ICCJ. Decizia nr. 248/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 248/2008
Dosar nr. 5725/1/2007
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Reclamantul K.C. a solicitat rezilierea contractului de antrepriză din 4 martie 2003 încheiat cu pârâta SC E. SA Braşov, obligarea pârâtei la plata de daune - interese compensatorii de 0,15% pe zi de întârziere din suma de 143.167.551 lei începând de la data de 14 mai 2003 până la data efecturării plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea de acţiune s-a modificat cuantumul daunelor - interese la 214.751 lei pe zi de întârziere.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând la rândul său constatarea rezilierii contractului de antrepriză din 4 martie 2003 din vina exclusivă a pârâtului K.C. pentru nerespectarea prevederilor art. 8, art. 10, art. 11, art. 12 din contract, obligarea pârâtului la plata sumei de 66.134.899 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate de reclamant conform situaţiilor de lucrări pe lunile martie – aprilie 2003 şi neachitate, 33.067.444 lei daune compensatorii de 50% din valoarea datoriei, conform art. 11 din contract, 11.544.322 lei penalităţi de întârziere până la 25 septembrie 2003 calculate la suma de 66.134.889 lei conform art. 12 din contractul de antrepriză.
Ulterior reclamantul şi-a precizat din nou acţiunea solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor compensatorii în sumă de 11.267.052 lei.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă 1407 din 22 iunie 2004 a respins acţiunea principală precizată, a admis cererea reconvenţională şi s-a constatat rezilierea contractului de antrepriză din 4 martie 2003 din culpa reclamantei.
A fost obligată pârâta reconvenţională la plata către reclamantă a daunelor de 66.134.889 lei contravaloare lucrări de construcţii, 33.067.444 lei daune compensatorii şi 11.544.322 lei penalităţi de întârziere până la 25 septembrie 2003.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de antrepriză din 4 martie 2003 având ca obiect lucrări de construcţii la imobilul aparţinând reclamantului la preţul estimativ de 275.480.000 lei fără T.V.A.
Reclamantul a achitat în avans 100.000.000 lei şi s-a obligat să plătească lunar lucrările, pe baza situaţiilor de lucrări, conform art. 8 din contract dar nu a achitat lucrările aferente lunii aprilie astfel încât pârâta a sistat lucrările la data de 13 mai 2003 şi a întrerupt executarea contractului, notificând rezilierea contractului potrivit art. 11 din contract.
Instanţa de fond a înlăturat apărarea reclamantei privind efectuarea de lucrări necorespunzătoare motivat de faptul că aceasta avea obligaţia să aibă diriginte de şantier pentru a urmări calitatea lucrărilor potrivit dispoziţiilor art. 18 din contract.
În aceste condiţii s-a apreciat că reclamantul este singurul în culpă pentru rezilierea contractului.
Cererea reconvenţională a fost considerată ca întemeiată conform art. 969 C. civ. şi art. 11 – art. 12 din contract.
În apelul reclamantei, Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 58 din 26 aprilie 2007 a admis, în parte, acest apel, a schimbat sentinţa şi a admis, în parte, acţiunea principală precizată dispunând rezilierea contractului şi respingând restul pretenţiilor.
Au fost respinse celelalte pretenţii cât şi cererea reconvenţională fiind obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în ambele faze procesuale.
Au fost compensate cheltuielile de judecată, până la concurenţa sumei de 782,25 lei.
S-a reţinut că pârâta a încetat activitatea, deşi nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 11 din contract deoarece situaţia de lucrări pe martie a fost semnată de reclamantă cu obiecţiuni, aceasta contestând atât sumele cât şi calitatea lucrărilor executate iar situaţia de lucrări pentru aprilie a fost predată apelantei abia la 9 iunie 2003.
Conform expertizei efectuate în cauză valoarea lucrărilor executate în lunile martie şi aprilie 2003 este de 132.312.449 lei iar faţă de avansul de 100.000.000 lei deja achitat, diferenţa de 32.312.449 lei face ca pretenţiile băneşti ale pârâtei să fie nejustificate.
Capătul doi de acţiune a fost considerat nedovedit şi daunele cominatorii au fost respinse prejudiciul nu a fost probat.
Cererea de reziliere a contractului a fost apreciată ca admisibilă deoarece pârâta a sistat nejustificat lucrările.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că, în mod greşit s-a apreciat că din probele dosarului reiese că neexecutarea contractului ar fi imputabilă pârâtei când în realitate vinovat de neexecutarea contractului a fost reclamantul care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita la termen lucrările, încălcându-se prevederile art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 11 din contract.
Recurenta arată că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile financiare astfel că soluţia din apel, prin care s-a apreciat că lucrările au fost sistate nejustificate, este greşită.
O altă critică se referă la reţinerea instanţei de apel, potrivit căreia contravaloarea lucrărilor executate în lunile martie şi aprilie 2003 se ridică la suma de 132.312.449 lei conform raportului de expertiză întocmit de expertul V.V.I. la data de 7 iulie 2003 deoarece această expertiză este extrajudiciară, efectuată în absenţa sa numai de către intimat.
Recurenta mai arată că hotărârea instanţei de apel prin care s-a respins cererea reconvenţională şi implicit pretenţiile pe care instanţa de fond le stabilise reprezintă o nerespectare a clauzelor contractului care are putere de lege între părţi.
Într-un alt motiv de recurs, pârâta apreciază că instanţa de apel, în mod greşit a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată faţă de intimatul - reclamant.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce priveşte critica referitoare la culpa în neexecutarea contractului se reţine că instanţa de apel a apreciat corect că vinovată de neexecutarea contractului a fost pârâta care a sistat lucrările deşi primise în avans suma de 100.000.000 lei; s-au respectat prevederile art. 8, art. 10, art. 11 şi art. 12 din contract.
Aprecierea ca nejustificată a sistării lucrărilor a avut în vedere tocmai plata avansului şi buna-credinţă a reclamantului care semnând cu obiecţiuni situaţiile de lucrări era îndreptăţit să amâne plata diferenţei de valoare până la remedierea lucrărilor necorespunzătoare.
Criticile referitoare la expertiză sunt nefondate atâta timp cât pârâta nu a solicitat efectuarea unei alte expertize în apel.
În ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale, critica este nefondată constatându-se respectarea clauzelor contractuale prevăzute de art. 8, art. 10, art. 11, şi art. 12 având în vedere că s-a stabilit corect culpa în neexecutarea contractului de către pârâtă şi nu de către reclamant.
În dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. au fost aplicate corect operându-se compensarea cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E. SA Braşov împotriva deciziei nr. 58/AP din 26 aprilie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 191/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2785/2008. Comercial → |
|---|
