ICCJ. Decizia nr. 1881/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1881/2008
Dosar nr. 38138/2/2005
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10384/2004, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC I.E. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta M.R.B. Bucureşti solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 289.516,25 dolari S.U.A., reprezentând speze şi comisioane bancare încasate nejustificat; 3.717,55 dolari S.U.A. dobânzi comerciale la comisioanele restituite; 44.358,00 dolari S.U.A., dobânzi comerciale calculate la depozite colaterale constituite de pârâtă.
În motivarea cererii a arătat că între reclamantă şi terţa societate A.P.C. a intervenit un contract privind executarea în Egipt a complexului „Instalaţie de fracţionat condensat ţiţei", derularea operaţiunilor bancare între părţi realizându-se prin intermediul pârâtei, scop în care reclamanta a solicitat deschiderea de cont, cu respectarea normelor în vigoare, respectiv a reglementărilor B.N.R.
A susţinut că pârâta ignorând contestaţiile formulate de către reclamantă la extrasele de cont ale debitoarei, a procedat la încasarea de comisioane necuvenite la garanţiile bancare constituite, pe care le-a reţinut nejustificat; a blocat importante sume de bani nejustificat. Prin gestionarea abuzivă a contului pârâta a produs grave prejudicii reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă la 26 octombrie 2004, pârâta M.R.B., a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A fost ridicată excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune pentru suma de 57.807,93 dolari S.U.A., suma fiind calculată pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinându-se ca pretenţiile reclamantei sunt nejustificate, raporturile contractuale dintre părţi derulându-se în conformitate cu cele convenite prin Protocolul încheiat la data de 27 iulie 1998, în temeiul căruia au fost emise cele 4 scrisori de garanţie în favoarea societăţii egiptene, parteneră a reclamantei în contractul de execuţie. A susţinut că debitarea conturilor s-a efectuat în temeiul autorizării solicitantului cu sumele datorate drept comisioane, banca fiind mandatată să debiteze fără nici un preaviz contul curent al reclamantei cu sumele datorate pârâtei şi băncilor egiptene care au confirmat scrisorile de garanţie.
Prin sentinţa comercială nr. 4031 din 4 octombrie 2005, pronunţată în dosar nr. 10384/2004, Tribunalul Bucureşti a respins, ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 57.807,93 dolari S.U.A., a admis acţiunea în parte şi a obligat pârâta la plata sumei de 720 dolari S.U.A., cu titlu de dobânzi bonificate de bancă pentru depozitele clienţilor, a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a apreciat că sumele reţinute de bancă cu titlul de speze şi comisioane bancare se datorează de către client până la expirarea termenului de valabilitate al garanţiilor constituite, perceperea acestora fiind efectuată în conformitate cu reglementările interne ale băncii şi a clauzelor Protocolului încheiat la 27 iulie 1998.
Instanţa de fond a reţinut cu privire la capetele 2 şi 3 din cerere că pârâta a respectat clauzele contractuale precum şi dispoziţiile legale în materie privind calcularea dobânzilor cuvenite clientului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 415 din 1 octombrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC I.E. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 4031 din 4 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 10384/2004, în contradictoriu cu intimata B.B.E., sucursala România (fostă M.R.B. Bucureşti ).
A admis în parte cererea expertei G.M. şi a dispus majorarea onorariului de expert de la 1.000 lei la 3.000 lei urmând ca diferenţa de 2.000 lei să fie achitată de reclamantă.
A luat act că intimata îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acţiuni separate.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă următoarele:
Cu privire la primul capăt de cerere privind obligarea M.R.B. Bucureşti la plata sumei de 289.516,25 dolari S.U.A. speze şi comisioane bancare încasate nejustificat pentru cele patru garanţii bancare constituite s-a reţinut că raporturile dintre SC I.E. SA şi M.R.B. s-au derulat în temeiul Protocolului încheiat la 27 iulie 1998 prin care reclamanta s-a obligat irevocabil şi necondiţionat să furnizeze în contul deschis la bancă sumele necesare plăţii comisioanelor şi taxelor, autorizând banca să debiteze contul cu sumele datorate, cu acest titlu fără preaviz.
Reclamanta s-a obligat să achite taxe şi comisioane datorate până la data iniţială prevăzută în contract pentru expirarea scrisorilor de garanţie, în cazul în care acestea sunt anulate sau revocate înainte de scadenţă.
Reclamanta a solicitat prin adresele nr. 764 din 26 octombrie 2001 şi nr. 200765 din 8 decembrie 2003, prelungirea termenului de valabilitate şi reducerea valorii scrisorii de garanţie 1560 până la 27 mai 2005; prin adresele înaintate la 14 august 2000 şi 16 noiembrie 2000 prelungirea termenului de valabilitate al scrisorii de garanţie nr. 1564 până la 27 februarie 2001; prin adresele înaintate la 19 septembrie 2000 şi 26 septembrie 2002 prelungirea termenului de valabilitate al scrisorii de garanţie 1565 succesiv până la 27 decembrie 2002.
Instanţa de apel, nu a reţinut susţinerile reclamantei privind prelungirea termenului de valabilitate exclusiv pentru scrisoarea de garanţie 1560; astfel că perceperea de speze şi comisioane pentru aceste scrisori de garanţie până în anul 2002 nu poate fi considerată drept abuzivă, dispusă cu încălcarea clauzelor contractuale.
Reclamanta nu se poate prevala în raporturile cu garantul M.R.B. de clauzele A.R.F. încheiat cu beneficiarul la 27 iunie 2001, pentru că pârâta este terţ faţă de acord şi, în acelaşi timp, inclusiv clauzele acordului sunt conforme uzanţelor internaţionale, potrivit cărora garanţia nu poate fi anulată decât la prezentarea declaraţiei scrise a beneficiarului, în cauză A.P.C., ulterior succesorul în drepturi al acesteia, declaraţie prin care îl eliberează pe garant de obligaţiile asumate.
Executându-şi obligaţiile asumate prin A.R.F., beneficiarul a comunicat la 7 februarie 2002 şi 19 februarie 2002 eliberarea garanţiilor autorizând băncile emitente să returneze scrisorile de bună execuţie.
În ceea ce priveşte cererea de executare a garanţiilor formulată la 12 iunie 2000 de către beneficiar, cerere de care reclamanta înţelege să se prevaleze în susţinerea schimbării naturii juridice a scrisorilor de garanţie cu consecinţa încetării obligaţiilor garantului de a plăti speze şi comisioane garantului, instanţa de apel a reţinut că efectele cererii de executare a garanţiilor, comunicată de beneficiar la 12 iunie 2000 a fost anulată ca urmare a demersurilor reclamantei, care a acţionat în justiţie beneficiarul, la Tribunalul Cairo şi la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Cairo, ulterior încheierii A.R.F. la 27 iunie 2001, beneficiarul renunţând la executarea scrisorilor de garanţie a dispus restituirea acestora, cu excepţia garanţiei 1560, asupra căreia nu poartă litigiul.
Cu privire la capetele de cerere 2 şi 3 privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi pentru suma de 48.232,71 dolari S.U.A. reţinută nejustificat din contul reclamantei, cu titlu de comision şi restituită reclamantei, instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că raporturile dintre reclamantă şi pârâtă nu intră sub incidenţa art. 4 OG nr. 9/2000 nefiind relaţii de comerţ exterior, relaţii economice internaţionale, ci raporturi juridice stabilite între persoane juridice române.
Pentru sumele reţinute nejustificat dobânda aferentă potrivit dobânzilor comerciale practicate de bancă la depozitele colaterale este de 720 dolari S.U.A.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 44.358 dolari S.U.A., dobânzi calculate la depozite în temeiul art. 4 din OG nr. 9/2000, instanţa de apel a reţinut că banca nu datorează această sumă deoarece din probatoriul administrat a rezultat că s-au calculat şi acordat dobânzi în sumă de 11.852 dolari S.U.A., în funcţie de procentul de dobândă practicat, care a variat între 1,75 % - 2,15 % pe an, dobândă practicată la depozite colaterale în valută.
Rata dobânzii practicată de bancă se stabileşte lunar de conducerea băncii, procentul aplicându-se tuturor clienţilor persoane fizice sau juridice cu excepţia situaţiilor în care, prin convenţie părţile au stipulat o dobândă preferenţială. În cuprinsul convenţiei părţilor nu se regăseşte o clauză preferenţială privind dobânda aplicată depozitelor colaterale, dispoziţiile art. 4 din OG nr. 9/2000 nu sunt incidente speţei.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I.E. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că:
Instanţa de apel a încălcat şi nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Instanţa a greşit în sensul că a trecut peste termenii conveniţi de părţi în protocolul încheiat la 27 iulie 1998 încălcând prevederile art. 8 al acestei convenţii, interpretând greşit actul de voinţă al părţilor, denaturând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanţa de apel a greşit atunci când a respins primul capăt de cerere privind obligarea intimatei – pârâte la plata spezelor şi comisioanelor bancare încasate peste termenul iniţial de valabilitate a garanţiilor deoarece legal nu a intervenit nici un act prin care termenul iniţial de valabilitate al garanţiilor în litigiu a fost modificat.
Instanţa de apel a greşit atunci când a respins capetele 2 şi 3 din cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi.
Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Instanţa a înlăturat prevederile art. 969 C. civ., în sensul că a încălcat Protocolul din 27 iulie 1998, legea părţilor, prin care părţile au stabilit corect modul în care s-au constituit garanţiile, valoarea acestora, termenul iniţial de valabilitate, spezele şi comisioanele bancare datorate, precum şi în pct. 8 întinderea plăţii comisioanelor şi taxelor bancare până la împlinirea termenului de valabilitate a acestora.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de fond şi instanţa de apel în mod corect au apreciat actul dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză şi Decizia atacată nu poate fi desfiinţată.
Instanţa de apel nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ. şi nu a trecut peste termenii conveniţi de părţi în Protocolul încheiat la 27 iulie 1998 respectiv peste prevederile art. 8 ale acestei convenţii deoarece reclamanta a solicitat şi acceptat prelungirea garanţiilor a căror valabilitate, cu acordul pârâtei a fost modificată ulterior, astfel nu se poate reţine ca termen limită al valabilităţii scrisorilor de garanţie, conform protocolului pct. 8, termenele iniţiale convenite pentru scrisorile de garanţie 1560 şi 1561 – 27 iunie 2001, 1564 - 27 august 2000 şi 1565 – 27 septembrie 2000.
Termenele la care expiră valabilitatea scrisorilor de garanţie, determinate în raport cu clauzele convenite prin Protocolul încheiat de părţi la 27 iulie 1998 şi cu cele asumate prin A.R.F. din 27 iunie 2001, potrivit cărora garantul este eliberat la data prezentării de către beneficiar a declaraţiei scrise sunt: pentru garanţia nr. 1560 din 28 iulie 1998 data de 27 mai 2005; pentru garanţia nr. 1565 din 8 septembrie 1998 data de 19 decembrie 2002; pentru garanţia nr. 1561 din 28 iulie 1998 data de 07 februarie 2002; pentru garanţia nr. 1564 din 28 iulie 1988 data de 07 februarie 2002, termene până la care banca a fost îndreptăţită să calculeze speze şi comisioane.
În consecinţă, până la data de 07 februarie 2002, pentru garanţiile nr. 1561 şi 1564 şi până la data de 19 decembrie 2002 pentru garanţia nr. 1565, date la care beneficiarul garanţiei a notificat banca garantă, aceasta este îndreptăţită să perceapă comisioane şi speze.
Critica privind imposibilitatea prelungirii de către părţi a duratei de valabilitate a scrisorilor de garanţie bancară nu este întemeiată deoarece din înscrisurile depuse în cauză rezultă că recurenta-reclamantă în calitatea sa de ordonator (solicitant) al scrisorilor de garanţie în mod repetat a solicitat acordul intimatei de prelungire a duratei de valabilitate a acestor garanţii.
S-a probat, de asemenea, că intimata a dat curs solicitărilor recurentei - reclamante, a emis acte de prelungire a valabilităţii scrisorilor de garanţie pe care beneficiarul din Egipt şi anume Societatea A.P.C. le-a acceptat, consecinţa fiind aceea că intimata a fost ţinută în continuare de obligaţiile proprii asumate prin scrisorile de garanţie până la datele la care beneficiarul extern al garanţiilor a eliberat intimata de obligaţiile de plată derivate.
În mod corect instanţa de apel a concluzionat că intimata a fost îndreptăţită să calculeze comisioane până la data la care beneficiarul extern al garanţiei a eliberat intimata de angajamentele proprii de plată asumată prin cele patru garanţii bancare.
Motivul 2 de recurs întemeiat de recurenta-reclamantă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiat deoarece instanţa de apel nu a înlăturat prevederile art. 969 C. civ.
Cu privire la capetele de cerere 2 şi 3 privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi pentru suma de 48.232,71 dolari S.U.A. reţinută nejustificat din contul reclamantei cu titlu de comision în mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că raporturile dintre reclamantă şi pârâtă nu intră sub incidenţa art. 4 din OG nr. 9/2000 nefiind relaţii de comerţ exterior, relaţii economice internaţionale, ci raporturi juridice stabilite între persoane juridice române.
În consecinţă, criticile formulate de recurenta-reclamantă împotriva hotărârii recurate sunt neîntemeiate întrucât atât instanţa de apel precum şi instanţa de fond au pronunţat hotărâri temeinice şi legale fundamentate exclusiv pe probatoriul cauzei şi în deplină concordanţă cu normele şi uzanţele comerciale în materie de garanţii bancare.
Faţă de cele ce preced rezultă că Decizia atacată este legală şi în consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul în considerarea art. 312 pct. 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.E. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 415 din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1879/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1882/2008. Comercial → |
|---|
