ICCJ. Decizia nr. 1864/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1864/2008
Dosar nr. 7366/3/2003
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, înregistrată la 18 decembrie 2003, dosar nr. 19943/2003, reclamanta SC E. SA Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA Bucureşti la plata sumei de 639.375.912.271 lei reprezentând bonificaţii la facturile de energie electrică încasate în valută şi al cărei beneficiar a fost pârâta.
Aceiaşi cerere a fost introdusă de reclamanta SC E. SA Bucureşti şi pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, dosar nr. 1991/2003, fiind înregistrată la 28 noiembrie 2003.
La termenul de judecată din 25 februarie 2004 tribunalul a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1991/2003 la dosarul nr. 19943/2003.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 3388 din 10 mai 2006, a admis în parte pretenţiile ce au făcut obiectul cererilor de chemare în judecată conexate la 25 februarie 2004 formulate de reclamanta SC E. SA Bucureşti şi a obligat pârâta SC T. SA Bucureşti la plata sumei de 225.247.403.300 Rol reprezentând contravaloare bonificaţii acordate agenţilor economici şi la 2.280.000.000 Rol cheltuieli de judecată aferente.
A admis în parte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, au fost respinse, ca prescrise, pretenţiile reclamantei reprezentând bonificaţiile aferente lunii august, septembrie, octombrie 2000, în sumă de 320.216.690.581 lei şi, ca neîntemeiate, bonificaţiile în sumă de 93.911.818.390 lei acordate agenţilor economici pentru perioada ianuarie – martie 2001, fără temei legal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii facturilor nr. 0456457 din 20 aprilie 2001 în valoare de 199.661.983.666 lei, reprezentând bonificaţii acordate agenţilor economici pe lunile ianuarie, februarie, martie 2001, nr. 0456386 din 28 decembrie 2000 în valoare de 190.566.180.687 lei reprezentând bonificaţii acordate agenţilor economici pe lunile noiembrie, decembrie 2000, nr. 5256019 din 3 iulie 2001 în valoare de 60.580.519.998 lei reprezentând bonificaţii acordate agenţilor economici în lunile decembrie 2000, ianuarie, februarie şi martie 2001 şi nr. 0456381 în valoare de 332.002.071.024 lei reprezentând bonificaţii acordate agenţilor economici în perioada august, septembrie, octombrie 2000, invocând drept temei atât dispoziţiile HG 92/1999, HG 1997/2000, HG 980/1999 şi Decizia A.N.R.E. 103/2000 cât şi dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală; că potrivit art. 1 din HG nr. 92/1999 prevedea că „consumatorii, agenţii economici care contribuie cu valută la importul de gaze naturale şi păcură efectuat de C.N.E. SA în anul 1999, beneficiază de o bonificaţie de până la 20 % la tariful energiei electrice şi/sau termice în condiţiile prevăzute la pct. a, b şi c detaliate; că prin HG nr. 980/1999 art. 1 din HG 92/1999 a fost modificat stabilindu-se că „consumatorii, agenţii economici care plătesc în valută consumul de energie electrică şi/sau termică livrate de C.N.E. SA, beneficiază de bonificaţie în condiţiile stabilite la pct. a, b şi c din acelaşi act normativ".
La data de 8 iunie 2000 A.N.R.D.E. a emis Decizia nr. 103 prin care a aprobat procedura de repartizare a încasărilor rezultate din vânzarea de energie electrică la consumatori, stabilind că bonificaţiile se suportă de beneficiarul valutei în cazul bonificaţiilor acordate după intrarea în vigoare a acestei proceduri.
HG nr. 92/1999 a fost abrogată prin HG nr. 1297/2000, acest act normativ stabilind la art. 2 „contractele în valută încheiate cu aplicarea prevederilor HG nr. 92/1999 îşi păstrează valabilitatea şi se execută până la expirarea lor".
Că în temeiul HG nr. 92/1999 C.N.E. şi ulterior reclamanta SC E. SA Bucureşti (societate care a luat fiinţă ca şi pârâta, în urma divizării C.N. E. conform HG nr. 627/2007), au încheiat cu agenţii economici consumatori de energie electrică 310 contracte, cărora le-au fost acordate bonificaţii, aspect ce rezultă din raportul de expertiză contabilă, bonificaţii care conform deciziei A.N.R.E. nr. 103 din 8 iunie 2000 sunt suportate de beneficiarul valutei, respectiv de pârâta-producător, căreia reclamanta i-a virat valuta în scopul procurării combustibilului necesar producerii energiei electrice; a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, de vreme ce reclamanta a invocat nerespectarea de către pârâtă a actelor normative menţionate, respectiv a HG nr. 92/1999, a HG nr. 1997/2000, a HG nr. 980/1990 şi deciziei A.N.R.E. nr. 103/2000.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, tribunalul a reţinut faptul că reclamanta a introdus prima cerere de chemare în judecată a pârâtei (cerere ce a format obiectul dosarului nr. 1991/2003 al Curţii de Apel Bucureşti) la data de 28 noiembrie 2003, că în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata bonificaţiilor acordate s-a născut la data acordării acestor bonificaţii, astfel că pretenţiile reclamantei reprezentând bonificaţiile aferente lunilor august, septembrie, octombrie 2000 sunt prescrise, pentru aceste pretenţii termenul de prescripţie de 3 ani fiind îndeplinit la data introducerii acţiunii, în consecinţă respingându-se aceste pretenţii ca prescrise, în cauză neoperând întreruperea.
S-a respins, ca neîntemeiată, susţinerea reclamantei în sensul că termenul de prescripţie s-a întrerupt prin recunoaşterea debitului de către pârâtă, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, în raport de Hotărârea nr. 15/2003 aprobată de A.G.A. SC T. SA, întrucât recunoaşterea debitului trebuie să fie expresă şi necondiţionată.
Totodată, a constatat că bonificaţiile în sumă de 93.911.811.390 Rol aferente lunilor ianuarie – martie 2001 s-au acordat de reclamantă fără temei legal pentru această perioadă, întrucât contractele încheiate cu agenţii plătitori de valută au avut termen de valabilitate până la 31 decembrie 2000 şi că în raport de dispoziţiile HG nr. 1297/2000, prin care s-a abrogat HG nr. 92/1999, bonificaţiile se puteau acorda numai până la expirarea termenelor de valabilitate ale respectivelor contracte.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat de expert A.C. rezultă că valoarea totală a bonificaţiilor acordate agenţilor economici este de 639.375.912.271 lei, sumă din care urmează a fi scăzută valoarea bonificaţiilor aferente lunilor august, septembrie şi octombrie 2000 în cuantum de 320.216.690.581 lei, precum şi suma de 93.911.818.390 lei reprezentând bonificaţii ce au fost acordate agenţilor economici în lunile ianuarie – martie 2001 fără temei legal, pentru această perioadă întrucât aceste contracte au avut termen de valabilitate până la 31 decembrie 2000 iar HG nr. 92/1999 a fost abrogată la data de 18 decembrie 2000 prin HG nr. 1297/2000.
Întrucât prin art. 2 din HG nr. 1297/2000 s-a prevăzut: „contractele în valută încheiate cu aplicarea prevederilor HG 92/1999 îşi păstrează valabilitatea şi se execută până la expirarea lor" rezultă că după abrogarea HG 92/1999 reclamanta mai putea acorda bonificaţii agenţilor economici cu care încheiase contracte de furnizare a energiei electrice doar până la expirarea termenelor de valabilitate a contractelor, astfel că valoarea bonificaţiilor ce trebuie suportate de pârâtă este de 225.247.403.300 Rol.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 510 din 30 octombrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă şi de pârâtă împotriva hotărârii instanţei de fond, reţinând că dreptul SC E. SA de a cere obligarea pârâtei la plata bonificaţiilor s-a născut la data acordării acestora şi că de la aceiaşi dată începe să curgă termenul de prescripţie, că bonificaţiile au fost acordate fără temei legal, întrucât contractele încheiate cu agenţii plătitori de valută au expirat la 31 decembrie 2000, şi că pârâta nu a recunoscut debitul în cauză.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Recurenta reclamantă SC E. SA Bucureşti, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia din apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului său la acţiune, invocată de pârâtă şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În criticile formulate recurenta reclamantă susţine în esenţă că.
- în mod greşit instanţa de apel a exonerat pârâta de la plata sumei de 93.911.818.390 Rol, reprezentând bonificaţii pentru perioada ianuarie – martie 2001, faţă de dispoziţiile art. 2 lit. c) din HG nr. 92/1999 coroborate cu art. 2 din HG nr. 1297/2000 şi clauzele din addendum la contractele încheiate, care prevăd că acestea îşi păstrează valabilitatea şi se execută până la expirarea lor şi nu până la 31 decembrie 2000 cum s-a reţinut în cauză; că aceste bonificaţii au fost acordate cu respectarea clauzelor contractuale şi cu actele normative enumerate, că HG nr. 92/1999 prevedea dreptul consumatorului la transferarea valutei pentru luna următoare în cazul în care energia electrică nu a fost consumată de agentul economic până la valoarea bonificată, astfel că pârâta datorează suma menţionată.
- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru bonificaţiile acordate de societatea sa pentru perioada august – octombrie 2000, în sumă de 320.216.690.581 Rol a fost soluţionată greşit, întrucât termenul de prescripţie începe să curgă de la data emiterii facturii, respectiv de la 28 decembrie 2000, în cauză fiind vorba de prestaţii succesive (livrare continuă a energiei electrice la agenţii economici);
- potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie a fost întrerupt prin Hotărârea A.G.A. nr. 15/2003 adoptată de pârâtă prin care s-a aprobat suportarea bonificaţiei aferente sumelor încasate în valută, care recunoaşte existenţa debitului.
Recurenta pârâtă SC T. SA Bucureşti invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, susţinând în esenţă că:
- Decizia din apel cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii cu privire la neadmiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru întreaga sumă solicitată de reclamantă, în sensul că deşi reţine că în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la momentul acordării bonificaţiilor, adică din august 2000 şi până în martie 2001, greşit admite acţiunea reclamantei şi obligă societatea sa la plata sumei de 225.247.403.300 Rol, şi nu o apreciază ca prescrisă în tot, faţă de cererea de chemare în judecată a reclamantei care a fost înregistrată la 29 octombrie 2003, cu depăşirea termenului general de prescripţie de 3 ani; contradictorie este şi modalitatea de analiză şi omologare a expertizelor contabile întocmite în cauză, fără să ia în consideraţie suplimentul la raportul de expertiză contabilă şi opinia expertului propus de societatea sa care puteau să clarifice problema bonificaţiilor cerute în cauză;
- instanţa de apel a interpretat greşit probele deduse judecăţii, că a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestora, cu referire expresă la contractele dintre părţi, la facturile emise, la răspunsurile la interogatoriile formulate, la expertiza şi suplimentul la expertiza contabilă efectuate în cauză care nu stabilesc corect situaţia de fapt, raporturile juridice dintre părţi, existenţa debitului, etc., aspect în raport de care se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea expertizei.
- hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, motiv întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la nerespectarea dispoziţiilor HG nr. 92/1999, HG nr. 980/1999 şi HG nr. 1297/2000 atât în ceea ce priveşte încheierea contractului, a actului adiţional şi a modului de calcul a debitului.
Prin întâmpinările depuse la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului pârâtei, iar pârâta a cerut respingerea recursului reclamantei.
Recursurile sunt nefondate.
Recursul potrivit reglementării actuale este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă care îşi propune să exercite controlul legalităţii hotărârii.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Astfel, prima critică a recurentei reclamante prin care susţine greşita exonerare de la plată a pârâtei SC T. SA Bucureşti pentru suma de 93.911.811.390 lei reprezentând bonificaţii calculate pentru perioada ianuarie – martie 2001, nu poate fi reţinută faţă de existenţa contractelor încheiate cu agenţii plătitori de valută care au avut termen de valabilitate 31 decembrie 2000 şi în raport de dispoziţiile art. 2 din HG nr. 1297/2000, care prevăd că acordarea bonificaţiilor putea să fie făcută numai până la expirarea termenelor de valabilitate a respectivelor contracte, deci până la 31 decembrie 2000 cum corect a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti.
Nici a doua critică a recurentei reclamante prin care susţine soluţionarea greşită a prescripţiei dreptului său la acţiune pentru lunile august, septembrie şi octombrie 2000 nu poate fi primită, avându-se în vedere că dreptul reclamantei de a cere obligarea pârâtei la plata bonificaţiilor s-a născut la data acordării acestora, respectiv la data la care agenţii economici consumatori plătitori în avans, în valută, a energiei electrice au beneficiat de bonificaţiile stabilite prin HG nr. 92/1999, modificată.
Cum reclamanta era singura autorizată de B.N. să încaseze în avans plata preţului energiei electrice în valută, sumele astfel încasate fiind virate lunar către producătorii acesteia, respectiv şi către pârâta în cauză, rezultă că reclamanta la data acordării bonificaţiilor către agenţii plătitori de valută, a cunoscut cuantumul bonificaţiilor acordate fiecărui consumator.
De altfel, emiterea facturilor avea la bază tocmai situaţiile lunare privind bonificaţiile acordate.
În raport de această situaţie nu se poate reţine susţinerea recurentei reclamante că termenul de prescripţie începe să curgă de la data emiterii facturii, respectiv de la 28 decembrie 2000.
Neîntemeiată este şi susţinerea recurentei reclamante, privind întreruperea termenului de prescripţie în raport de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, dat fiind că Hotărârea A.G.A. nr. 15/2003 a SC T. SA Bucureşti a aprobat numai suportarea bonificaţiilor în urma încheierii unor convenţii în acest sens, în condiţiile legii, în vederea stingerii divergenţei dintre ele, neputându-se reţine existenţa unei recunoaşteri exprese, directe şi necondiţionate a debitului în cauză.
Şi recursul pârâtei este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Or critica recurentei nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7C. proc. civ., întrucât acest motiv se referă la încălcarea de către instanţă a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se stipulează obligaţia ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa.
Din acest punct de vedere motivarea deciziei din apel este clară, precisă şi analitică răspunde în fapt şi în drept la cererea formulată în cauză, iar considerentele conduc în mod logic la soluţia din dispozitiv. Dacă se examinează susţinerea recurentei pârâte cu privire la neadmiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru întreaga sumă solicitată în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, se constată că soluţia instanţei de apel este corectă, raportat la data la care a luat naştere dreptul material la acţiune al reclamantei, care începe să curgă la data acordării acestor bonificaţii, şi data formulării acţiunii reclamantei 29 noiembrie 2003.
De altfel, nu pot fi reţinute nici criticile pe care le avansează recurenta pârâtă ce vizează eronata interpretare a probelor administrate în cauză, în special a expertizelor contabile întocmite, a suplimentului raportului de expertiză care în opinia sa ar fi contribuit la clarificarea problemei bonificaţiilor solicitate, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., care prevăd că o hotărâre poate fi modificată numai pentru motive de nelegalitate iar în speţă aceste critici fiind de netemeinicie, nu pot fi examinate în recurs faţă de abrogarea dispoziţiilor fostului pct. 11 din art. 304.
Critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de asemenea nefondată întrucât nu s-a demonstrat că în cauză, instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit al actului dedus judecăţii, iar aprecierea greşită a probelor administrate în cauză, la care face referire în mod expres recurenta pârâtă sunt chestiuni de fond, de netemeinicie ce nu pot fi analizate prin prisma motivului invocat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită de către instanţă a prevederilor legale. Ori această critică nu va fi reţinută în contextul arătat, în care instanţa de apel a analizat punctual dispoziţiile HG nr. 92/1999, HG nr. 1999 şi HG nr. 1297/2000, în raport de situaţia de fapt.
Aşa fiind, cum Decizia din apel este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei şi recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E. SA Bucureşti şi de pârâta SC T. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 510 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1860/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1865/2008. Comercial → |
|---|
