ICCJ. Decizia nr. 189/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 189/2008
Dosar nr. 38894/3/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC U.B.T. SRL solicitând instanţei ca prin hotârărea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 714,07 dolari S.U.A., în echivalent lei noi 2.048,20 plătibili la cursul zilei de la data punerii în executare a hotărârii. Reclamanta a mai solicitat instanţei să constate inexistenţa unui titlu locativ prin anularea fişei de calcul din 19 octombrie 1998, în baza căruia pârâta foloseşte spaţiul în suprafaţă de 17,79 m.p. situat în Bucureşti, sector 3, precum şi evacuarea acesteia din acest spaţiu.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâta ocupă o suprafaţă de 17,79 m.p. la adresa din sector 3 Bucureşti, în temeiul fişei de calcul din 19 octombrie 1998, întocmită de D.G.A.F.I. Prin acest înscris a fost stabilită în sarcina pârâtei obligaţia achitării sumei de 35 dolari S.U.A. lunar, până la data întocmirii unui contract de închiriere în formă scrisă cu Primăria Municipiului Bucureşti că, deşi notificată, pârâta nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 1073, C. civ., art. 3 din H.C.G.M.B. nr. 221/1998 şi Dispoziţia Primarului Gneral nr. 105/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 802 din data de 26 ianuarie 2006 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 490 dolari S.U.A. în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând cotă aport. De asemenea, a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, sector 3.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Consiliul General al Municipiului Bucureşti, A.F.I., iar prin Decizia comercială nr. 50A din 18 septembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul promovat, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza pentru judecare în fond, trimitând dosarul pentru repartizare aleatorie.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut că în raport de obiectul principal al cererii neevaluabil în bani, incidente sunt dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Tribunalul fiind competent să soluţioneze în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială.
Soluţionând cauza în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 11642 din 13 decembrie 2006 a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 490 dolari S.U.A., în echivalent în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de cotă aport, a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti şi a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată, respingând capătul doi al cererii de chemare în judecată ca inadmisibil.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că pârâta nu a făcut dovada achitării debitului în sumă de 490 dolari S.U.A., iar în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, acestea nu au temei legal, întrucât între părţi nu a fost încheiat contract de asociere (colaborare). Capătul de cerere privind constatarea inexistenţei unui titlu locativ urmare anularii fişei de calcul în baza căreia pârâta foloseşte spaţiul, a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în ceea ce priveşte plata penalităţilor de întârziere solicitate, având în vedere dispoziţiile H.C.G.M.B. nr. 221/1998, precum şi cu privire la soluţia adoptată pe capătul de cerere vizând constatarea inexistenţei dreptului de a deţine spaţiul.
Prin Decizia comercială nr. 221 din 27 aprilie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul promovat de reclamantă cu motivarea că penalităţile nu pot fi acordate în lipsa unui contract între părţi. Faţă de constatarea inexistenţei unui titlu de deţinere prin anularea fişei de calcul, Curtea a apreciat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.F.I., instituţie în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului promovat, modificarea deciziei recurată şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin criticile invocate recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei recurată în raport de neacordarea penalităţilor de întârziere solicitate, chiar dacă între părţi nu a fost perfectat un contract de asociere, prin care să se stabilească cuantumul acestora. În acest sens arată că penalităţile de 0,2% solicitate sunt pe deplin justificate deoarece numai culpa pârâtei de a nu-şi achita obligaţia stabilită prin fişa de calcul a contribuit la neîncheierea contractului de colaborare. Pe de altă parte, recurenta a arătat că pentru a beneficia de un contract de colaborare cu municipalitatea condiţia este lipsa oricăror debite, ori tocmai neplata la termen a contravalorii folosinţei a fost motivul pentru care nu s-a încheiat un contract de colaborare cu pârâta.
În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind constatarea inexistenţei unui titlu de deţinere a spaţiului, recurenta a susţinut că respingerea acestui capăt al cererii ca inadmisibil este nelegală în condiţiile în care anularea unui act unilateral poate fi dispusă tot printr-un act unilateral.
Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele următoare:
Critica de nelegalitate privind acordarea penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, stabilite prin H.C.G.M.B. nr. 221 din 22 octombrie 1998 este nefondată având în vedere că însăşi hotărârea menţionată stabileşte că părţile pot prevedea penalităţi de întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de asociere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Întrucât penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită prin acordul de vointă al părţilor contractante, în lipsa unei asemenea clauze în contract, acordul de voinţă al părţilor nu s-a realizat, astfel că, partea care nu îşi îndeplineşte obligaţia nu poate fi sancţionată cu plata de penalităţi.
În cauza de faţă, susţinerea recurentei conform căreia penalităţile sunt datorate de drept în temeiul H.C.G.M.B. nu poate fi primită, cuantumul chiriei fiind stabilit în baza unui act unilateral, iar nu a unui contract, pârâta neputând fi obligată la plata acestora.
Criticile vizând respingerea, ca inadmisibil a capătului de cerere privind inexistenţa unui titlu de deţinere a spaţiului în litigiu, urmare anulării fişei de calcul sunt nefondate întrucât în mod corect, ambele instanţe au reţinut indmisibilitatea acestei cereri. Dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. stabilesc că: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".
Textul de lege impune aşadar, pentru admisibilitatea acţiunii în constatare, condiţia negativă ca partea să nu poată cere realizarea dreptului dedus judecăţii, consacrând astfel, caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare. Or, în cauză recurenta reclamantă a obţinut valorificarea dreptului său asupra spaţiului pe care îl administra, prin evacuarea pârâtei - intimate. Prin urmare, exercitând o acţiune în realizare ce i-a fost şi admisă, ea nu justifică niciun interes prin formularea unui capăt de cerere distinct de acţiune în constatare, inexistenţa dreptului pârâtei asupra spaţiului fiind analizată în cadrul acţiunii în evacuare.
În consecinţă, pentru motivele care preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 221 din 27 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 182/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 190/2008. Comercial → |
|---|
