ICCJ. Decizia nr. 2315/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2315/2008
Dosar nr. 16422/3/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6210 din 7 mai 2007 a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC S.I. SA (fostă SC G.T.R. SA) cu sediul social în Voluntari, şoseaua Pipera – Tunari, judeţul Ilfov în contradictoriu cu pârâta CNCF C.F.R. SA cu sediul social în Bucureşti, sector 1, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 3.066.494,25 ron cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi la plata sumei de 44.525,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în principal, că la data de 11 iunie 1999 între SC A.R.R.T. SRL, în calitate de vânzător şi pârâta CNCF C.F.R. SA, în calitate de cumpărător, a fost încheiat, prin intermediul B.R.M. SA, contractul din 1999, având ca obiect vânzarea – cumpărarea produselor specificate în anexa la contract, în condiţiile tehnice şi de calitate convenite.
De asemenea, prin voinţa lor, la art. 4 din contract părţile au stabilit că plata urma a se face în lei în termen de maximum 30 de zile de la recepţia cantitativă la CNCF C.F.R. SA şi prezentarea facturii.
În contract s-a inserat o clauză penală în sensul dispoziţiilor art. 1066 C. civ., statuând prin art. 9 că în caz de nerespectare a obligaţiilor contractuale, părţile îşi datorează penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Actele adiţionale au modificat contractul în ceea ce priveşte suplimentarea produselor, iar actul adiţional a modificat lipsa de tipodimensiuni, cantităţi şi preţuri.
SC A.R.R.T. SRL a cesionat către SC S.I. SA (fostă SC G.T.R. SA) la data de 28 februarie 2001, cu acordul expres al CNCF C.F.R. SAşi al intermediarului B.R.M. SA, contractul din 1999, împreună cu toate actele adiţionale existente, precum şi toate actele adiţionale care vor interveni pe parcurs. SC S.R. SRL accepta să respecte în întregime prevederile contractului şi ale actelor adiţionale, preluând în întregime drepturile şi obligaţiile cedentului.
La data de 24 iunie 2003, s-a admis cererea de dizolvare a SC S.R. SRL ca urmare a fuziunii prin absorbţia SC S.R. SRL de către reclamanta SC G.T.R. SA, SC S.R. SRL, fiind radiată din registrul comerţului, conform certificatului de radiere din 24 iunie 2003, reclamanta subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile societăţii absorbite.
La data de 15 noiembrie 2006, prin actul adiţional la contractul „sale and purchase agreement", din data de 29 septembrie 2006, SC G.T.R. SRL a cesionat către SC S.I. SA creanţa derivată din contractul din 1999 şi actele adiţionale, creanţa cu privire la a cărei recuperare de la debitorul cedat, cedentul a promovat o acţiune în pretenţii ce face obiectul dosarului de faţă.
Debitorul cedat a fost notificat cu privire la această cesiune prin executor judecătoresc la data de 8 decembrie 2006, în consecinţa SC S.R. SRL subrogându-se, în calitate de reclamantă, în drepturile şi obligaţiile SC G.T.R. SRL.
Pe calea somaţiei de plată, pârâta a fost obligată, prin sentinţa nr. 43 din 10 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la plata debitului principal aferent produselor şi echipamentelor vândute de reclamantă, conform facturilor anexate.
Raportul de expertiză contabilă a stabilit că pârâta CNCF C.F.R. SA datorează reclamantei suma de 3.354.609 ron, reprezentând penalităţi de întârziere pentru debitul principal în sumă de 3.066.494,25 ron.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 562 din 28 noiembrie 2007 a luat act de renunţarea la judecarea apelului formulat de CNCF C.F.R. SA Bucureşti şi a admis apelul formulat de SC S.I. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 6210 din 7 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin aceea că a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.354.609 lei, menţinând celelalte dispoziţii. A mai fost obligată apelanta CNCF C.F.R. SA să plătească către reclamantă şi suma de 8.988,83 lei cheltuieli de judecată.
În esenţă s-a apreciat că în mod greşit prima instanţă a plafonat cuantumul penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă la cuantumul debitului principal, în considerarea dispoziţiilor din Legea nr. 469/2002, dispoziţii care nu îşi mai găseau aplicabilitatea în speţă, având în vedere raportul juridic al părţilor din anul 1999.
Împotriva deciziei nr. 582 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta CNCF C.F.R. SA Bucureşti care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 teza a doua raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC S.I. SA şi a menţinerii hotărârii instanţei de fond cu privire la aspectul corect al plafonării penalităţii de întârziere la nivelul obligaţiei principale de plată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că raportul juridic născut în anul 1999, modificat prin trei acte adiţionale succesive s-a desfăşurat şi în anul 2003, după intrarea în vigoare a legii noi, respectiv a Legii nr. 469/2002, iar în materie de penalităţi de întârziere, acestea nu pot depăşi cuantumul obligaţiei principale.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul pârâtei CNCF C.F.R. SA Bucureşti, pentru considerentele care vor fi expuse.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată, rezultă cu certitudine că reclamanta a cerut obligarea pârâtei CNCF C.F.R. SA la plata penalităţii obligaţiei de plată a debitului principal până la plata efectivă a debitului principal.
Contractul din 1999, având ca obiect vânzarea - cumpărarea produselor specificate în anexă, în condiţiile tehnice şi de calitate prevăzute în prezentul contract, a prevăzut la art. 4 că plata se va face în lei, în termen de maximum 30 de zile de la recepţia cantitativă şi prezentarea facturii, iar la art. 9 s-a menţionat că pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, părţile îşi datorează penalizări de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Relevanţa în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept o are sentinţa nr. 43 din 10 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de creditoarea SC G.T.R. SA în contradictoriu cu debitoarea CNCF C.F.R. SA, debitoarea somată la plata către creditoare a sumei de 30.664.942.549 rol, reprezentând contravaloare debit principal. În acest context, pe calea somaţiei de plată nu au fost verificate decât acele creanţe certe, lichide şi exigibile, aşa cum instituie procedură civilă, vizând procedura necontencioasă, fără a fi examinate şi penalităţile, care la acel moment nu aveau un caracter cert.
Această soluţie a fost ulterior menţinută prin sentinţa comercială nr. 936 din 14 martie 2006 de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea în anulare a contestatoarei debitoare CNCF C.F.R. SA, deoarece debitoarea a acceptat la plată 10 facturi emise de către creditoare pe care nu le-a contestat.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, din perspectiva cadrului legal aplicabil în perioada executării contractului, corect s-a apreciat de instanţa de fond că faţă de reglementările art. 4 alin. (4) din Legea nr. 469/2002, dar şi ale art. 9 din contractul din 1999, părţile nu au înţeles să deroge de la această dispoziţie legală, astfel încât penalităţile de întârziere au fost plafonate la nivelul debitului principal, în limitele cuantumului precizat de sentinţa comercială nr. 43 din 10 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respectiv a sumei de 3.066.494,25 ron.
Pentru aceste raţiuni, urmează ca în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. să admită recursul declarat de pârâta CNCF C.F.R. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 582 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o va modifica în sensul că va respinge apelul reclamantei SC S.I. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 6210 din 7 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CNCF C.F.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 582 din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul reclamantei SC S.I. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 6210 din 7 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2318/2008. Comercial → |
|---|
