ICCJ. Decizia nr. 1882/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1882/2008
Dosar nr. 3379/33/2006
Şedinţa publică din 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 380 din 15 mai 2006 pronunţată în dosarul nr. 4727/2005 de Tribunalul Maramureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei B.R.C.R. – C.B., în faliment, prin lichidatorul său SC B.C.A. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC D.R. SRL Baia Mare prin lichidatorul său S.Z. şi a fost respinsă, ca nefondată, cererea în interes propriu formulată de intervenientul D.P., iar ca o consecinţă, s-a constatat că radierea pârâtei SC D.R. SRL din registrul comerţului este nulă de drept şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare acestei radieri, luându-se act de renunţarea la excepţia de incompatibilitate formulată de intervenient.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin încheierea judecătorului-delegat de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Maramureş nr. 353 din 28 ianuarie 2003 s-a dispus radierea a 1.846 de societăţi comerciale din registrul comerţului, la poziţia nr. 526 figurând SC D.R. SRL, deoarece nu şi-a majorat capitalul social la nivelul minim stabilit prin Legea nr. 31/1990, modificată privind societăţile comerciale, măsură ce a fost luată conform dispoziţiilor Legii nr. 314/2001 privind reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale.
Această societate a fost însă declarată în încetare de plăţi prin încheierea judecătorului-sindic din 8 februarie 1999 în dosarul nr. 128/1998 al Tribunalului Maramureş la cererea creditoarei C.B. Baia Mare, procedură în derulare pentru recuperarea unei creanţe de 3.958.992.385 lei vechi din care s-au realizat doar 200.000.000 lei vechi pe parcursul derulării procedurii.
Deşi încheierea de deschidere a procedurii a fost notificată registrului comerţului, societatea debitoare nefiind identificată a fost radiată de judecătorul, delegat cu toate că această măsură putea fi dispusă numai de judecătorul-sindic conform Legii nr. 64/1994, odată cu închiderea procedurii de faliment.
Creditoarea C.B. SA prin lichidator, văzând că nu-şi poate recupera creanţa a formulat acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a radierii debitoarei SC D.R. SRL Baia Mare, dispusă prin încheierea nr. 353 din 28 ianuarie 2003, iar administratorul statutar al debitoarei aflate în faliment, D.P. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea ca inadmisibilă a acţiunii.
Prima instanţă însă a considerat acţiunea reclamantei întemeiată pentru următoarele considerente:
Constatarea nulităţii de drept a radierii debitoarei în litigiu nu afectează autoritatea de lucru judecat a încheierii judecătorului-delegat.
Prin efectul legii, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, pentru societăţile comerciale care nu şi-au majorat capitalul social, dizolvarea operează de drept, iar radierea se dispune din oficiu.
Legiuitorul a prevăzut o excepţie de la radierea din oficiu atunci când vreun creditor justifică o creanţă faţă de societatea dizolvată, iar în conformitate cu art. 5 alin. (4) din Legea nr. 428/2002 radierea este nulă de drept şi nu încheierea.
Faptul că reclamanta nu şi-a recuperat decât o mică parte din creanţa înregistrată în dosarul de faliment, justifică interesul ei de a cere nulitatea încheierii, deoarece la data pronunţării încheierii de radiere falimentul debitoarei era pe rol, împrejurare care satisface cerinţa Legii nr. 314/2001, legiuitorul oferind un mijloc de a proteja pe creditorii care se aflau angajaţi într-un proces de orice fel cu debitorul. S-a urmărit să se evite ca pe parcursul soluţionării cauzei, pârâta-debitoare să-şi piardă capacitatea de folosinţă şi litigiul să nu poată fi soluţionat în urma radierii dispusă printr-o procedură necontencioasă.
A mai reţinut prima instanţă că, prin admiterea prezentei acţiuni nu se ajunge la cenzurarea judecătorului-delegat la registrul comerţului ci la constatarea că a intervenit în fapt o împrejurare care face inoperantă această încheiere.
Pe baza acestor considerente care au dus la admiterea acţiunii s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de intervenţie.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel, în termenul legal intervenientul D.P. şi prin Decizia civilă nr. 158 din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de intervenientul-apelant D.P. şi în consecinţă: a respins apelul declarat de intervenientul-apelant D.P. împotriva sentinţei civile nr. 380 din 15 martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 4727/2005 al Tribunalului Maramureş, pe care o menţine în întregime, a respins cererea de aderare la apel formulată de reclamanta – intimată B.R.C.R. – C.B., prin lichidator SC B.C.A. SA Bucureşti, a obligat apelantul D.P. să plătească intimatei B.R.C.R. – C.B. suma de 4500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că excepţiile nu pot fi primite, deoarece este vorba în speţă de o acţiune în constatarea nulităţii absolute a radierii din registrul comerţului a SC D.R. SRL izvorâtă din lege şi nu de o acţiune în angajarea răspunderii administratorului promovată în temeiul art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sau art. 124 din Legea nr. 64/1995 republicată, acţiune de drept comun, potrivit art. 111 C. proc. civ., în care judecătorul care a soluţionat-o nu a avut calitatea de judecător – sindic.
Dimpotrivă, acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 314/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 428/2002 (M. Of. nr. 497/10.07.2002).
Cât priveşte motivele de fond ale apelului, Curtea a reţinut că nu se poate pleca în raţionamentul juridic pentru interpretarea dispoziţiilor alin. (4) din art. 5 al Legii nr. 314/2001, modificată prin Legea nr. 428/2002, de la faptul că procedura falimentului nu ar fi o procedură litigioasă, ci ar fi o procedură specială de executare silită, aşa încât la data pronunţării încheierii de radiere, deşi societatea debitoare se afla în procedura falimentului, nu se afla într-un „litigiu" aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti cu reclamanta.
Procedura insolvenţei şi a falimentului este diferită de executarea silită şi nu poate fi asociată cu aceasta astfel că radierea este nulă de drept atâta timp cât societatea comercială avea datorii faţă de creditori cu care era în litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Cât priveşte cererea de aderare la apel formulată de intimată care tinde la schimbarea hotărârii primei instanţe în privinţa cheltuielilor de judecată de la fond, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului Tribunalului Maramureş s-a constatat că nu au fost solicitate la dezbaterea cauzei, nici prin concluziile scrise de la dosar şi nici nu s-au făcut dovezi în privinţa lor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., intervenientul D.P. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului.
În dezvoltarea, în fapt, a recursului s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat legea când a respins excepţiile invocate de intervenientul-apelant, că excepţia lipsei de interes a reclamantei primează şi raportat la faptul că finalitatea practică urmărită de către reclamantă este imposibil de realizat, interesul acesteia de a promova o acţiune în constatarea nulităţii radierii SC D.R. SRL lipseşte.
Cât priveşte fondul cauzei s-a susţinut că aprecierea conform căreia falimentul se subsumează conceptului de litigiu între părţi este greşită deoarece este unanim admis în doctrină şi în jurisprudenţă că falimentul este „ o procedură specială de executare silită, având caracter unitar, colectiv, concursual, egalitar care vizează toate bunurile debitorului comun al mai multor creditori; că prevederile art. 5 din Legea nr. 314/2001 modificată prin Legea nr. 428/2002 sunt inaplicabile; că o altă eroare de judecată constă în negarea de către această instanţă a caracterului contradictoriu al motivării hotărârii date de către judecătorul fondului; că aprecierea formulată de judecător în sensul că „însuşi legiuitorul a permis ca ulterior pronunţării încheierii judecătorului delegat să se poată constata existenţa vreunei datorii care face inoperantă de la lege menţiunea radierii" este inexactă, deoarece din economia art. 5 din Legea nr. 314/2001 nu poate fi desprinsă o atare concluzie şi că sub aspectul cererii de intervenţie Decizia recurată este nemotivată.
Intimata B.R.C.R. SA – C.B. prin lichidator judiciar SC B.C.I. S.P.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de intervenient.
Soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune privind angajarea răspunderii administratorului şi a excepţiei lipsei de interes a creditoarei-reclamante a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, întrucât textele legale invocate în sprijinul lor nu sunt incidente în cauză faţă de obiectul acţiunii.
Astfel, instanţa a fost învestită cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a radierii din registrul comerţului a SC D.R. SRL întemeiată pe dispoziţiile alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 314/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 428/2002 şi nu cu o acţiune în angajarea răspunderii administratorului întemeiată pe art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sau art. 124 din Legea nr. 64/1995 republicată.
Interesul reclamantei rezidă din faptul că radierea propusă în contra, dispoziţiilor legale prin efectele ei ar pune-o în imposibilitate de a uza de toate mijloacele legale puse la dispoziţie pentru recuperarea creanţelor sale.
Examinând criticile invocate de intervenient ce vizează fondul cauzei din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa a reţinut o situaţie de fapt corectă, pe baza probelor administrate şi a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 314/2001 modificată prin Legea nr. 428/2002.
Instanţa de apel a apreciat corect că procedura insolvenţei şi a falimentului este diferită de executarea silită şi nu poate fi asociată cu aceasta, în primul rând prin reglementări în acte normative proprii fiecăreia (Legea nr. 85/2006, respectiv Codul de procedură civilă), scopul celor două instituţii este diferit, iar procedura este evident contencioasă.
Cum la data pronunţării încheierii de radiere, societatea debitoare se afla în procedura falimentului, unul din creditori fiind şi reclamanta în mod temeinic şi legal au reţinut instanţele că este îndeplinită norma legală instituită în teza ultimă a art. 5 al Legii nr. 314/2001 modificată prin Legea nr. 428/2002 în sensul că radierea este nulă de drept atât timp cât societatea comercială avea datorii faţă de creditori, cu care era în litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Recurentul a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar, astfel că se va respinge.
Nu se constată existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei.
Sub aspectul cererii de intervenţie instanţa a motivat că argumentele care au stat la baza admiterii acţiunii au fost avute în vedere în acelaşi timp şi în adoptarea soluţiei de respingere a cererii de intervenţie în interes propriu a intervenientului, nemaifiind necesară o reluare a acestora, răspunzându-se şi problemelor de drept invocate de acesta, încât nu este de natură a face aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de intervenient ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul D.P. împotriva deciziei nr. 158 din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1881/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1888/2008. Comercial → |
|---|
