuse la fond.
Recurenta pârâtă SC D. SRL Braşov şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 4, 6, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov.
În criticile formulate recurenta pârâtă susţine în esenţă că instanţa de apel a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, secţia comercială, în raport de obiectul acţiunii reclamantului, declararea nulităţii societăţii sale pentru caracterul ilicit al obiectului său de activitate 7411, activităţii juridice aprobat prin HG nr. 656/1997; că instanţa de fond la termenul de judecată din 27 iunie 2007, greşit a soluţionat cauza pe fond, faţă de lipsa reprezentantului său, care din motive de forţă majoră a cerut amânarea cauzei pentru motive medicale, avându-se în vedere dovezile depuse la dosar; că ambele instanţe au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţi, au schimbat atât natura cât şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al obiectului cererii de chemare în judecată, prevederile art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile în cauză, întrucât obiectul său este licit şi moral, neîncălcând ordinea publică; că Decizia nr. XXII a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face referire la obiectul de activitate 7411 activităţi juridice, ca fiind ilicit.
Recurentul reclamant, B.B. prin notele depuse la dosar, a cerut respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Prin întâmpinarea formulată recurenta pârâtă SC D. SRL Braşov a pus concluzii de respingere a recursului reclamantului.
Recursurile sunt nefondate.
Înalta Curte, examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de dispoziţiile legale incidente şi de criticile formulate prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului B.B. se constată că în mod corect instanţa de apel a admis apelul pârâtei, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, avându-se în vedere că B.B. nu a făcut dovada achitării onorariului avocaţial menţionat în facturile nr. 7018963/2007 şi 7018977/2007, la dosar neexistând nici o chitanţă în acest sens.
Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov invocată de pârâtă SC D. SRL Braşov, se reţine că soluţia instanţelor este corectă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., raportul juridic dedus judecăţii fiind unul comercial.
Nu poate fi reţinută nici critica recurentei pârâte prin care susţine încălcarea dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ., de prima instanţă, întrucât în cauză petenta SC D. SRL Braşov a mai beneficiat de o cerere de amânare pe considerente medicale, cu atât mai mult cu cât instanţa a amânat pronunţarea în vederea depunerii de note scrise, iar motivul invocat nu se circumscrie forţei majore.
Nici critica recurentei pârâte prin care susţine că prevederile art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât obiectul său de activitate este licit şi moral nu poate fi primită în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi executarea profesiei de consilier juridic, din care rezultă că exercitarea profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor specifice profesiei de avocat şi nici cu aceea de comerciant, în sensul prevederilor art. 7 C. com.
Conform art. 82 alin. (1) din Lege nr. 51/1995 republicată, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, la data intrării în vigoare a acestei legi, persoanele fizice sau juridic care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost înfiinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, şi-au încetat de drept activitatea.
Alin. (3) al acestui articol, prevedea că aceste dispoziţii nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Legea nr. 51/1995 la art. 1 alin. (2) stabileşte că profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul barourilor componente ale U.N.B. din românia.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 514/2003 consilierul juridic poate fi numit în funcţie sau angajat numai în condiţiile legii.
Din textele de lege menţionate rezultă că o societate comercială nu poate deveni consilier juridic, întrucât aceasta nu poate fi numită în funcţie, în calitate de funcţionar, nici angajată în muncă pentru a dobândi calitatea de salariat.
Prin urmare, exercitarea profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu îndeplinirea de atribuţii specifice profesiei de avocat şi nici cu constituirea de societăţi comerciale de orice fel.
Profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală, cum este aceea de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă.
Cum o societate comercială nu poate acorda asistenţă juridică nici în cadrul prevăzut de Legea nr. 51/1995 şi nici în cel stabilit de Legea nr. 514/2003, includerea acestei activităţi în obiectul de activitate al unei societăţi comerciale fiind nelegală, în mod corect s-a reţinut de instanţa de apel aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care, nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată atunci când obiectul de activitate al acesteia este ilicit sau contrar ordinii publice.
Nefondată este şi ultima critică a recurentei pârâte în raport de Decizia nr. XXII/12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a decis că cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile, întrucât obiectul lor de activitate este nelegal.
Cum Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursurile declarate de reclamant şi de pârâtă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul B.B. şi de pârâta SC D. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 197/ A din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1859/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1864/2008. Comercial → |
|---|
