ICCJ. Decizia nr. 2201/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2201/2008
 Dosar nr. 1282/104/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâţii D.I., D.E.L. şi SC M.I.H. AG solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 652 din 16 februarie 2005 de BNP P.I.F.
La data de 11 mai 2007 s-au depus la dosar cereri de intervenţie în interes propriu formulate de B.V. şi B.M. precum şi o cerere de intervenţie în interes propriu formulată de SC B.V.P.G. SRL Craiova, prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă pentru aceleaşi motive invocate şi de către reclamantul B.V., iar în subsidiar să se constate încetarea contractului de ipotecă, ca urmare a constatării nulităţii absolute a dreptului de proprietate al constituitorului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant şi pârâtul D.I. la data de 4 februarie 2005, desfiinţat retroactiv prin sentinţa nr. 11 din 17 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1143/Com/2005.
Prin sentinţa nr. 325 din 29 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Olt a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Olt, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.V., a intervenienţilor SC B.V.P.G. SRL, B.V. şi B.M. precum şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâta SC M.I.H. AG SRL Bucureşti.
De asemenea, prin sentinţa nr. 325 din 29 iunie 2007 Tribunalului Olt a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul B.V. cât şi capătul din cererile de intervenţie principală formulată de intervenienţii SC B.V.P.G. SRL, B.V. şi B.M. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 652 din 16 februarie 2005; a fost admis capătul de cerere privind încetarea contractului de ipotecă susmenţionat, încheiat între SC M.I.H. AG, D.I. şi D.E. privind garantarea executării obligaţiei comerciale prin constituirea unei ipoteci de rangul I asupra imobilului situat în comuna Dăneasa, judeţul Olt sola 23 în suprafaţă de 5.000 mp teren intravilan înscris în C.F. nr. 11, număr cadastral 9.
Împotriva sentinţei nr. 325 din 29 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Olt au declarat apel pârâta SC M.I.H. AG, reclamantul B.V. cât şi intervenienţii B.V., B.M. şi SC B.V.P.G. SRL.
Prin Decizia nr. 286 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul declarat de SC M.I.H. AG şi a respins, pe cale de consecinţă, celelalte apeluri şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererile de intervenţie în interes propriu formulate de B.V., B.M. şi SC B.V.P.G. SRL privind constatarea stingerii ipotecii, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut privitor la apelul pârâtei, că excepţia necompetenţei materiale a fost corect soluţionată având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată, este comercial, neevaluabil în bani şi nu unul civil, iar potrivit art. 2 pct .1 lit. a) C. proc. civ. cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani, se judecă în primă instanţă la tribunal.
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii cât şi a cererilor de intervenţie, s-a constatat că acestea au fost timbrate corespunzător, fiind depuse la dosar chitanţele seria MP 17 â€" 3 nr. 00003295 din 10 mai 2007 în cuantum de 24 lei precum şi timbru judiciar în cuantum de 0,6 lei.
Referitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a intervenienţilor şi a lipsei de interes invocate de apelanta pârâtă, s-a apreciat că nici aceste excepţii nu subzistă în speţă, deoarece constatarea nulităţii absolute a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană interesată. Astfel reclamantul cât şi intervenienţii justifică un interes în desfiinţarea contractului de ipotecă, reclamantul fiind garant faţă de cumpărătorii B.V. şi B.M. întrucât sunt actualii proprietari ai imobilului grevat de sarcini, iar intervenienta SC B.V.P.G. SRL justifică interes deoarece are un drept de folosinţă asupra imobilului în baza contractului de închiriere.
În schimb, pe fond, având în vedere dispoziţiile art. 1800 alin. (1) pct. 1 C. civ., s-a apreciat că, contractul de ipotecă nr. 652 din 16 februarie 2005 ca accesoriu contractului de vânzare-cumpărare nr. 238305 din 9 februarie 2005, rămâne în fiinţă atâta timp cât se menţine acest din urmă contract.
Stingerea dreptului de ipotecă reprezintă o consecinţă firească ce intervine numai în cazul în care s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare prin care s-a dobândit dreptul de proprietate de către debitorii ipotecari, soţii D. Or, prin sentinţa nr. 11 din 17 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1143/com/2005 s-a constatat nulitatea vânzării dintre B. şi soţii D. şi nu rezoluţiunea acestuia.
Referitor la apelurile declarate de reclamant şi intervenienţi s-a reţinut că, în mod greşit, apelanţii intervenienţi au invocat faptul că ar trebui să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 652 din 16 februarie 2005 ca urmare a constatării nulităţii absolute a vânzării imobilului (contract nr. 843 din 4 februarie 2005), conform principiului retroactivităţii efectelor nulităţii, deoarece principiul retroactivităţii, ca şi principiul restitutio în integrum priveşte efectele nulităţii actului juridic (în speţă, actul de vânzare al imobilului) inter partes, respectiv între părţile raportului juridic, B. şi soţii D., iar nu faţă de terţi, în speţă, apelanta pârâtă. Vânzarea dintre B. şi soţii D. era perfect valabilă la momentul încheierii contractului de ipotecă nr. 652 din 16 februarie 2005, ca atare, retroactivitatea priveşte efectele nulităţii contractului de vânzare-cumpărare între părţile acestuia şi nu faţă de terţi, în speţă apelanta pârâtă SC M.I.H. AG.
Totodată, SC M.T.R. SRL BUCUREŞTI, SUCURSALA CÎMPIA TURZII are deplină capacitate de a contracta, contractul de ipotecă îndeplinind întru-totul condiţiile de valabilitate prevăzute de art. 948 C. civ.
Prin contractul de ipotecă şi-au asumat obligaţii numai debitorii ipotecari, iar SC M.T.R. SRL BUCUREŞTI, SUCURSALA CÎMPIA TURZII, a dobândit un drept de ipotecă. Acest contract a fost încheiat cu reprezentantul sucursalei, Z.D., care era desemnat şi împuternicit să reprezinte societatea şi să încheie orice fel de contracte, având puteri de director general, conform deciziei asociatului unic al societăţii din Bucureşti nr. 5 din 10 martie 2004 şi a actului adiţional al contractului şi statutului societăţii SC M.T.R. SRL BUCUREŞTI.
În plus, art. 1769 C. civ. reglementează că actul este lovit de nulitate absolută numai dacă debitorul ipotecar, adică cel care se obligă, nu are capacitate de a contracta şi nu cel în favoarea căruia s-a constituit ipotecă, în speţă SC M.T.R. SRL BUCUREŞTI, SUCURSALA CÎMPIA TURZII.
Nici motivul privind nevalabilitatea obiectului (terenul din Dăneasa) al contractului de ipotecă nu poate fi reţinut ca un caz de nulitate absolută deoarece la momentul ipotecării sale, imobilul din Dăneasa era proprietatea celui care a constituit ipoteca, acest drept de proprietate fiind intabulat în cartea funciară, conform extraselor de carte funciară nr. 1706 din 10 februarie 2005 şi nr. 2068 din 17 februarie 2005 şi încheierea de intabulare a ipotecii nr. 2068 din 17 februarie 2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamantul şi intervenienţii, în termenul legal.
Reclamantul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a dat o rezolvare greşită cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de ipotecă din perspectiva cerinţelor art. 948 C. civ., societatea pârâtă neavând capacitatea de a încheia actul de dispoziţie şi a art. 1775 C. civ. şi art. 1770 C. civ., prin raportare la principiile retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic şi resoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis, ca urmare a desfiinţării retroactive a titlului cumpărătorilor, care nu puteau constitui un drept de ipotecă decât asupra unui bun pe proprietatea acestora, iar titularul unui drept anulabil nu poate constitui o ipotecă decât afectată de aceeaşi caracteristică.
Intervenienţii au invocat drept motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, într-o primă teză în privinţa primului motiv de recurs, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, sucursalele neavând capacitate juridică, iar faţă de înscrisurile depuse contractul s-a încheiat în nume propriu şi nu în numele şi pe seama persoanei juridice al cărei dezmembrământ exogen este.
Totodată, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 948 pct. 1 C. civ. privind capacitatea de a contracta cât şi prevederile art. 1769 C. civ. în contextul prevederilor art. 948 pct. 1 C. civ., neputându-se constitui un drept în favoarea cuiva care nu are vocaţie de a dobândi un asemenea drept.
Este greşită şi rezolvarea dată cauzei pentru constatarea nulităţii prin raportare la art. 948 pct. 3 C. civ. în contextul art. 1775 C. civ., în condiţiile în care obiectul actului juridic nu întruneşte condiţiile legale şi anume: să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil, să fie licit şi moral, atât timp cât contractul principal de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat, cu efecte retroactive.
În privinţa celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., au arătat că instanţa a motivat pe dispoziţii legale străine de natura cauzei, respectiv pe art. 1790 C. civ., privind dreptul de urmărire deşi obiectul litigiului nu vizează o contestaţie la executare silită.
Într-o a doua teză, au susţinut nelegalitatea hotărârii în cadrul aceloraşi motive de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., privind capătul de acţiune în constatarea stingerii ipotecii arătând că s-au încălcat dispoziţiile art. 1800 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. civ. privind stingerea ipotecii, instanţa făcând confuzie între pierderea dreptului de proprietate al constituitorului ca modalitate principală de stingere a ipotecii şi stingerea obligaţiei principale faţă de care este accesoriu contractul de ipotecă, ca modalitate accesorie de stingere a ipotecii.
În acest context, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 1775 C. civ. care dispun că bunurile viitoare nu pot face obiectul ipotecii.
În privinţa motivelor străine de natura cauzei, a reiterat susţinerea făcută în cadrul primei teze a recursului arătând că trimiterea instanţei la dispoziţiile art. 1790 C. civ. nu au legătură cu obiectul litigiului.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul B.V. este nefondat, iar recursurile formulate de intervenienţi sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului se constată că instanţa de apel nu a denaturat convenţia, analizând criticile şi pronunţându-se în legătură cu contractul de ipotecă încheiat între părţi fără a schimba voinţa părţilor pentru a se putea reţine astfel incidenţa motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În privinţa celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., legat de lipsa capacităţii intimatei-pârâte de a contracta se constată, aşa cum s-a şi reţinut, că aceasta a avut capacitatea de a încheia actul juridic în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în condiţiile art. 33 şi art. 35 din Decretul nr. 31/1956 având organe de conducere, patrimoniu şi un sediu, proprii.
În ceea ce priveşte cauzele de nulitate ale ipotecii, cu raportare la principiile invocate aşa cum bine s-a reţinut, ipoteca nu este accesorie contractului de vânzare-cumpărare a imobilului care a fost desfiinţat retroactiv, ci contractului de vânzare-cumpărare de oţel încheiat între intimata-pârâtă şi debitorii ipotecari-intimaţii, pârâţi D.I. şi D.E.L., contract rămas în fiinţă, astfel că nu se poate susţine că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a principiilor retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic şi resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
În aceste condiţii, raportarea recurentului-reclamant la dispoziţiile art. 1770 C. civ. este străină de natura cauzei, nefiind vorba de un drept sub condiţie. În cazul dispoziţiilor ce rezultă din art. 1775 C. civ., nici analizarea calităţii de proprietar asupra bunului a constituentului nu are relevanţă juridică din punctul de vedere al cauzelor de valabilitate ale actului juridic, care trebuie să existe anterior sau concomitent cu încheierea actului, ci al unei cauze de stingere a ipotecii, aspect al hotărârii necriticat însă de recurentul-reclamant, astfel că, în limitele investirii, recursul reclamantului-reclamant va fi respins, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat, neexistând cauze de nulitate a ipotecii.
Privitor la recursul intervenienţilor, în primă teză, s-a susţinut nevalabilitatea actului juridic şi, pe cale de consecinţă, nelegalitatea hotărârii pentru aceleaşi motive astfel că, pentru aceleaşi considerente, deja expuse, motivele de recurs legate de cauzele de nulitate invocate nu pot fi primite şi vor fi respinse.
Motivele de recurs privind stingerea ipotecii însă, sunt întemeiate, iar hotărârea instanţei de apel este nelegală.
Prin sentinţa nr. 11 din 17 ianuarie 2006, a Tribunalului Dolj, pronunţată în dosarul nr. 1143/COM/2005 rămasă irevocabilă a fost constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurentul-reclamant B.V. şi intimaţii-pârâţi D.I. şi D.E.L., cu consecinţa pierderii de către aceştia a dreptului de proprietate asupra bunului care fusese ipotecat în favoarea intimatei-pârâte SC M.T.R. SRL Bucureşti, sucursala Câmpia Turzii.
Prin urmare, constituitorul ipotecii a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, dat în garanţie, ceea ce echivalează cu o stingere a ipotecii constituită asupra acestuia pe cale principală şi nu se confundă cu situaţia încetării obligaţiei principale derivată în cauză din contractul de vânzare-cumpărare oţel faţă de care contractul de ipotecă este accesoriu, situaţie în care ar opera o stingere a ipotecii, pe cale accesorie.
Rezultă, astfel, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1800 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind fondat.
De asemenea se va reţine ca fondat şi motivul de recurs referitor la motivarea greşită a instanţei de apel pe dispoziţiile art. 1790 C. civ. acestea având legătură cu efectele ipotecii faţă de debitor şi terţi dar în condiţiile în care nu ar fi operat stingerea ipotecii, această critică subscriindu-se tot motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind vorba de o aplicare greşită a legii.
Faţă de cele arătate, în baza art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost admis recursul declarat de intervenienţi şi a fost modificată în parte Decizia instanţei de apel în sensul că a fost respins apelul declarat de pârâta SC M.I.H. AC împotriva hotărârii instanţei de fond, care este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, menţinându-se restul dispoziţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.V., împotriva deciziei nr. 286 din 27 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Admite recursul declarat de intervenienţii B.M., B.V. şi SC B.V.P.G. SRL Craiova, împotriva aceleiaşi decizii pe care o modifică, în parte, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC M.I.H. AG împotriva sentinţei Tribunalului Olt nr. 325 din 29 iunie 2007, menţinând dispoziţiile deciziei cu privire la celelalte apeluri declarate în cauză.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2199/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2204/2008. Comercial → |
|---|
