ICCJ. Decizia nr. 376/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 376/2008
Dosar nr. 6167/1/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dolj la 31 octombrie 2005, reclamanta SNTFC C.F.R.C. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SA, instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 219.196,96 ron, reprezentând contravaloare legitimaţiilor de călătorie pe C.F.R. şi penalităţi de întârziere.
Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 4445 din 10 octombrie 2006 a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 177.012,90 ron, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate ca urmare a plăţii cu întârziere a facturilor fiscale emise în baza convenţiei din 2002 şi contractului din 2004, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 5.203,17 ron.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 74 din 22 martie 2007 a admis apelul declarat de pârâta SC S.C. SA, a anulat sentinţa instanţei de fond şi a reţinut procesul spre rejudecare, fixând termen de judecată la 12 aprilie 2007.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 98 din 17 aprilie 2007 a admis acţiunea precizată a reclamantei SNTFC C.F.R.C. SA şi a obligat pârâta SC S.C. SA la plata sumei de 177.012,90 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi a sumei de 5.203,17 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova, învestită cu rejudecarea acţiunii reclamantei astfel cum a fost precizată, a reţinut, în esenţă, că în cazul nerespectării termenelor de plată, pârâta, în calitate de beneficiar, va achita reclamantei, în calitate de prestator, o penalitate de 0,06 %, respectiv de 0,15 % pe zi de întârziere, în baza art. 4 pct. 4.2 din contractul din 2004 şi a art. 4 din convenţia din 2002, deopotrivă, şi în aplicaţiunea dispoziţiilor art. 969 şi art. 1073 C. civ., având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză.
Totodată, Curtea de Apel Craiova a mai reţinut că, iniţierea de către pârâtă a procedurii de compensare de la data scadenţei nu o exonerează de plata penalităţilor de întârziere întrucât plata prin compensare este prevăzută în contract ca o clauză subsidiară de stingere a datoriei, ce este condiţionată de acordul părţilor şi de îndeplinirea condiţiilor speciale ale acesteia.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs pârâta SC S.C. SA invocând, în drept, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta, în dezvoltarea motivului de recurs, a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală având în vedere că neefectuarea plăţilor s-a datorat exclusiv culpei părţilor ce au intrat în procesul de compensare, în mod nelegal, instanţa reţinând culpa pârâtei, iar, o dată generat circuitul de compensare de către pârâtă, pe care reclamanta l-a acceptat fără rezerve, pârâta este exonerată de plata penalităţilor de întârziere, dovada lipsei culpei pârâtei constând în ordinele de compensare depuse la dosar.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Examinarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6167/1/2007 la care sunt ataşate dosarul Curţii de Apel Craiova nr. 72/54/2007, 72.3/54/2007 şi al Tribunalului Dolj nr. 1148/2005 atestă că obiectul dedus judecăţii îl constituie penalităţile de întârziere calculate pentru întârzierea pârâtei la plata facturilor fiscale din 17 martie 2003, din 15 iulie 2003, din 23 octombrie 2003, din 20 ianuarie 2004 şi din 19 aprilie 2004, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Tribunalului Dolj.
Asupra menţionatelor facturi fiscale, neonorate la scadenţă la plată de către pârâtă, reclamanta a calculat, pentru întârzierea înregistrată, penalităţi conform art. 4.2 din contractul din 2004 şi potrivit art. 4 din convenţia din 2002.
Precitatele articole stipulează că în cazul nerespectării termenelor de plată, beneficiarul – pârâta – va suporta o penalitate de 0,06 % pe zi de întârziere iar, dacă acesta nu plăteşte sumele facturate în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, va suporta o penalizare de 0,15 %.
De asemenea, art. 4 din convenţie raportat la art. 4.3 din contract prevede că toate sumele facturate pot fi achitate şi prin compensare, aşa fiind, obligaţia de plată a facturilor fiscale emise de către prestator – reclamantă – putând fi îndeplinită şi prin compensare.
Ori, în raport cu obiectul dedus judecăţii ce constă în penalităţile de întârziere pentru neplata facturilor la termenul scadent, se constată că atât Tribunalul Dolj cât şi Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, au respectat dispoziţiile legale incidente în speţă, dând eficienţă atât art. 969 C. civ. cât şi art. 1073 din evocatul cod.
Conform art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, pe cale de consecinţă, cum izvorul raporturilor juridice în prezenta cauză constă în contractul şi convenţia despre care am făcut vorbire mai sus, soluţia pronunţată, în rejudecare, de Curtea de Apel Craiova a avut în vedere dispoziţiile cuprinse în acestea privitoare la răspunderea contractuală a beneficiarului – pârâtei – pentru neplata la termen a facturilor emise de prestator - reclamantă –, sens în care Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, a avut în vedere şi dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar având dreptul la dezdăunare, dispoziţie legală cuprinsă de art. 1073 C. civ.
Mai mult, în temeiul art. 1082 C. civ., debitorul este obligat la plata de daune - interese fie pentru neexecutarea termenilor contractuali, fie pentru întârzierea în executare, în afară de cazul în care neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată şi pe care are obligaţia să o probeze.
În răspunderea civilă contractuală, sintagma cauză străină desemnează în mod generic împrejurarea de fapt ce se produce independent de vreo culpă a debitorului şi care cauzează, în planul raportului juridic contractual, fie neexecutarea, fie executarea întârziată sau necorespunzătoare a obligaţiei asumate de debitor având ca efect exonerarea acestuia de răspundere.
Caracterul de cauză străină îl au forţa majoră, cazul fortuit, fapta creditorului, precum şi fapta unui terţ pentru care debitorul nu este ţinut responsabil.
Aşadar, nici din perspectiva dispoziţiilor art. 1082 C. civ. explicitate în precedent, pârâta, nedovedind vreo cauză exoneratoare de răspundere civilă contractuală, este ţinută la plata penalităţilor de întârziere pentru neefectuarea la termenul scadent convenit de părţi a plăţii contravalorii facturilor emise de reclamantă pentru prestaţiile îndeplinite în condiţiile contractuale agreate.
Cum executarea cu întârziere de către recurenta - pârâtă a obligaţiei de plată sus precizate nu a fost datorată unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, ci, exclusiv culpei acestei părţi litigante, rezultă că în mod corect instanţele au dispus obligarea pârâtei la dezdăunări, invocând ca fundament juridic al hotărârilor pronunţate art. 969 şi art. 1073 C. civ. prin raportare la art. 1082 C. civ., aceste articole de lege constituind baza considerentelor soluţiilor adoptate.
Recurenta - pârâtă se constată a fi într-o permanentă eroare, constând în confuzia pe care o face între procedura de compensare ca procedură de desocotire şi obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere ce derivă din executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stipulate în contract şi convenţie, penalităţile de întârziere având caracter de dezdăunări.
Este de observat, însă, că recurenta - pârâtă nu a indicat care sunt dispoziţiile legale greşit aplicate de către Curtea de Apel Craiova, în rejudecare, critica adusă, în esenţă, hotărârii recurate constând în simpla apreciere ca nelegală a acesteia, în lipsa unei argumentări pertinente şi dezvoltate conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că instanţa învestită cu rejudecarea cauzei a respectat dispoziţiile legale incidente în speţă, aşa cum au fost arătate în cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.C. SA, împotriva Deciziei nr. 98 din 17 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2321/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 53/2008. Comercial → |
|---|
