ICCJ. Decizia nr. 2109/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2109/2008
Dosar nr. 10160/63/2007
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4014 din 27 septembrie 2007 pronunţată în dosar nr. 10160/63/2007 al Tribunalului Dolj, secţia comercială, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC P. SRL prin lichidator judiciar SC N. SPRL Craiova împotriva pârâtelor A.C.C.O. Craiova şi SC F.P.P.O. SA Craiova şi în consecinţă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1739 din 18 decembrie 2006 la BNP P.E. dispunându-se şi radierea înscrierii în C.F. 2979 Craiova nr. top 4087 a dreptului de proprietate al SC F.P.O. SA asupra imobilului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, încheiat între cele două pârâte este întemeiată în condiţiile în care ambele au fost de rea-credinţă, iar convenţia încheiată are o cauză ilicită.
Astfel, procesul-verbal de adjudecare din 5 decembrie 2005 prin care pârâta A.C.C.O. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 514/2006, rămasă irevocabilă la 20 aprilie 2006, în C.F. fiind notată această menţiune.
Prin urmare, încheierea ulterioară a contractului de vânzare-cumpărare, deşi vânzătoarea nu mai avea calitatea de proprietar al bunului vândut, evidenţiază incidenţa prevăzută de art. 966 C. civ., în condiţiile în care nici cumpărătorul nu a depus o minimă diligenţă cerută de art. 1080 C. civ. pentru a se convinge că a contractat cu adevăratul proprietar.
Apelul declarat de pârâte a fost respins prin Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Instanţa de control judiciar a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu motivarea că după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul sau lichidatorul judiciar care în această calitate are prerogativa de a formula acţiuni prin care tinde la readucerea bunului vândut în patrimoniul debitorului.
De asemenea s-a respins ca nefondată şi excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtelor deoarece există identitate între persoana pârâtelor şi cea despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
În consecinţă, arată instanţa de apel, dar fiind faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ambele părţi ştiau că bunul vândut este proprietatea altei persoane, convenţia are o cauză ilicită fiind lovită de nulitate absolută.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC F.P.P.O. SA şi A.C.C.O. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, recurentele invocă faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC P. SRL prin lichidator judiciar şi în consecinţă a calităţii procesuale pasive a fost greşit soluţionată de instanţa de apel, care a interpretat greşit prevederile art. 25 lit. c) din Legea 85/2006 ce conferă lichidatorului posibilitatea de a promova acţiuni numai împotriva actelor întocmite de către debitor în dauna creditorilor. În speţă aceste dispoziţii nu sunt aplicabile pentru că actul de adjudecare şi licitaţia nu s-au încheiat în cadrul acestei proceduri, iar debitoarea nu a semnat niciun act cu caracter fraudulos.
A doua critică vizează încălcarea dreptului la apărare şi la o judecată echitabilă în condiţiile în care au fost respinse probele solicitate, fiind încălcate prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., iar cele administrate de instanţa de fond au fost greşit şi părtinitor interpretate.
De asemenea, menţionează recurenta, a fost insuficient analizat cadrul procesual fixat, ignorându-se împrejurarea că reclamanta SC P. SRL care este adevăratul proprietar al bunului vândut, fiind un terţ faţă de contractul a cărui anulare a cerut a se constata, putea promova doar o acţiune în revendicare, aceea pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare fiind inadmisibilă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat.
Astfel, contrar celor susţinute de recurentă, debitorul aflat în procedura insolvenţei, reprezentat prin lichidatorul judiciar are calitate procesuală activă în a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, în scopul readucerii bunului vândut în patrimoniul său. O atare acţiune nu face parte din categoria celor expres menţionate la art. 25 din Legea 85/2006 şi care revin în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic, ci este o acţiune de drept comun, pe care legal reprezentat o poate promova şi un debitor aflat în această procedură, excepţia fiind prin urmare corect soluţionată de instanţa de apel.
De asemenea, critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ. este nefondată în condiţiile în care acest text legal vizează posibilitatea instanţei de apel de a încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292 C. proc. civ., dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Din această perspectivă, menţiunea făcută de pârâte în cuprinsul cererii de apel că înţeleg să se folosească de proba cu înscrisuri şi orice altă probă admisă de lege, nu satisface exigenţele art. 292 conform cărora părţile se vor putea folosi în faţa instanţei de apel doar de dovezile invocate sau arătate în motivarea apelului. Or, aceste dovezi nu au fost indicate prin motivarea apelului.
În consecinţă, lipsa de diligenţă a părţii pentru precizarea probelor solicitate prin cererea de apel, potrivit textului legal anterior menţionat nu poate fi justificată prin invocarea prevederilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care oricum lasă la latitudinea instanţei, dacă va considera necesar, administrarea probelor noi, însă numai dacă acestea au fost propuse în condiţiile art. 292 C. proc. civ., ceea ce în speţă nu a fost cazul.
În această ordine de idei, se impune şi precizarea că, analizarea probelor este exclusă, atât potrivit încadrării în drept a motivelor de recurs, respectiv art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., ca de altfel întregii reglementări cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei de apel în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
Referitor la ultima critică, se va reţine că şi aceasta este nefondată, în considerarea faptului că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine justifică un interes, adică inclusiv de către reclamantă, despre care însăşi recurenta precizează că este adevăratul proprietar al bunului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a cerut a se constata, situaţie în care era îndreptăţită să promoveze acţiunea corect soluţionată de prima instanţă.
În concluzie, recursurile fiind nefondate vor fi respinse ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC F.P.P.O. SA Craiova şi A.C.C.O. Scorniceşti, jud. Olt împotriva deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2107/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2110/2008. Comercial → |
|---|
